Globalizarea

1. Globalizarea – proces ireversibil

Economia mondială, aşa cum se prezintă ea în zilele noastre, este rezultatul unui lung proces evolutiv al dezvoltării schimbului reciproc de activităţi, de la forme inferioare la forme superioare, de la simplu la complex.

Raportul om-maşină marchează etapele care s-au succedat în dinamica economiei mondiale.

O perioadă relativ îndelungată de timp, parctic de la începuturile societăţii omeneşti şi până aproape de prima revoluţie industrială, schimbul reciproc de activităţi s-a desfăşurat cu precădere la nivel microeconomic ; microeconomia avea un caracter închis, având drept scop principal autoconsumul.

Sf. sec. XV şi înc. sec. XVI au adus evenimente care vor determina înlocuirea acestei economii închise cu o economie deschisă, orientată către piaţă. Acesta este momentul debutului unei noi ere pt activitatea economică ; treptat, sfera spaţială a schimburilor comerciale se extinde cuprinzând cele mai importante zone de pe planetă. Sec XVI este secolul apariţiei pieţei mondiale.

2. Formarea pieţei mondiale

Piaţa mondială nu este o noţiune geografică, ci una economică, ea reprezentând ansamblul tranzacţiilor care se realizează între agenţii economici de pe Glob, principala caracteristică a acesteia fiind eterogenitatea sau diversitatea. In realitate, este constituită dintr-o multitudine de segmente specifice sau subpieţe care interacţionează şi pe care se formează preţurile, în raport de o serie de factori economici sau/şi extraeconomici, predominant politici. Tendinţa este aceea de creştere a nr de subpieţe specifice şi de adâncire a interdependenţelor dintre ele.

Formarea pieţei mondiale a stimulat considerabil activitatea la nivel microeconomic, prin apariţia manufacturilor. Incă de la început, o parte din aceste manufacturi nu au putut funcţiona decât pe baza importului de materii prime, creând delocalizare. Piaţa mondială, în această perioadă (1648) a fost deţinută de Olanda.

Formarea marilor manufacturi a făcut să devină tot mai evidentă necesitatea înlocuirii economiei închise cu o economie deschisă, orientată către piaţă.

3. Formarea economiei mondiale

Cu toate aceste progrese, încă nu putea fi vorba despre existenţa unei economii mondiale în adevăratul sens al cuvântului.

In Europa, la acel moment zona cea mai dezvoltată de pe Glob, manufacturile nu reuşiseră să pună în totalitate stăpânire pe producţia naţională şi datorită lipsei centralizării puterii politice, piaţa internă nu reprezenta un proces pe deplin încheiat.

Pe de altă parte, partenerii de dincolo de ocean (cele 2 Americi, Indiile Orientale), cu foarte mici excepţii, nu dispuneau de suficientă forţă economică pentru a întreţine relaţii comerciale stabile cu restul lumii.

Cu alte cuvinte, la acel moment, fluxurile comerciale nu erau generate de factori economici (de relaţia marfă-bani) ci de factori extraeconomici (jaful de tip colonial practicat de invadatori europeni : olandezi, spanioli, francezi şi engezi)

Adevăratul salt la nivel micro şi macro economic avea să se producă în perioada marii industrii maşiniste, rezultat al primei revoluţii industriale (sf. sec.XVIII şi înc. sec. XIX). A urmat revoluţionarea factorilor de producţie, care s-a materializat într-o creştere fără precedent a productivităţii muncii.

Nici dpdv politic, lucrurile nu au stat pe loc; revoluţiile burgheze vor lichida fărâmiţarea feudalismului, dând naştere noilor state centralizate. Economiile naţionale devin instituţii de sine stătătoare: Anglia devine manufacturierul industrial al lumii capitaliste şi este direct interesată în extinderea şi dinamizarea schimburilor comerciale.

Odată formate, economiile naţionale vor oferi cadrul propice pt extinderea, generalizarea revoluţiei industriale, ceea ce se va întâmpla însă, din păcate, într-un mod neuniform.

Apar pe harta mondială noi state care au ca obiectiv abordarea propriilor resurse în propriile interese. Asistăm la apariţia şi, ulterior, la diversificarea unor tendinţe de specializare internaţională şi, în consecinţă, la apariţia unui nou tip de diviziune a muncii : diviziunea internaţioanlă a muncii. Acesta este momentul în care se produce saltul de la nivel micro şi macro economic la nivel mondial economic, iar economia mondială reprezintă un fapt împlinit.

In concluzie, putem spune că economia mondială reprezintă acel stadiu al schimbului reciproc de activităţi în care, pe baza diviziunii internaţionale a muncii, sunt implicaţi majoritatea agenţilor economici de pe Glob.

4. Caracteristici ale economiei mondiale

Economia mondială este un concept pluridimensional :

- dimensiune tehnico- economică, care este determinată de existenţa unei palete tot mai largi de factori de producţie ;

- dimensiune geo-politică, care este determinată de existenţa a peste 190 state independente, a unor teritorii încă dependente, a unor entităţi naţioanle ;

- dimensiune politico-diplomatică, determinată de capacitatea de negociere a principalilor actori în arena internaţională (state, grupări de state, organisme şi organizaţii internaţionale sau cu vocaţie mondială). Economia mondială constituie un ansamblu de ţări, de grupări de ţări, de corporaţii transnaţionale aflate într-un stadiu foarte avansat de interdependenţă.

Principalele caracteristici ale economiei mondiale sunt :

- eterogenitatea ;

- apariţia şi manifestarea unor contradicţii al căror rol se modifică de la o etapă la alta ;

- accentuarea interdependenţelor, care ajung în situaţia de a forma un sistem care stă la baza funcţionării economiei mondiale;

- accentuarea regionalizării;

- accentuarea dinamismului în privinţa schimbării raportului de forţe la nivel mondial ;

- accentuarea tendinţei de internaţionalizare, cu precădere analizând câţiva indicatori :

-dinamica structurală a fluxurilor economice internaţionale ;

- dezvoltarea schimburilor şi mişcărilor internaţionale de mărfuri, servicii şi capital, mai repede decât PIB sau producţia industrială a unei ări ;

- liberalizarea spectaculaosă a politicii comerciale.

Accentuarea acestor tendinţe va genera actuala situaţie ce carcterizează aconomia mondială. Concret, astăzi, gradul de competitivitate, performanţa unei economii naţionale depend, în mare măsură, de gradul de participare al ţării respective la circuitul economic mondial.

Pe de altă parte, în pofida accentuării acestor tendinţe, statul şi naţiunea continuă să rămână entităţi distincte, cu atribute proprii (economice, sociale, politice, culturale).

Manifestarea tuturor aceste caracteristici se realizează în condiţiile în care, în economia mondială, asistăm la situaţia în care oferta de mărfuri depăşeşte, în mod curent, cererea, iar amplificarea mobilităţii frizează, adeseori, instabilitatea.