Eșecurile Pieței versus Eșecurile Guvernamentale

Economiile de piată moderne au la bază pietele libere. Piaţa este şi va rămâne instituţia centrală în jurul căreia gravitează viaţa economică. Pietele libere sunt institutii semnificative, care dau semnale prin preturile formate pe baza confruntării fortelor pietei, coordonând deciziile luate separat de milioane de agenti economici independenti, care isi urmează propriile interese.

Pietele isi îndeplinesc functiile si sunt eficiente prin următoarele caracteristici:

- preţurile pieţei oferă o mare cantitate de informaţie despre condiţiile de piaţă în permanentă schimbare;

- sistemul de piaţă descentralizat este mai flexibil (de exemplu, dacă preţul petrolului va creşte, fiecare individ poate să aleagă să îşi folosească sistemul de încălzire, dar să economisească la consumul de benzină);

- în economia de piaţă preţurile se modifică pe măsură ce se schimbă condiţiile de pe piată;

- economia de piaţă descentralizează puterea şi astfel este nevoie de mai puţine constrângeri asupra indivizilor decât în alte tipuri de economii;

- piata liberă face posibilă atât eficienta productivă, cât si eficienta alocativă;

- eficienta productivă se manifestă atunci când singurul mod de a produce mai mult dintr-un bun este de a produce mai putin din alt bun; eficienţa productivă înseamnă să te afli pe curba posibilităţilor de producţie şi nu în interiorul ei (presupune minimizarea eforturilor);

- eficienta alocativă se manifestă atunci cînd nu este posibil să se producă o combinatie de bunuri, diferită de altele, care să-i permită unei persoane să devină mai înstărită fără să o afecteze (sărăcească) pe alta; eficienţa alocativă se referă la alegerea între puncte alternative de pe curba posibilitătilor de productie (presupune maximizarea efectelor utile).

Economistul Adam Smith în lucrarea “Avutia Natiunilor” (1776) remarca cǎ întreprinderea şi indivizii activi pe piaţǎ se comportǎ ca şi cum ar fi ghidaţi de o “mânǎ invizibilǎ”. Fiecare îsi urmăreste propriul interes contribuind la bunăstarea tuturor.

Din acest punct de vedere, piaţa constituie o organizare a activitǎţii economice ce conduce la situaţii eficiente, la alocarea eficientă a resurselor. Termenul de “eşec” al pieţei este utilizat pentru a desemna o situaţie în care piaţa, singurǎ, nu poate aloca resursele eficient. Pe o asemenea piaţǎ, “mâna invizibilǎ” nu funcţioneazǎ din diverse motive.

Esecul pietei

Economia bunǎstǎrii dezvoltatǎ de cǎtre şcoala neoclasicǎ este o formǎ a intervenţionismului de tip liberal (şcoala suedezǎ prin K. Wickseel) ce teoretizeazǎ eşecul pieţei pornind de la teoria echilibrelor parţiale şi a echilibrului general, inspiratǎ direct de la teoria keynesistǎ. În acest fel se explicǎ cǎ, prin creşterea continuǎ a presiunii fiscale dar şi a cheltuielilor publice prin intermediul sistemului preţurilor şi al economiei de piaţǎ nu se pot realiza eficace anumite probleme (drepturile de proprietate, libertatea individualǎ etc.). Astfel, teoria economică a bunăstării a fost dezvoltată ca fundament al unor recomandări privind intervenţia guvernamentală în funcţionarea pieţelor, în legătură cu costurile sociale.

Piaţa concurenţială prezintă uneori imperfecţiuni, generează insuccese nu numai pentru agenţii economici care nu se pot adapta la exigenţele sale, dar şi pentru sistemul economic în general. Insuccesul pieţei se dovedeşte prin incapacitatea instituţiilor de piaţă ale unui sistem economic de a susţine activităţile necesare din punct de vedere social sau de a le elimina pe cele nedorite. În acest context , se recunosc două cauze ale eşecului unei pieţe:

- insucces prin structura pieţei (failure by market structure).

Aceasta se manifestă atunci când condiţia concurenţială a multor producători într-un domeniu nu este asigurată. Într-o asemenea ipostază, concurenţa nu se poate manifesta. Este cazul pieţelor telecomunicaţiilor, distribuţiei energiei electrice, apei etc. în care preţul şi profitul firmei cu poziţie de monopol se supun unor reglementări guvernamentale.

- insucces prin mecanismul preţului (failure by incentive).

Aceasta se produce atunci când sistemul preţurilor se prăbuşeşte ca o reflectare a costurilor şi avantajelor din producţie şi consum. Mai exact, fiecare activitate de producţie şi consum de bunuri şi servicii generează pe de o parte nu numai costuri contabile de producţie, dar şi costuri sociale, iar pe de altă parte, nu numai venituri firmelor producătoare, dar şi avantaje sociale.