Economie Europeană

Previzualizare curs:

Extras din curs:

CAPITOLUL 1. Particularităţile procesului european de integrare

În Uniunea Europeană, gestionarea procesului de integrare economică

este în măsură să genereze o convergenţă economică, adică o diminuare a

decalajelor de dezvoltare dintre economiile componente. Economia

europeană reglementează piaţa pentru ca procesele de integrare şi

globalizare să nu eşueze, ceea ce constituie o separare de viziunea

preglobală asupra economiei, una de tip laissez-faire. În concepţia

neoclasică, acţiunea forţelor pieţei era în măsură să reducă şi apoi să elimine

disparităţile de dezvoltare induse de procesul de integrare economică.

Uniunea Europeană îşi propune asigurarea coeziunii întregului ansamblu, ca

o condiţie a difuzării prosperităţii înspre periferie.

Astfel, deşi poate părea paradoxal la prima vedere, un concept

neoclasic, cel al convergenţei, a fost însuşit şi transformat ca ţintă finală de

către o economie care recunoaşte existenţa eşecurilor pieţei.

1.1. Uniunea Europeană - aproximare avansată a globalizării

Pentru a conştientiza de ce Uniunea Europeană reprezintă o aproximare

avansată a globalizării trebuie să înţelegem legătura dintre globalizare şi

integrare.

O primă accepţiune a relaţiei dintre globalizare şi integrare este aceea

de a considera procesul de integrare europeană ca fiind răspunsul politic la

exigenţele globalizării (Hellen Wallace, 1996). ”Integrarea europeană poate

fi analizată ca fiind efortul special al vest europenilor în a asigura

gestionarea consecinţelor globalizării. Aceştia au inventat o formă de

guvernanţă regională, în care politicile promovate au vizat extinderea rolului

statelor şi întărirea graniţelor dintre ei şi restul lumii”. În aceste condiţii,

crearea instituţiilor supranaţionale constituie răspunsul la reacţiile inadecvate

ale statelor confruntate cu provocările externe pe care le presupune

globalizarea. Ineficienţa soluţiilor naţionale la crizele economice din anii ’70

reprezintă principalul argument al accelerării procesului de integrare

europeană de la mijlocul anilor ’80; acesta a presupus crearea pieţei interne

unice între state şi mai recent a Uniunii Economice şi Monetare.

Apariţia pieţei unice (prin Actul Unic European din 1987) a avut ca

punct de plecare convingerea că liberalizarea pieţelor reprezintă cea mai

eficientă cale pentru a face faţă presiunilor concurenţiale de dincolo de

Atlantic şi din Asia de Est. Pentru unii politicieni, Uniunea Economică şi

Monetară (U.E.M) reprezintă şansa pentru recâştigarea abilităţii de a

controla globalizarea pieţelor financiare. Pe scurt, concluzia primei abordări

este aceea că integrarea europeană nu reprezintă decât modul prin care

autorităţile publice şi-au recăpătat capacitatea de a-şi exercita autonomia în

faţa globalizării. Însă, este dificil să argumentăm că instituţiile

supranaţionale originare ale UE au apărut pentru a face faţă globalizării; în

fapt, răspunsurile la provocările acestui proces au fost cuprinse în seturi noi

de instituţii şi au luat forme particulare (ca de exemplu UEM).

Într-o a doua accepţiune, procesul de integrare europeană a permis

crearea instituţiilor care să susţină încadrarea economiei europene pe traseul

globalizării; este o poziţie consistentă cu preferinţa pentru globalizare.

Această viziune are atât o dimensiune internă, prin răspândirea politicilor de

factură neoliberală în Europa, cât şi una externă, în condiţiile în care

liberalizarea internă a comerţului nu poate reuşi fără ancorarea la procesul de

liberalizare globală. (Dent, 1997). Şi sub acest aspect, evidenţele europene

sunt contradictorii.

Pe de o parte, piaţa unică şi UEM sunt exemple evidente de

liberalizare, care facilitează o abordare pro-globalizare. Globalizarea, al

cărei element principal îl reprezintă comerţul internaţional, este facilitată

prin liberalizarea comerţului şi a investiţiilor; nu este un joc cu sumă zero, în

care o parte câştigă şi cealaltă pierde. Constituie de fapt un proces în care

toate părţile implicate câştigă, aşa cum dovedeşte şi istoria economică

postbelică. ”Europa a profitat de acest proces şi va continua să o facă, cu

condiţia să-şi păstreze competititvitatea pe termen lung, capacitatea sa de

inovare şi valorile modelului său de economie”(Pascal Lamy, 1999). Totuşi,

tendinţa europenilor este de a vedea mai degrabă riscurile decât beneficiile

globalizării, însă riscurile nu se datorează manifestării globalizării, ci

calităţii reduse a politicilor interne promovate în vederea adaptării economiei

europene la noile cerinţe.

Pe de altă parte, sistemul de sprijinire a agricultorilor europeni oferit

prin Politica Agricolă Comună este incompatibil cu conceptul de

globalizare. De asemenea, şi politicile industriale şi cele în domeniul

energiei sunt inadaptate pentru o lume globală.

Dacă cele două abordări anterioare au analizat procesul european de

integrare ca rezultat al acţiunii autorităţilor publice, o a treia accepţiune

descrie relaţia dintre integrarea formală (realizată de către state şi autorităţile

comunitare şi constând în crearea instituţiilor care să gestioneze integrarea

europeană) şi cea informală (prin acţiunea firmelor la nivelul regiunilor

europene). Unii autori consideră că extinderea competenţelor politicilor

comunitare este rezultatul creşterii interacţiunii dintre firme (fie ele

corporaţii multinaţionale sau transnaţionale, care acţionează în conformitate

cu regulile stabilite la nivel comunitar). Pentru alţii, statele rămân agenţii

centrali ai controlului rezultatelor integrării; accelerarea acestui proces nu

este decât consecinţa convergenţei intereselor naţionale ale statelor membre.

(Moravcsik, 1999)

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Economie Europeana.pdf
Alte informații:
Tipuri fișiere:
pdf
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
63 pagini
Imagini extrase:
63 imagini
Nr cuvinte:
17 776 cuvinte
Nr caractere:
101 800 caractere
Marime:
2.99MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Economie
Predat:
la facultate
Materie:
Economie
Profesorului:
Lector universitar Marius Corneliu Marinas
Sus!