Economia principalelor state UE

Titular Mihai Hachi, dr., conf. univ., ASEM

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 8

După studierea acestei teme vei fi capabil să înţelegi mai bine:

• particularităţile economiei principalelor state UE;

• combinaţia de factori care au determinat poziţia acestor state în topul economic european şi mondial;

• transformările structurale ale economiei acestor state în timp;

• avantajele şi limitele modelelor economice aplicate în economia statelor mari UE.

Obiective de referinţă Continuităţi

1. Cunoaştere şi înţelegere:

- definirea şi interpretarea adecvată a noţiunilor specifice;

- înţelegerea factorilor determinanţi ai economiei statelor mari UE;

- cunoaşterea problemelor cu care se confruntă principalele economii UE;

2. Explicare şi interpretare:

- interpretarea măsurilor de politică economică aplicate de guvernele lor la anumite etape de dezvoltare;

- argumentarea modificărilor structurale ale economiei principalelor state;

3. Instrumental-aplicative:

- analiza comparativă a principalelor economii UE în baza indicatorilor macroeconomici;

- formularea unor măsuri de depăşire a crizei economico-financiare a UE 1. Europa Unită – o nouă realitate geopolititică şi economică.

2. Rolul principalelor state în economia UE.

3. Economia comparată a principalelor state europene.

4. Modelele economice aplicate.

1. Problemele actuale ale economiei satelor mari UE.

Minai Hachi Caracteristica comparativă a economiei principalelor state UE /conspect de lecţii /

Caracteristica comparativă a economiei principalelor state UE

I. Europa Unită – o nouă realitate geopolitică şi geoeconomică.

II. Economia comparată a principalelor ţări vest-europene (Germania, Franţa, Marea Britanie).

Сuvinte/termeni-cheie. Europa Unită, economia socială de piaţă, model neoliberal/anglo-saxon, capitalism renan, reforma preţurilor, reforma bănească, „Planul Marschal”, „tetcerizare”, denaţificare

I. Statele Europei Occidentale, de regulă, sunt grupate in două grupe distincte: 1- statele ce fac parte din grupul convenţional G-7+1; şi 2 - statele mici capitaliste ale Europei Occidentale.

Europa la etapa contemporană îşi construieşte o nouă identitate – Europa Unită, care a ajuns să cuprindă actualmente 27 state de pe continentul european. Este regiunea care are mari pretenţii (în paralel cu SUA şi mai recent Asia Pacific) pentru a dirija lumea (sau cel puţin a da tonul in lume) şi poate s-ar împăca mai puţin cu rolul de superputere secundară. Acest mod de gândire, de dominare, de supremaţie, de lider mondial face parte din politica acestor state, dar şi din mentalitatea societăţilor respective care sunt pregătite pentru o astfel de cauză.

Europa este considerată leagănul civilizaţiei contemporane, în epoca modernă a reprezentat centrul lumii. Din Europa s-au lansat principalele curente, de aici au plecat marii exploratori ai spaţiului terestru (MDG), aici s-a inventat democraţia, parlamentarismul. Europa este leagănul revoluţiilor industriale, manageriale şi de altă natură.

După cel de-al II-lea Război Mondial Europa a slăbit foarte mult, făcând posibilă ascensiunea SUA. Puterea lumii pentru următoarea perioadă a fost partajată de SUA şi ex-URSS, această rivalitate sub denumirea „războiului rece” a durat intre 1945-1989, Europa rămânând în umbră. După căderea comunismului (anii '90 ai sec. XX), Federaţia Rusă „mai mare între egale” şi-a pierdut statutul de putere mondială şi va fi tot mai greu, dacă nu imposibil, să-l recupereze, datorită situaţiei economice precare, dar ţi prin pierderea unei părţi considerabile a teritoriului „preţios” din punct de vedere geopolitic.

După război Europa a trebuit să înceapă un proces de autodefinire şi de autofinanţare. Cele mai luminate minţi ale bătrânului continent au pledat pentru o Europă Comună, o Europă Unită. Acest vis de secole s-a realizat prin crearea celui mai puternic bloc UE (clubul elitarilor), deşi statele membre sunt foarte diferite, având insă o unitate istorică, culturală, sistem de valori apropiat – fapt ce-a constituit o premisă importantă în unificarea Europei. Printre principiile de bază în ideea construcţiei europene au fost:

1) proximitatea geografică;

2) unitatea civilizaţională.

S-a pornit de la ideea că nici un stat nu va putea deţine supremaţia economică şi politică şi nu va putea face faţă de una singură problemelor majore şi a provocărilor de diferită natură la etapa contemporană. Accentul s-a pus pe crearea unor regiuni economice mari. Zarurile au fost aruncate prin inaugurarea unui nou model de dezvoltare bazat nu doar pe potenţialul unei ţări, ci pe cel al unei regiuni mari.

Invitarea fostelor state socialiste din Europa Centrală şi de Est, precum şi a statelor Baltice în acest club elitar a însemnat, de fapt, excluderea acestora din sfera de influenţă rusă, dar şi o încercare de supradimensionare a spaţiului european. Lărgirea spre Est pare a fi justificată dacă ţinem cont de concurenţa dintre celelalte centre de putere economică. Prin invitarea ţărilor Baltice in clubul elitelor Occidentale UE s-a izolat de F. Rusă, lipsind-o de acces la Marea Baltică, izolând-o de Occident. Pe de altă parte, aderarea României şi a Bulgariei, invitarea Turciei la masa tratativelor este e natură să izoleze complet Rusia, din care motive F. Rusă nu agreează occidentul, orientându-se in prezent spre alianţe strategice cu Asia (în special cu China). Turcia, ca ţară pivot a lumii are o importanţă strategică deosebită pentru occident, permiţându-i UE exercitarea unei influenţe in lumea islamică, conservatoare, fundamentalistă. Cipru şi Malta alte două state mici, dar cu o poziţie foarte bună pentru controlul Mediteranei şi a influenţei asupra continentului african.