Dreptul Piețelor Financiare

Dreptul pieţelor financiare este o disciplină nouă, desprinsă din dreptul comercial clasic şi din dreptul afacerilor, care a apărut ca o necesitate (dată fiind dezvoltarea şi reglementarea pieţelor financiare, apariţia unor operaţiuni noi, unele fiind rezultat al ingeniozităţii), în sprijinul creşterii, mobilizării intereselor pentru operaţiuni cu titluri comerciale de valoare.

Această disciplină a evoluat mai ales în ultimele două decenii, într-o manieră şi într-un ritm greu de surprins chiar de pe poziţia universitară, cu atât mai puţin de pe poziţia oamenilor de afaceri.

Mai mult, poate, decât în materia afacerilor bancare ori a pieţelor de asigurări, această materie a pieţelor financiare imaginează continuu, evoluţia şi diversitatea operaţiunilor de care este interesată, dând nevoia de ordine, de sistematizare legislativă.

Disciplina dreptului pieţelor financiare studiază reglementările raporturilor juridice care interesează organizarea, administrarea şi funcţionarea pieţelor financiare (în special bursele de valori şi bursele de mărfuri), calificarea şi formarea titlurilor financiare, şi operaţiunile cu aceste instrumente financiare.

Organizarea, administrarea şi funcţionarea pieţelor financiare, pentru că, spre deosebire de organizarea pieţelor comune, primele au reglementări compacte, uniforme, sunt guvernate şi administrate de organisme specializate, cu funcţiuni complexe, inclusiv cu atribuţiuni jurisdicţionale şi disciplinare.

Reglementările privind calificarea şi formarea titlurilor financiare fac, de asemenea, obiectul operaţiunilor de pe piaţa financiară.

Calificarea ca instrumente financiare este o noţiune strict formală (implică inserţie juridică, oficială, de factură publică, care intră în practica legislativă). Aceste instrumente financiare sunt strict formal calificate şi aceasta se explică prin consecinţele emiterii şi manipulării lor (astfel, o emisiune suplimentară de acţiuni sau obligaţiuni, este un act juridic foarte grav).

Dreptul pieţelor financiare (deşi statutul său de ramură de drept este discutabil, este, însă, foarte necesară), se ocupă şi de reglementarea operaţiunilor cu instrumente financiare.

De bună seamă, această disciplină preia din materia tradiţională a dreptului comercial, titlurile de credit, sau titlurile comerciale de valoare (cecul, cambia şi biletul la ordin).

I. NOŢIUNEA, NOMENCLATURA, TRĂSĂTURILE GENERALE ŞI CLASIFICAREA TITLURILOR COMERCIALE DE VALOARE.

§1. Noţiunea, nomenclatura şi inventarul pozitiv. Tabloul legislativ.

Preliminarii

1. Comerţul modern este un vârf de civilizaţie care nu poate fi complet caracterizată fără componenţa juridică.

Cu alte cuvinte, civilizaţia noastră este una a comerţului, din ce în ce mai puţin intern şi naţional, iar comerţ înseamnă exploatare de resurse şi de fonduri pentru producerea de mărfuri şi servicii, mobilizare de capital.

Mărfurile şi serviciile circulă, sunt livrate sau prestate potrivit angajamentelor juridice din contracte.

Furnizarea de mărfuri şi servicii antrenează circulaţia unor sume de bani, ceea ce înseamnă instrumente de plată şi credit, care să evite deplasarea numerarului, cu inconveniente incompatibile cu celebritatea.

2. Comerţul îl fac în principal societăţile comerciale, între care, prin incapacitatea de a mobiliza capital de la persoane care nu sunt comercianţi, se distinge societatea pe acţiuni.

O societate pe acţiuni preferă să-şi asigure fluxurile financiare, să se crediteze, prin vânzarea acţiunilor sale din emisiuni noi. Este o creditare nerambursabilă. Achizitorul noilor acţiuni ("investitorul") mizează atât pe dividendul cu care este remunerat dacă societatea lucrează cu profit cât şi pe o vânzare a acţiunilor la un preţ mai mare decât cel de achiziţie.