Conținutul Economic și Funcțiile Finanțelor Publice

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale şi pentru satisfacerea altor nevoi generale ale societăţii, statul are nevoie de importante fonduri băneşti. Mobilizarea resurselor băneşti la dispoziţia statului are loc pe seama produsului intern brut prin transfer de resurse şi, implicit de putere de cumpărare, de la persoane fizice şi/sau juridice. Fluxurile de resurse băneşti care iau astfel naştere se derulează, aşadar, în dublu sens, de la persoanele fizice şi juridice, către fondurile financiare publice şi invers, generând relaţii economice de repartiţie între participanţii la acest proces.Relaţiile care apar, între membrii societăţii, în legătură cu satisfacerea nevoilor colective ale acesteia sunt relaţii sociale de natură economică exprimate în formă bănească. În teoria şi practica financiară ele sunt cunoscute sub numele de relaţii financiare, sau, pe scurt, finanţe.

Acestea reprezintă aşadar ansamblul relaţiilor economico-sociale exprimate valoric sau care îmbracă o formă bănească apărute în procesul distribuirii şi redistribuirii produsului intern brut în scopul constituirii şi repartizării fondurilor publice de resurse financiare pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii.

Este de menţionat faptul că nu toate relaţiile băneşti sunt, în acelaşi timp, relaţii financiare.

Pentru ca relaţiile băneşti să fie relaţii financiare (finanţe) trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiţii, astfel:

- în primul rând, să exprime un transfer de valoare, în formă bănească, de la persoane juridice şi/sau fizice la fondurile băneşti ale statului sau de la aceste fonduri către persoanele juridice şi fizice beneficiare.

- în al doilea rând, transferul de valoare să se efectueze, de regulă, fără contraprestaţie directă, imediată sau individualizată.

- în al treilea rând, transferul de resurse să aibă, în principiu, caracter nerambursabil.

- în al patrulea rând, transferul de valoare trebuie să aibă ca scop satisfacerea unor nevoi generale ale societăţii, şi nu a unor nevoi individuale, personale sau ale unui grup restrâns de persoane.

1.2 Funcţia de repartiţie a finanţelor publice

Funcţia de repartiţie a finanţelor publice cunoaşte două faze distincte însă organic legate între ele: constituirea fondurilor şi distribuirea acestora.

Constituirea fondurilor este faza de mobilizare a resurselor financiare la dispoziţia autorităţilor publice. La procesul de constituire participă:

- întreprinderile

- instituţiile publice şi unităţile din subordinea acestora;

- populaţia;

- persoanele juridice şi fizice rezidente în străinătate, dar care realizează veniturile în ţara considerată.

Formele concrete de participare la constituirea fondurilor publice de resurse financiare îmbracă multiple forme dintre care amintim: impozite şi taxe, contribuţii pentru asigurări sociale, contribuţii pentru asigurările de sănătate, redevenţe, chirii, vărsăminte din veniturile instituţiilor publice, dobânzi la împrumuturile acordate, venituri din valorificarea unor bunuri ale statului etc.

Resursele care alimentează fondurile publice, în marea lor majoritate, provin din produsul intern brut şi într-o mai mică măsură din avuţia naţională sau din transferurile primite din străinătate.

La constituirea fondurilor publice de resurse financiare participă toate sectoarele societăţii: public, privat, mixt şi populaţia, însă în proporţii diferite în funcţie de capacitatea lor financiară.

Prin urmare constituirea fondurilor publice de resurse financiare se realizează în procesul distribuirii şi redistribuirii produsului intern brut între diverse persoane fizice şi juridice, pe de o parte şi stat, pe de altă parte.

Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice constă în distribuirea resurselor financiare. Inainte de repartiţia propriu-zisă a resurselor autorităţile publice competente trebuie să efectueze următoarele operaţiuni:

- să identifice nevoile sociale existente în perioada de referinţă;

- să cuantifice aceste nevoi în expresie bănească;

- să ierarhizeze aceste nevoi în raport de importanţa şi acuitatea pe care le manifestă unele în raport cu altele.

Prin urmare distribuirea fondurilor publice de resurse financiare se realizează tot în cadrul procesului de distribuire şi redistribuire a produsului intern brut, însă între stat, pe de o parte şi diverşi beneficiari persoane fizice şi juridice, pe de altă parte.

Importanţa funcţiei de repartiţie a finanţelor publice se poate aprecia prin intermediul a două criterii:

1) prin intermediul dimensiunii transferurilor de valoare, de putere de cumpărare la şi de la fondurile publice de resurse financiare;

2) prin intermediul mutaţiilor produse în economie, adică a efectelor sociale, economice, ecologice şi de altă natură, pe care le generează respectivele transferuri de valoare.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Continutul Economic si Functiile Finantelor Publice.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
29 pagini
Imagini extrase:
29 imagini
Nr cuvinte:
12 811 cuvinte
Nr caractere:
71 807 caractere
Marime:
51.88KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Economie
Predat:
la facultate
Materie:
Economie
Sus!