Pentru a conoaşte fenomenele social-economice de masă în cadrul cărora acţionează legile statistice şi care prezintă proprietatea de a fi variabile în timp şi spaţiu se impune efectuarea analizei datelor în mod ştiinţific. În literatura de specialitate ele se întâlnesc sub denumirea de fenomene de masă, fenomene de tip colectiv, fenomene stochastice sau fenomene atipice.
CONCEPTE DE BAZĂ
În vederea creării unui cadru comun tuturor formelor de activitate statistică şi pentru evitarea unor interpretări greşite în statistică se folosesc o serie de noţiuni (concepte) de bază cu care se operează în mod unitar în toate etapele cercetării şi în toate statisticile aplicate (de ramură).
Colectivitatea statistică denumită şi populaţie, reprezintă totalitatea elementelor de aceeaşi natură supuse unui studiu statistic. Masa elementelor se constituie într-o colectivitate, dacă există o serie de trăsături comune, deci, dacă ele sunt generate de acelaşi complex de cauze esenţiale. Uneori colectivitatea se defineşte ca totalitatea elementelor care prezintă aceleaşi caracteristici esenţiale de identificare.
Colectivitatea statistică, astfel definită, are un caracter obiectiv şi finit. Aceasta înseamnă că în orice cercetare concretă este necesară delimitarea ei. Delimitarea presupune definirea elementelor din punctul de vedere al conţinutului, spaţiului, timpului şi formei organizatorice, ceea ce face ca ele să poată fi: statice şi dinamice
Colectivităţile statice exprimă o stare şi o anumită întindere în spaţiu, formând împreună un existent (stoc) la un moment dat.
Colectivităţile dinamice exprimă un proces (flux), o devenire în timp. Caracterizarea lor presupune înregistrarea elementelor componente pe un interval de timp.
Unităţile statistice reprezintă elementele constitutive ale colectivităţilor. Unităţile statistice pot fi simple şi complexe. Cele simple sunt elementele constitutive ale colectivităţii (persoana, muncitorul etc.); iar cele complexe sunt rezultatul organizării sociale şi economice a colectivităţii (familia, echipa, secţia, anul de studiu etc.). De reţinut că unităţile statistice fiind entităţi independente şi obiective, pot fi studiate individual, pe subcolectivităţi sau pe întreaga colectivitate.
Caracteristicile statistice, denumite şi variabile statistice sau variabile aleatoare, reprezintă criteriile pe baza cărora se caracterizează unităţile colectivităţii. Aceste criterii pot fi însuşiri sau trăsături ale unităţilor care definesc şi delimitează între ele unităţile colectivităţii şi care urmează să fie înregistrate. Formele concrete de manifestare ale caracteristicilor la nivelul fiecărei unităţi a colectivităţii se numesc variante sau valori. Numărul de unităţi la care se înregistrează aceeaşi variantă sau valoare se numeşte frecvenţă sau pondere.
Caracteristicile statistice se diferenţiază după mai multe criterii. După conţinutul lor pot fi de timp, de spaţiu şi atributive.
Caracteristicile de timp arată apartenenţa unităţilor la un moment sau perioadă de timp.
Caracteristicile de spaţiu arată situarea în teritoriu a unităţii. Se exprimă prin cuvinte pe baza unui nomenclator al unităţilor teritoriale.
Caracteristicile atributive sunt toate celelalte însuşiri ale unităţilor statistice şi servesc pentru definirea fenomenelor studiate.
După modul de exprimare, ele se separă în caracteristici calitative (exprimate prin cuvinte) şi caracteristici cantitative (exprimate numeric). De exemplu, profesia şi vârsta.
După natura variaţiei, cele numerice se împart în caracteristici cu variaţie continuă şi cu variaţie discontinuă sau discretă. Cele cu variaţie continuă, de exemplu vârsta, care poate lua orice valoare într-un interval dat şi valoarea capitalului fix, ca variabilă discretă ce dimensionează societăţile comerciale şi care nu poate lua decât valori strict determinate într-un interval dat de valori înregistrate la un moment dat. De reţinut că, în statistica practică toate variabilele numerice se înregistrează ca variabile discrete fiind singura modalitate de a le concretiza. De exemplu, vârsta ca variabilă continuă se înregistrează în ani împliniţi.
După modul de manifestare la nivelul unităţilor simple pot fi alternative - manifestarea directă sau opus ei, de exemplu urban-rural - şi nealternative - cu variante distincte numerice sau calitative, de exemplu salariile şi profesia.
După modul de obţinere şi folosire a datelor pot fi primare - obţinute în procesul de culegere a datelor şi cu care se caracterizează nivelul de dezvoltare atins la nivelul unităţilor simple şi complexe şi caracteristici derivate obţinute prin aplicarea unui model de calcul statistic.
Datele statistice sunt caracterizări numerice ale unităţilor, grupelor şi colectivităţii obţinute din observare şi prelucrare. În statistică, datele sunt întotdeauna mărimi concrete, caracterizate printr-o parte noţională care defineşte conţinutul calitativ, valoarea numerică şi elementele de identificare (de timp, de spaţiu etc.). Mesajul datelor îl reprezintă informaţia.
Indicatorii statistici reprezintă expresia numerică a unei determinări calitative obiective obţinută în urma efectuării unei cercetări statistice raportată la condiţii specifice de timp, spaţiu şi organizatorice şi se regăsesc cu regularitate în statistica oficială şi în publicaţiile de specialitate. Indicatorul statistic măsoară, de regulă, o categorie economică, socială, demografică, tehnologică etc.
O cercetare statistică presupune parcurgerea următoarelor etape:
• observarea statistică – culegerea datelor
• prelucrarea statistică – sistematizarea datelor, prezentarea sub formă de tabele, serii, grafice, calculul indicatorilor statistici
• testarea ipotezelor statistice, interpretarea rezultatelor, fundamentarea calculelor de prognoză
INDICATORI STATISTICI
După etapa în care apar în procesul de cunoaştere statistică, indicatorii pot fi: primari şi derivaţi.
Indicatorii primari se obţin în cadrul prelucrării primare a datelor statistice ca urmare a procesului de centralizare a datelor unei observări statistice. Ei au conţinut concret şi formă concretă de exprimare.
Indicatorii derivaţi se obţin în faza de prelucrare statistică a mărimilor absolute prin aplicarea variatelor metode şi procedee de calcul statistic (comparaţii, abstractizări, generalizări).
Indicatori statistici calculaţi sub formă de mărimi relative
În funcţie de scopul analizei şi de informaţiile de care dispunem, în statistica social economică se calculează următoarele tipuri de mărimi relative:
• mărimi relative de structură;
• mărimi relative de coordonare sau corespondenţă;
• mărimi relative ale dinamicii;
• mărimi relative ale planului sau programului;
• mărimi relative ale intensităţi.
Mărimile relative de structură se pot calcula de fiecare dată când s-a aplicat metoda grupării prin urmare calculul lor este posibil atunci când colectivitatea este separată pe două sau mai multe grupe.
Notând nivelul absolut al grupelor cu x1, x2 .... xk şi cu nivelul absolut (totalizat) al variabilei pe total colectivitate se pot obţine următoarele mărimi relative cu sensul de ponderi sau greutăţi specifice:
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
