8.1. Componenţii coloidali ai solului
8.1.1. Generalităţi privind coloizii solului
Coloizii sunt substanţe cu grad sporit de dispersare şi reprezintă totalitatea particulelor cu diametrul <0,001mm. Coloizii se formează în urma alterării şi dispersării particulelor brute din sol sau prin unirea produselor fine ale dispersării.
Se cunosc trei căi de formare a coloizilor:
1) prin dezagregarea fizică a rocilor pe care se formează solurile(fracţionare mecanică);
2) prin policondensare şi polimerizare a moleculelor, în procesul de formare a solului (în special formarea părţii organice);
3) prin reacţii chimice care se produc în sol, între produsele fracţionării mecanice a rocilor şi cele de humificare.
Principalii coloizi minerali prezenţi în sol, sunt reprezentaţi de mineralele argiloase, oxizii hidrataţi de fier şi aluminiu şi silicea hidratată.
Coloizii organici sunt reprezentaţi de acizii humusului,
Coloizii organominerali de combinaţiile organo-minerale aflate în stare de dispersie coloidală.
Particulele coloidale se află răspândite în întreaga masă a solului, îmbrăcând în pelicule subţiri particulele mai mari. Întrucât particulele coloidale minerale sunt, de cele mai multe ori, intim unite cu particulele coloidale organice, complexul coloidal este denumit şi complexul argilo-humic. Acesta mai este denumit şi complex adsorbtiv al solului, deoarece posedă proprietatea de adsorbţie.
Din cauza dispersităţii, complexul coloidal al solului reprezintă partea cea mai activă din sol din punct de vedere fizico-chimie, situaţie datorită şi faptului că el are o suprafaţă specifică foarte mare.
Compoziţia coloizilor din sol depinde de caracterul rocilor de formare şi de tipul de solificare.
La baza alcătuirii coloizilor, stau micelele coloidale (V i n g h e r).
O micelă coloidală este alcătuită din nucleu, reprezentat prin combinaţii complexe, amorfe sau cristaline, cu compoziţie chimică diferită (fig.8.1).
Fig.8.1 Alcătuirea micelei coloidale
La suprafaţa nucleului se găseşte un strat de ioni reţinuţi stabil, denumit strat determinant de potenţial; în continuare, urmează un dublu strat de ioni compensatori — un „strat imobil", cu ioni reţinuţi puternic de către ionii din stratul determinant de potenţial, iar în continuare urmează un strat de ioni mai dispersaţi, numit strat difuz.
Nucleul micelei, împreună cu stratul determinant de potenţial, alcătuiesc granula coloidală; între granulă şi soluţia care înconjoară coloidul apare un potenţial termodinamic, sub influenţa căruia sunt atraşi din soluţie ioni de semn contrar (ioni compensatori).
Granula coloidală, împreună cu stratul imobil de ioni compensatori, constituie particula coloidală; între aceasta şi soluţia înconjurătoare apare un potenţial electrocinetic, sub influenţa căruia se găseşte al doilea strat de ioni compensatori (cel difuz), posedând posibilitatea de schimb cu ionii de acelaşi semn din soluţia înconjurătoare.
Micela coloidală este electric neutră; energia granulei (care posedă masa de bază) se consideră ca energie a întregului coloid.
8.1.2. Starea fizică a coloizilor din sol
Coloizii din sol se găsesc îndeosebi sub formă de gel, în care particulele se unesc între ele, alcătuind o reţea cu structură spaţială, în celulele căreia se reţine apa.
Particulele coloidale cu sarcini de acelaşi fel se resping, rămânând în stare de dispersie, fără a forma precipitat, deoarece au un anumit potenţial cinetic. Pe măsura scăderii potenţialului electrocinetic şi micşorarea sarcinii particulelor de acelaşi semn a coloizilor, acestea se reunesc, se grupează prin mişcări haotice, se lipesc unele de altele, se măresc în diametru şi trec sub formă de precipitat.
Procesul de unire a particulelor coloidale şi de trecere din stare de sol în stare de gel se numeşte coagulare, iar trecerea din stare de gel în stare dispersă, de sol, se numeşte peptizare.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
