Gestionarea Deșeurilor Urbane

Societatea industrială, în ansamblul ei, este dăunătoare sistemelor naturale şi nu acceptă faptul că există limite ale capacităţii Planetei de a furniza resurse şi de a neutraliza efectele dăunătoare ale activităţilor antropice. Un puternic impact asupra resurselor naturale îl are, în primul rând, expansiunea demografică, care atrage după sine necesitatea unei creşteri economice bazată pe progres tehnologic în procesele productive, responsabile de asigurarea necesarului de bunuri materiale de consum.

Între ritmul creşterii economice şi cel al volumului de deşeuri există o legătură directă, proporţională, ce contribuie la acutizarea conflictului dintre tehnosferă şi ecosferă. O dată cu explozia demografică şi revoluţiile din agricultură şi industrie, deşeurile au depăşit capacitatea mediului de a le absorbi şi neutraliza într-un ritm apropiat de ritmul în care acestea sunt generate. Creşterea demografică a generat intensificarea ritmului de extindere a zonelor locuibile.

Urbanizarea, ca fenomen cu profunde implicaţii în societatea contemporană, necesită un consum însemnat şi concentrat de resurse materiale şi energetice. Transformarea acestora în bunuri şi servicii, pe lângă satisfacerea cerinţelor materiale, produce o mare şi diversă cantitate de poluanţi, care impune, ca necesară, mărirea capacităţii de asimilare a factorilor de mediu. Sistemul urban şi cel productiv se extind pe seama sistemelor protective şi asimilativ-disipative. Din păcate, un ritm înalt de industrializare, dincolo de percepţia pozitivă în direcţia creşterii gradului de civilizaţie, contribuie la agravarea problemelor de mediu şi sănătate prin concentrarea într-un anumit perimetru a diverselor tipuri de deşeuri – urbane şi industriale.

Conceptul de deşeu, în general greu de definit, include o categorie vastă de produse, variabilă în timp şi spaţiu, care, cel puţin în raport cu intenţia şi gradul de valorificare actual, nu are valoare economică deosebită, ridicând probleme generale de separare, depozitare şi eventual revalorificare.

În procesul de fabricaţie, alături de produsul principal, apar:

- deşeuri de prelucrare – a lemnului, metalelor, cauciucului, materialelor plastice, ţesăturilor etc.;

- rezidii – emisii gazoase, lichide sau solide din diferite faze ale preparării, prelucrării şi utilizării

materiilor prime şi materialelor – care nu prezintă interes pentru o valorificare imediată;

- rebuturi – reprezentând produse finite care nu corespund cerinţelor beneficiarului/fişei tehnice

(dimensional, din punct de vedere compoziţional sau al caracteristicilor tehnice).

Alături de deşeurile de producţie se cunosc şi deşeurile de consum, care apar ca rezultat al uzării fizice, morale sau modificării însuşirilor produselor după utilizare.

Acumularea unor cantităţi mari, din ce în ce mai mari, ca urmare a intensificării activităţilor umane, ridică probleme deosebite, atât sub aspect ecologic cât şi economic.

În această lucrare sunt abordate o serie de aspecte legate de deşeurile urbane solide, dat fiind că societatea de consum, de la sfârşitul secolului al XX-lea, precum şi stilurile de viaţă determinate de creşterea bunăstării acesteia generează creşterea lor cantitativă.

Din acest punct de vedere, deşeurile urbane au cunoscut un ritm de creştere continuă în întrega lume, atât

în termeni globali, cât şi raportat la număr de locuitori, ajungându-se, în statele puternic industrializate, la un nivel mediu anual de 1t deşeu pentru fiecare om al planetei (3 kg/zi/persoană).

Cantitatea de deşeuri generată în fiecare an de ţările europene este în continuă creştere, ajungând în momentul de faţă la peste 2000 de milioane tone, din care cca. 200 milioane tone deşeuri menajere, tot atât cât reprezintă fluxul anual de deşeuri urbane la nivelul SUA, adică aproximativ o cincime din cantitatea anuală de deşeuri urbane la nivel global.

Aprecierea ratei de generare a deşeurilor este dificilă, dat fiind lipsa unei monitorizări corecte şi severe din unele ţări. Un studiu întreprins de Banca Mondială arată că acest ritm este de două-trei ori mai mare în ţările industrializate, comparativ cu ţările în curs de dezvoltare; principala caracteristică luată în discuţie este umiditatea în funcţie de compoziţia chimică şi provenienţă, tabelul 1.