Ecotoxicologie

ECOTOXICOLOGIA ca ştiinţă de sine stătătoare are o vârstă tânără. Se poate considera că acestă ramură ştiinţifică s-a născut odată cu apariţia în 1962 a lucrării „Silent Spring” (Primăvara tăcută) de Rachel Carson.

Autoarea extrapoleză efectele observate asupra unui organism la efectele sesizabile în întregul ecosistem şi asupra “balanţei naturale”. Acest studiu sistemic are o abordare total diferită de maniera antropocentrică a toxicologiei clasice.

ECOTOXICOLOGIA este o disciplină cuprinzătore, incluzând analiza aspectelor ecologice, toxicologice, fiziologice, ale biologiei moleculare şi chimiei analitice precum şi studii din multe alte domenii care evaluează efectele xenobiotice dintr-un ecosistem.

Termenul “ecotoxicologie”a fost propus de Rene Truhaut în 1969, care l-a definit ca “ramură a toxicologiei care se ocupă cu studiul efectelor toxice cauzate de poluanţi naturali sau artificiali asupra constituienţilor unui ecosistem, fie ei animali (incluzând şi omul), vegetali ori microbiali, luaţi într-un context integral, sistemic”(Truhaut, 1977).

Cea mai simplă definiţie a ECOTOXICOLOGIEI: “studiul efectelor nocive (dăunătoare) ale substanţelor chimice asupra ecosistemelor (Walker et al., 1996).

Reprezentarea schematică a corelaţiei între răspunsurile obţinute în urma acţiunii unui poluant la diferite nivele de organizare

Principale obiective ale ECOTOXICOLOGIEI, toate aplicabile sistemelor vii, sunt (Forbes & Forbes 1994):

obţinerea de date pentru evaluarea riscului şi managementul mediului;

respectarea cerinţelor legale privind dezvoltarea (producerea) de noi substanţe chimice şi răspândirea lor în mediu;

elaborarea de principii empirice ori teoretice pentru ridicarea nivelului de cunoştinţe asupra comportamentului şi efectelor substanţelor chimice.

O definiţie modernă şi completă a toxicului este considerată a fi cea dată de Truhaut: „Toxic este substanţa care, după pătrunderea în organism în doză relativ ridicată, unică sau repetată la intervale scurte, sau în doze mici, repetate timp îndelungat, determină imediat sau după o perioadă de latenţă, în mod trecător sau persistent, alterarea uneia sau mai multor funcţii ale organismului, putând duce la moarte”.