Aşa după cum s-a arătat, conceptul DD poate fi definit de mai multe dimensiuni: cea naturală, cea socio-umană, cea a prezervării capitalului natural, cea politico-socială şi cea a cunoaşterii tehnologice. Pentru lansarea posibilităţilor de optimizare a corelaţiilor dintre aceste dimensiuni, este necesară proiectarea unor modele care să permită facilitatea interpretării şi cuantificarea legăturilor dintre diverşi parametri şi indicatori ai dimensiunilor menţionate.
Astfel de modele încearcă să exprime sau să descrie în formă cantitativă evoluţia fluxurilor de materiale şi a fluxurilor de materiale secundare poluante sub influenţa dezvoltării unor procese socio-economice şi îndeosebi sub influenţa producţiei. De asemenea, modelele încearcă să evalueze activitatea antipoluantă şi să internalizeze această activitate în cea economică curentă, folosind exprimarea în cantităţi fizice şi în unităţi valorice prin preţuri. Determinarea mărimii influenţei reciproce dintre procesele economico-sociale şi factorii de mediu prin diferiţi indicatori, construcţia şi folosirea unor pârghii economice şi financiare pentru gospodărirea mediului şi aprecierea cantitativă a rezultatelor obţinute etc. constituie obiective principale ale dezvoltării în acest domeniu.
În efortul de fundamentare a strategiilor de dezvoltare, modelul dinamic economico-ecologic constituie o reprezentare adecvată a realităţii, o construcţie concretă, având o anumită finalitate. Acest tip de model apare în această perspectivă ca o reprezentare mentală care reproduce fenomenul supus cunoaşterii, fiind capabil să-l înlocuiască în aşa fel, încât studiul efectuat să furnizeze noi cunoştinţe şi anticipări despre fenomenul respectiv. Un asemenea model, fiind o formă specială de aprofundare a studiului fenomenelor economice şi ecologice în interdirecţionarea lor, constituie un mijloc accesibil pentru cunoaşterea implicaţiilor multiple asupra creşterii şi dezvoltării economice viitoare. Întemeiat pe o construcţie logico-matematică, modelul economico-ecologic urmăreşte transpunerea într-un sistem de ecuaţii a ansambului de factori economici şi naturali ce contribuie la creşerea producţiei (venitului) naţionale pe ansamblu şi pe locuitor [8].
Modelarea (indiferent de variantă) şi, implicit, modelele dobândite nu înseamnă un scop în sine. Ele constituie instrumentul fundamental cu ajutorul căruia se poate clădi optimizarea fenomenelor, proceselor instalaţiilor, corelaţiilor, etc. Prin optimizare se pot obţine soluţiile optimale plasate la cele două nivele date de maximizare sau minimizare prin aplicarea cărora la condiţiile concrete ale industriei metalurgice se poate obţine eficienţa dorită. Într-un asemenea context un caz special este cel al optimizării cheltuielilor antipoluante, deoarece acestea apar drept cheltuielilor de producţie incluse în consturile intreprinderii. Pornind de la faptul că aceste cheltuieli sunt necesare, societatea trebuie să stabilească nivelul optimal al lor în comparaţie cu economiile şi beneficiile obţinte de fiecare unitate poluantă, angajată în măsuri antipoluante.
În cele ce urmează se urmăreşte ca pe baza modelării matematice sau a modelării grafice să se găsească soluţii optimale în zone econologice ce interesează direct şi practic pe specialistul metalurg.
4.1. Nivelul optim economic al gradului de
(de)poluare
Se ştie că apelând la o nouă paradigmă de interpretare a proceselor poluării şi utilizării resurselor, nu poate exista poluare zero, ba mai mult chiar este necesar un nivel minim de poluare. Aceste afirmaţii au fost facute fără a se lua în considerare aspectele de ordin economic, caz în care se demonstrează că, intre valorile extreme, există o valoare optimă a gradului de depoluare, consecinţă a incompatibilităţii între optimul economic şi optimul ecologic (definit în raport cu capacitatea de autosustenabilitate a mediului). Rezultă astfel,că din punct de vedere economic există (de)poluare optimă,evaluată prin gradul de (de)poluare optim [51].
Din numeroasele observaţii şi studii empirice efectuate s-a constatat existenţa nu numai a unei anumite evoluţii în timp a cheltuielilor pentru acţiuni antipoluante, ci şi o reducere a cantităţii materialelor poluante, pe de o parte şi costul, precum şi beneficiul total ce se realizează prin controlul şi acţiunile de reducere a gradului de poluare, pe de altă parte. S-a dedus, de exemplu, că evoluţia costului total pentru activitatea antipoluantă în funcţie de gradul poluării descrie o curbă de forma exponenţială, iar evoluţia beneficiului total pentru realizarea diferitelor niveluri de poluare descrie cu aproximaţie curbe de formă logaritmică sau semilogaritimică (fig.4.1).
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
