Ecologie

-Definiții I

- ştiinţă de sine stătătoare a aparut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

- Primul care a subliniat existenţa principiului interacţiunii în lumea vie a fost Charles Darwin, care în lucrarea ,,Originea speciilor,, din 1859 introduce şi explică conceptul de ,,luptă pentru existenţă

- Termenul de ecologie (gr. oikos – casă, loc de trai; logos – ştiinţă) a fost utilizat pentru prima dată de zoologul Ernst Haeckel.

- ştiinţă biologică de sinteză ce studiază conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de viaţă (abiotici şi biotici), precum şi structura, funcţia şi productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populaţii, biocenoze) şi a sistemelor mixte (ecosisteme)

- studiază legile interacţiunii organismelor cu mediul lor de viaţă. Aceasta presupune: studierea condiţiilor de viaţă ale plantelor şi animalelor, a relaţiilor dintre vieţuitoare, dintre acestea şi mediu, precum şi dintre om şi natură.

-Definitii

-E Odum – 1971- ,, Ecologia studiază nivelurile de organizare superioare celui individual și anume – populații,biocenoze, ecosisteme și biosfera.,,

-DEX -ECOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul interacțiunii dintre organisme și mediul lor de viață

-Direcții de cercetare în ecologie

-Autecologia (gr. auto-însuşi; ecologia) studiază raporturile unor indivizi dintr-o specie anumită cu mediul lor de viaţă, propunându-şi cuantificarea acţiunii factorilor ecologici la acest nivel.

-Demecologia (gr. demos-popor, mulţime; ecologia) cercetează aspectele interrelaţiilor dintre indivizii aceleiaşi populaţii şi ale raporturilor populaţiilor ca sisteme biologice unitare cu factorii ecologici.

-Sinecologia (gr. sin-împreună; ecologia) studiază raporturile dintre indivizii şi populaţiile aparţinând aceleiaşi biocenoze, cu mediul lor precum şi raporturile dintre biocenoze în cadrul biosferei.

- capabilă să furnizeze premisele prognozării fenomenelor ecologice şi soluţii privind îmbunătăţirea activităţii umane.

Autecologia şi demecologia pot dispune de problematici şi metodologii diferite în funcţie de regnul studiat (ecologia vegetală sau animală), sinecologică are caracter exhaustiv.

-Contribuția oamenilor de știință români la dezvoltarea ecologiei I

-Grigore Antipa (1912,1936) – studiază sub aspect ecologic,teoretic și practic lunca inundabilă a Dunării, Delta și zona Mării Negre- punând bazele conceptului de bioproductivitate și imprimă un sens modern noțiunii de biocenoză. Cercetarile stau la baza organizării pisciculturii moderne

-Emil Racoviță (1905,1926) – crează biospeologia ca știință a interrelațiilor dintre organismele mediului cavernicol și aduce contribuții semnificative la definirea unor concepte - echilibrul biologic, monument al naturii.

-I Prodan,Al Borza (1922,1928)- studiul covorului vegetal din Transilvania

-Gh.Ionescu-Șișeti (1947)- în ,,Agrotehnica,, tratează despre factorii de vegetație indicând plantele cele mai potrivite pentru a fi cultivate în regiunile secetoase ,,,, cele care au un consum mic de apă sau care sunt astfel organizate încât rabdă perioadele lungi de secetă

-Bogdan Strungen (1965)- primul curs de ecologie generală ,printre primele în Europa

-N Botnariuc ( 1978) – studiază ecosisteme naturale montane

-C Chiriță (1974) – tratate de ecologie ,, Ecopedologie cu baze de pedologie generală,,

-Contribuția oamenilor de știință români la dezvoltarea ecologiei II

-Ecopedologia –încadrarea solului în complexul fizico-geografic și ecologic numit stațiune (forestieră,agricolă) căruia i se adaugă integrarea solului în unitatea funcțională a biosferei, în ecosistem.

-Gherasim Constantinescu

- 1968- ,, Relations entre ecosystemes et productivite de vigne,,

- 1978 – Simpozionul Internațional de Ecologie Viticolă (pezidat M Oșlobeanu)

-N Doniță (1977) -,, Ecologie forestieră,,

-N Zamfirescu ( 1977) –,, Bazele biologice ale producției vegetale,,

-I Puia, V Soran – definesc conceptul de ecosistem agricol –agroecosistem- ca obiect și arie de preocupări a ecologiei agricole

Ecologia este introdusă in anul 1962 în învățământul universitar românesc la facultățile de biologie și apoi la alte facultăți cu profil înrudit. Ulterior devine obiect de studiu în învățământul liceal și gimnazial.

Astfel România se situează printre primele țări din lume în ceea ce privește învățământul ecologic

-Relațiile ecologiei cu alte științe

-discipline biologice de bază (morfologia, embriologia, fiziologia, etologia, genetica etc.) extinzându-se în toate

-disciplinele sistematice(bacteriologia, micologia, entomologia,ornitologia etc.); rezultatele se completează creând noi valenţe pentru fiecare dintre ele.

- ştiinţe ale naturii ce studiază felul şi repartiţia factorilor ecologici de pe glob, ca: geografia, fizica, meteorologia, pedologia, geochimia etc.

-numeroase domenii de activitate umană şi numeroase discipline tehnologice furnizează ecologiei tematici noi de cercetare, ceea ce a determinat dezvoltarea unor ramuri noi de ecologie aplicată: ecologie agricolă, ecologia forestieră, ecologia urbană (ekistica), ecologia mediului ambiant, ecologia resurselor naturale

-în ecologie se folosesc multe metode împrumutate din alte discipline: metode matematice, metode fiziologice, metode geologice.

-Ecologia in viitor

-Sub imboldul unor raţiuni economice sau ecologice au fost elaborate în ultimul timp studii globale şi regionale de mare complexitate; pe plan conceptual aceste studii au avut drept consecinţă iniţierea şi răspândirea a două idei de bază ale ecologiei:

- Pământul este un sistem închis, cu dimensiuni şi resurse materiale limitate, asemănător unei nave cosmice unice în universul observabil;

-Cu toată emanciparea sa de ordin material şi spiritual, omul rămâne din punct de vedere biologic un component al biosferei şi nu stăpân al acesteia.