LECŢIA 13. FAMILIA MORACEAE Lindl.
Familia Moraceae cuprinde arbori şi arbuşti sau plante ierboase din regiunile calde ale emisferei nordice. Genurile abordate sunt: Morus, Maclura, Ficus.
Acestea au lujeri tineri ce conţin latex, muguri alterni cu solzi imbricaţi, frunze aşezate spiralat sau distic, întregi, serate sau lobate, flori unisexuat-monoice sau dioice, mici, dispuse în amenţi, spice false sau capitule. Fructele sunt achene sau drupe mici reunite ce dau naştere unui fruct compus (sincarp) cărnos, la care participă perigonul, receptaculul şi axele inflorescenţei.
13.1. GENUL MORUS L.
În acest gen sunt incluse peste 20 specii de arbori şi arbuşti originari din Asia, Africa şi America de Nord. Ele prezintă muguri spiralaţi sau distici, cu cicatrice aşezată şi de formă caracteristică, cu frunze întregi, dinţate sau neregulat lobate, variabile, flori monoice sau dioice, grupate în amenţi pendenţi, cele mascule cu 4 sepale şi 4 stamine, iar cele femele cu 4 lacinii, astfel încât se poate conchide că florile sunt pe tipul 4.
Fructul este o drupă falsă, mică, cu înveliş cărnos, iar fructele unei inflorescenţe compun duda (soroză).
Denumire ştiinţifică: MORUS ALBA L.
Denumire populară: DUD ALB
CARACTERE MORFOLOGICE
Specie exotică devenită subspontană, deseori cultivată, de mărimea a III-a, cu înălţimi ce pot depăşi 15 m şi diametre de până la 1.5 m (figura a,b).
Tulpina este dreaptă, ramificată de la mică înălţime.
Scoarţa este brun-cenuşie cu ritidom timpuriu larg şi superficial crăpat.
Lemnul asemănător cu cel de salcâm, cu duramen galben-brun sau brun-roşcat.
Coroana globuloasă cu ramuri lungi cu numeroase ramificaţii secundare.
Lujeri zvelţi, brun-cenuşii, glabri sau slab pubescenţi.
Muguri alterni, ovoizi, mucronaţi, cu 5-7 solzi bruni, glabri.
Frunze lat ovate, de 6-18 cm, lung peţiolate, întregi sau cu 3-5 lobi inegali, serate, acute sau acuminate, uşor cordate, pe faţă verzi-deschis netede şi glabre, pe dos răzleţ pubescente.
Flori verzui ce apar prin mai. Fructele sunt de tip soroză (dude), 1.5-2 cm, albe, roşiatice sau negricioase, cu pedunculi lungi cât ea, comestibile.
Maturitatea este timpurie, cu fructificaţii anuale şi abundente.
Longevitatea este de până la 150 ani.
AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Dudul alb este originar din China şi Japonia, fiind introdusă în Europa încă din sec. al VI-lea şi apoi extinsă pentru creşterea viermilor de mătase. În România a devenit subspontană în regiunea de câmpie şi dealuri, în lunca şi Delta Dunării.
Este o specie de climat blând (specie termofilă), suportă bine seceta şi gerurile iernii, dar suferă la îngheţurile târzii.
Se dezvoltă bine pe soluri uşoare, fertile, cu suficientă umiditate, dar vegetează şi pe terenuri bătătorite din curţi, marginea şoselelor. Suportă şi unele inundaţii de scurtă durată. Are un temperament de lumină, dar în tinereţe necesită o oarecare protecţie.
a.
b.
c.
Fig. . Morus alba: a. lujer, muguri; b. frunze; c. Morus nigra: lujer, frunze, fructe.
Denumire ştiinţifică: MORUS NIGRA L.
Denumire populară: DUD NEGRU
Se deosebeşte de dudul alb prin (figura c):
- coroana mai largă şi mai deasă,
- lujeri pubescenţi,
- muguri mai mari cu solzi mai puţini,
- frunze de obicei nelobate, adânc serate, la bază profund cordate, mai scurt peţiolate, relativ groase, pe faţă scabre, iar pe dos pubescente,
- dude roşii-închis sau negre, foarte scurt pedunculate,
Dudul negru este originar din Iran şi Transcaucazia, iar în România este cultivat prin grădini, curţi etc., dar mai rar decât dudul alb. Are o importanţă sericicolă redusă datorită frunzelor ce nu sunt consumate de viermele de mătase. Se poate folosi în culturile forestiere din stepă şi silvostepă.
dendrologie - semestrul 2 - silvicultura
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
