Cursuri Ecologie

1. Obiectul de studiu al ecologiei

Conform definiţiei larg acceptate în prezent, ecologia este ştiinţa care studiază vieţuitoarele Terrei (microorganisme, plante, animale, oameni) la niveluri diferite de integrare şi organizare (individ, populaţie, biocenoză) în dependenţa obligatorie, reciprocă şi permanentă cu mediul înconjurător

Denumirea de „ecologie” a fost introdusă de omul de ştiinţă Ernst Haeckel (1866), prin îmbinarea cuvintelor din limba greacă (oikos – casă, gospodărie şi logos – ştiinţă).

Ecologia înseamnă din punct de vedere etimologic studiul organismelor vii acasă la ele sau în mediul lor de viaţă şi poate fi definită ca ştiinţa care se ocupă cu studiul diferitelor asociaţii de vieţuitoare (specii, populaţii, biocenoze) în strânsă relaţie funcţională cu mediul lor de viaţă.

2. Ecologia şi ştiinţele economice

Pe lângă hrană, apă şi aer, mediul natural furnizează direct sau indirect, toate materiile prime şi energia necesare firmelor şi industriei pentru activitatea de producţie şi servicii. Acestea sunt :

- finite şi neregenerabile (combustibili fosili şi minereurile metalifere);

- teoretic regenerabile, dar prin modul de gospodărire defectuos, nu se înlocuiesc decât parţial (cazul multor păduri);

- regenerabile şi regenerate (energia eoliană şi solară).

În prezent, costurile de mediu nu sunt incluse în preţurile acestor materii prime, aşa încât societatea industrializată se poate hrăni din profiturile rezultate din activitatea sa industrială, „împingând” costurile spre generaţiile viitoare sau spre ţările mai puţin dezvoltate. Aceste costuri pot fi atât de ridicate, încât omenirea să nu fie capabilă să le acopere.

Fie şi numai pentru aceste considerente de ordin general, este foarte clar că economia nu mai poate fi abordată separat de biologie şi invers.

În acest cadru a apărut ca o necesitate bioeconomia – un domeniu al abordării legăturilor dintre ecosferă şi societatea umană. un subsistem al ecosferei prin origine şi dezvoltare.

Mulţi economişti şi au îndreptat atenţia spre bioeconomie, în România domeniile abordate fiind:

- ingineria şi protecţia mediului;

- ecotehnica agricolă;

- economia mediului;

- ecodezvoltarea;

- studii de impact etc.

Ecologia globală este o ştiinţă interdisciplinară care înglobează nu numai mediul de viaţă al omului ci şi domenii extrabiologice astfel că fizicul, chimicul şi biologicul reprezintă un tot unitar.

3. Noţiunile de bază ale ecologiei: populaţie, biocenoză, biotop, biom, ecosistem, biosferă, ecosferă

Populatie – vezi def curs I

Biocenoza , biotop,biom,ecosistem– vezi def curs I

UNESCO defineşte biosfera ca „stratul exterior al globului pământesc unde a luat naştere viaţa şi unde se găseşte, actualmente multitudinea de organisme vii diferite, care populează straturile inferioare ale atmosferei, litosferei emerse şi hidrosferei”. Ea rezultă din interacţiunea substanţelor biotice cu cele abiotice ale pământului. Graţie acţiunii plantelor, biosfera pune în rezervă şi redistribuie pe glob energia provenită din spaţiul cosmic.

Ecologul austriac Eduard Suess (1831-1914) în urma studiilor efectuate în munţii Alpi, foloseşte pentru prima dată termenul de biosferă.

Alţi ecologi consideră că marele botanist Lamark (1744-1820) a introdus acest termen care a devenit universal recunoscut.

Dicţionarul de biologie (T. Crăciun, 1989) defineşte biosfera ca „acea parte a globului pământesc, sol şi subsol, atmosferă şi hidrosferă care conţine organisme vii, plante şi animale, inclusiv cea mai performantă sinteză a universului – omul”.

C. Cole La Monte (1958) introduce termenul de ecosferă definit ca „unitatea organismelor vii în biosferă în strânsă interdependenţă cu mediul ambiant”.

Unii specialişti străini (B. Commoner, 1971, SUA) şi români (N. Botnariuc, 1976) consideră mult mai potrivit pentru ecologi termenul de ecosferă(totlalitatea ecosostemelor de pe Terra).

4. Conceptul de mediu natural

Mediul natural, ca parte a mediului înconjurător este reprezentat de factorii naturali aflaţi într un echilibru relativ, cu rol important în crearea condiţiilor de viaţă pentru regnul vegetal, animal şi om.

La nivelul ecosistemelor, biotopul reprezintă mediul adică totalitatea factorilor externi care susţin existenţa biocenozei (totalitatea vieţuitoarelor sistemului).

5. Conceptul de mediu înconjurător

Legea nr. 265/2006, Legea Protecţiei Mediului defineşte mediul „ca ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei:

a) Solul şi subsolul, apele de suprafaţă şi subterane;

b) Toate straturile atmosferice;

c) Toate materialele organice şi anorganice ca şi fiinţele vii;

d) Sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele de la „a” la „c”, inclusiv valorile istorice, culturale şi estetice rezultate.”

Mediul, în sens larg, poate fi asimilat cu acele forme de materie şi energie situate în imediata vecinătate a sistemelor biologice vii. Din definiţia mediului se poate vedea că el cuprinde forme de energie şi materie situate în imediata vecinătate a organismelor, deci care le înconjoară. Din acest punct de vedere, noţiunea de „mediu înconjurător” se suprapune peste cea de „mediu”, fiind de fapt mai puţin indicată pentru folosire.