Conservarea Biodiversității

Introducere

Ocrotirea naturii nu este o ştiinţă propriu-zisă, independentă (aşa cum consideră unii specialişti care o numesc sozologie sau tutulogie, din gr. sozo = a proteja sau lat. tutus = ocrotit şi gr. logos = ştiinţă), deoarece nu are metode proprii de cercetare. Ocrotirea naturii este o disciplină de interferenţă, de sinteză, în care se reunesc botanica şi zoologia, ecologia şi biogeografia, geologia şi hidrologia, speologia şi biospeologia, pedologia şi microbiologia, biochimia şi genetica, paleontologia şi evoluţionismul, dendrologia şi pratologia ş.a. Toate acestea oferă metodele şi rezultatele lor ocrotirii naturii care devine, astfel, o componentă de bază, un domeniu aplicativ, în complexul ştiinţelor biologice şi geografice.

Necesitatea conservării biodiversităţii este obiectivă şi stringentă deoarece comunităţile umane nu pot trăi şi nu se pot dezvolta în afara şi independent de ecosistemele naturale. Salvarea naturii înseamnă salvarea speciei umane, în ultimă - sau poate primă - instanţă. Mediul natural şi mediul creat de om (oikumen-ul) sunt indispensabile evoluţiei omului şi în primul rând supravieţuirii lui. Omenirea se află la un moment de răscruce, de decizie pentru soarta Terrei şi pentru viaţa fiecărei specii de pe Pământ, de rezolvare a contradicţiei dintre dezvoltarea societăţilor umane şi conservarea naturii.

Necesitatea protecţiei naturii se desprinde foarte bine din principiile Conferinţei Naţiunilor Unite cu privire la mediul înconjurător, ţinută la Stockholm în anul 1972:

1. Omul are un drept fundamental la libertate, la egalitate şi la condiţii de viaţă satisfăcătoare, într-un mediu a cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate şi bunăstare. El are datoria solemnă de a apăra şi îmbunătăţii mediul înconjurător pentru generaţiile prezente şi viitoare …

2. Resursele naturale ale globului, inclusiv aerul, apa, pământul, flora şi fauna, şi în special eşantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale, trebuie să fie apărate în interesul generaţiilor prezente şi viitoare printr-o planificare sau administrare atentă, în funcţie de nevoi.

3. Capacitatea globului de a produce resurse esenţiale ce pot fi reînnoite trebuie apărată şi, pretutindeni unde acest lucru este posibil, restabilită sau îmbunătăţită.

4. Omul poartă o răspundere specială în ce priveşte apărarea şi administrarea înţeleaptă a patrimoniului constituit de flora şi fauna sălbatică şi de mediul lor, care sunt azi grav ameninţate de un concurs de factori nefavorabili. Conservarea naturii, şi în special a florei şi faunei sălbatice, trebuie deci să ocupe un loc important în planificarea dezvoltării economice.

5. Resursele globului ce nu pot fi reînnoite trebuie exploatate în aşa fel încât să nu rişte să se epuizeze, iar avantajele obţinute de pe urma folosirii lor să fie împărtăşite de întreaga umanitate.

6. Deşeurile de materii toxice sau alte materii şi degajările de căldură în cantităţi sau concentraţii atât de mari încât mediul nu mai poate neutraliza efectele lor trebuie întrerupte pentru a evita ca ecosistemele să sufere daune grave sau ireversibile. Lupta legitimă a popoarelor din toate ţările împotriva poluării trebuie să fie încurajată.

7. Statele vor trebui să ia toate măsurile posibile pentru a împiedica poluarea mărilor cu substanţe care riscă să pună în pericol sănătatea omului, să dăuneze resursele biologice şi vieţii organismelor marine, să aducă o atingere frumuseţilor naturale sau să dăuneze altor utilizări legitime mării.

8. Dezvoltarea economică şi socială este necesară, dar ea trebuie să asigure păstrarea unui mediu propice existenţei şi activităţilor omului şi crearea pe Pământ a condiţiilor necesare îmbunătăţirii calităţii vieţii.

9. Deficienţele mediului imputabile unor condiţii de subdezvoltare şi unor catastrofe naturale pun probleme grave, cel mai bun mijloc de a le remedia fiind accelerarea dezvoltării prin transferul unui ajutor financiar şi tehnic substanţial care să completeze efortul naţional al ţărilor în curs de dezvoltare şi asistenţa furnizată în funcţie de nevoi.

10. Pentru ţările în curs de dezvoltare, stabilizarea preţurilor şi o remuneraţie corespunzătoare pentru produsele de bază şi materiile prime sunt esenţiale în vederea administrării mediului, factorii economici urmând să fie avuţi în vedere ca şi procesele ecologice.

11. Politicile naţionale cu privire la mediul ar trebui să consolideze potenţialul de progres actual şi viitor al ţărilor în curs de dezvoltare, nu să-l slăbească sau să împiedice instaurarea unor condiţii mai bune de viaţă pentru toţi …

12. Ar trebui degajate resurse pentru a apăra şi îmbunătăţii mediul ţinând seama de situaţia şi de nevoile speciale ale ţărilor în curs de dezvoltare, de cheltuielile pe care le poate antrena integrarea unor măsuri de apărare a mediului în planificarea dezvoltării lor …

13. Pentru a raţionaliza administrarea resurselor şi a îmbunătăţii astfel mediul, statele ar trebui să adopte o concepţie integrată şi coordonată a planificării dezvoltării, astfel încât dezvoltarea lor să fie compatibilă cu necesitatea de a apăra şi îmbunătăţii mediul în interesul populaţiei lor.

14. O planificare raţională este un instrument esenţial dacă se doreşte să se împace imperativele dezvoltării cu necesitatea de a apăra şi îmbunătăţii mediul.

15. Planificând instituţiile umane şi urbanizarea trebuie să se evite atingerile aduse mediului şi să se obţină maximum de avantaje sociale, economice şi ecologice pentru toţi …

16. În regiunile în care ritmul de creştere a populaţiei sau concentrarea ei excesivă sunt de natură să exercite o influenţă nefavorabilă asupra mediului sau a dezvoltării şi în acelea în care densitatea slabă a populaţiei riscă să împiedice orice îmbunătăţire a mediului …, ar trebui să se aplice politici demografice care să respecte drepturile fundamentale ale omului şi care să fie considerate corespunzătoare de către guvernele interesate.

17. Este necesar ca instituţiile naţionale îndrituite să fie însărcinate să planifice, să administreze sau să reglementeze utilizarea resurselor mediului de care dispun statele pentru a îmbunătăţii calitatea mediului.

18. Trebuie să se recurgă la ştiinţă şi la tehnică, în cadrul contribuţiei lor la dezvoltarea economică şi socială, pentru a evita sau limita pericolele care ameninţă mediul şi pentru a rezolva problemele puse de mediu pentru binele umanităţii

19. Este necesar să se asigure educaţia în problemele mediului atât a tinerelor generaţii, cât şi a adulţilor, ţinând seama în modul cuvenit de cei mai puţin favorizaţi, cu scopul de a lămuri opinia publică şi a da indivizilor, instituţiilor şi colectivităţilor simţul răspunderilor în ceea ce priveşte apărarea şi îmbunătăţirea mediului în toată dimensiunea lui umană.

20. … Va trebui încurajată şi înlesnită libera circulaţie a celor mai recente informaţii şi date experimen-tale pentru a contribui la soluţionarea problemelor mediului …

21. Conform Cartei O.N.U. şi principiilor dreptului internaţional, statele au dreptul suveran de a exploata propriile lor resurse în funcţie de politica lor privind mediul şi au datoria de a se asigura că activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor sau sub controlul lor nu provoacă daune mediului în alte state sau regiuni ce nu ţin de nici o jurisdicţie naţională.

22. Statele trebuie să colaboreze pentru a dezvolta în continuare dreptul internaţional în ce priveşte răspunderea şi indemnizarea victimelor poluării şi ale altor daune ecologice pe care activităţile duse în limitele jurisdicţiei acestor state sau sub controlul lor le provoacă unor regiuni situate dincolo de limitele jurisdicţiei lor.

23. Fără a prejudicia principiile generale care vor putea fi statuate de către comunitatea internaţională şi nici criteriile şi nivelurile minime ce vor trebui definite la nivel naţional, va trebui să se ţină seama în toate cazurile de scările de valori prevalând în fiecare ţară şi de aplicabilitatea unor norme valabile pentru ţările cele mai avansate, dar care pot să nu fie adoptate de ţările în curs de dezvoltare …

24. Problemele internaţionale privind apărarea şi îmbunătăţirea mediului ar trebui să fie abordate într-un spirit de colaborare de către toate ţările, mari şi mici, pe picior de egalitate. O colaborare prin acorduri multilaterale sau bilaterale, sau prin alte mijloace corespunzătoare este indispensabilă pentru a preîntâmpina, elimina, reduce sau limita efectele atingerilor aduse mediului, rezultând din activităţi exercitate în toate domeniile; acesta în respectul suveranităţii şi intereselor tuturor statelor.

25. Statele trebuie să vegheze ca organismele internaţionale să joace un rol coordonat, eficient şi dinamic în apărarea şi îmbunătăţirea mediului. (Sublinierile şi prescurtările ne aparţin).

Note de curs

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU