Titluri de credit ca mijloace de plată

1.Titlurile de credit

1.1.Definiţie

Prin titluri de credit înţelegem o categorie de valori ce constau în înscrisuri sau documente care încorporează dreptul patrimonial prevăzut în ele astfel încât persoana care le deţine este şi titulara dreptului.

1.2. Caractere

Trăsăturile esenţiale ce particularizează titlurile de credit sunt: caracterul formal, literal şi autonom.

Titlurile de credit sunt formale în sensul că naşterea, existenţa, circulaţia, dar şi exercitarea sau valorificarea drepturilor patrimoniale pe care le încorporează depind de existenţa înscrisului ce le conţine. Mai mult, rigorismul accentuat al titlurilor de credit se evidenţiază în obligativitatea îndeplinirii unor condiţii de formă (cambia, biletul la ordin şi cecul presupun o suită de menţiuni obligatorii pentru a fi valabile).

Titlurile de credit au caracter literal, în sensul că existenţa şi întinderea dreptului patrimonial sunt fixate numai prin menţiunile inserate în titlu; astfel raportul juridic ce a ocazionat emiterea titlului de credit nu mai are nici o înrâurire asupra dreptului ce rezultă din titlu (fie că e vorba de o vânzare – cumpărare, un împrumut sau o deschidere de credit); nu există posibilitatea ca titlul de credit să fie interpretat sau completat cu alte înscrisuri.

Caracterul autonom al titlurilor de credit poate fi apreciat, fie de o parte, în legătură cu raportul juridic fundamental, care i-a dat naştere, caz în care vom considera că cel ce a emis titlul este obligat nu în virtutea raportului fundamental, ci exclusiv în temeiul titlului pe care şi-a depus semnătura; pe de altă parte, fiecare nou semnatar deţine o poziţie juridică de sine stătătoare, dobândind un drept nou, originar, şi nu un drept cedat.

În acest sens autonomia titlurilor de credit explică principiul potrivit căruia fiecare posesor al titlului îşi exercită propriul său drept, neputându-i-se opune excepţiile, adică mijloacele de apărare, ce li se puteau opune posesorilor anteriori (principiul inopozabilităţii excepţiilor).

1.3. Clasificare

După modul lor de circulaţie titlurile de credit se clasifică în nominative, la purtător şi la ordin.

Titlurile nominative cuprind indicarea nominală a titularului dreptului patrimonial, urmând ca transmiterea titlului să se facă numai cu concursul emitentului, care trebuie să o menţioneze în registrul său, dar şi pe titlu (de exemplu: acţiunile, obligaţiunile).

Titlurile la purtător nu cuprind nominalizarea titularului dreptului patrimonial, acesta fiind anonim până în momentul plăţii. Avantajul este că, în acest caz, titlul circulă prin simpla remitere materială a acestuia şi, ca la orice bun mobil simpla posesie justificând dreptul posesorului (de exemplu: acţiunile la purtător, obligaţiunile la purtător).

Titlurile la ordin se transmit prin gir şi remitere materială, nepresupunând concursul emitentului. În acest caz posesorul titlului pentru a-şi valorifica dreptul trebuie să prezinte titlul, dar şi şirul neîntrerupt de giruri care ajung până la el (de exemplu: cambia, biletul la ordin, cecul, recipisa de depozit).

După conţinutul lor, titlurile de credit sunt:

titluri reprezentative ale mărfurilor, adică cele ce încorporează un drept real asupra unei cantităţi de mărfuri aflate în depozit sau în curs de transport (de exemplu: scrisoarea de trăsură, conosamentul etc.);

titluri de participare, care certifică numai calitatea de component al unei societăţi comerciale, conferind o sumă de drepturi patrimoniale (de exemplu: de a obţine dividende, de a obţine restituirea cotei de participare în cazul dizolvării) dar şi nepatrimoniale (de exemplu: de a participa la adunările generale, de a vota, de a alege sau a fi ales în organele de conducere etc.);

titluri de credit propriu-zise, care cuprind obligaţia de a achita o sumă de bani determinată sau de a da o anumită cantitate de mărfuri determinate prin gen (de exemplu: cambia, biletul la ordin etc.).