Statutul profesiei de avocat

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Dobândirea calităţii de avocat

În România, avocatul este persoana licenţiată în ştiinte juridice care, ulterior, este admisă în profesie, în baza unui examen organizat de baroul în care intenţionează să profeseze.

În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti există şi funcţionează, în temeiul Legii, un singur barou, persoană juridică de interes public. Baroul este constituit din toţi avocaţii înscrişi pe Tabloul avocaţilor, care au sediul profesional principal în localităţile de pe raza acestuia.

Toate barourile din România, constituite potrivit legilor privind profesia de avocat, sunt membre de drept ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România. U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, înfiinţată prin Lege.

Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale barourilor în afara U.N.B.R. sunt nule de drept. Nulitatea poate fi oricând constatată la cererea U.N.B.R., a barourilor membre, a Ministerului Public şi poate fi constatată de instanţă din oficiu.

După admiterea în profesie, avocatul poartă titlul profesional de avocat stagiar, urmând a fi înscris pe Tabloul avocaţilor stagiari. La înscrierea în barou, avocatul depune un jurământ într-un cadru solemn.

La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de avocat stagiar.

Condiţiile efectuării stagiului, drepturile şi obligaţiile avocatului stagiar, ale avocatului îndrumător, precum şi ale baroului faţă de aceştia sunt reglementate prin statutul profesiei.

Stagiul se suspendă pe timpul serviciului militar sau al concentrării, în caz de lipsă motivată din profesie ori în caz de încetare a îndrumării profesionale fără culpa avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuată se socoteşte pentru îndeplinirea stagiului.

După efectuarea stagiului avocatul stagiar va susţine examenul de definitivare.

Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus din profesie.

Activitatea unui avocat stagiar poate fi îndrumată numai de avocaţi definitivi cu o vechime de cel puţin 6 ani în această calitate şi care se bucură de o reputaţie profesională neştirbită.

Dobândeşte calitatea de avocat definitiv avocatul stagiar care a promovat examenul de definitivare, precum şi avocatul care a promovat examenul de absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei.

Avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie şi poate asista ori reprezenta partea la organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii.

Baroul are obligaţia să întocmească anual tabloul avocaţilor definitivi şi stagiari în ordine alfabetică, cu menţionarea numelui, prenumelui, titlului ştiinţific, datei înscrierii în barou, sediului profesional, formei de exercitare a profesiei şi a instanţelor la care au dreptul să pună concluzii.

În principal, activitatea avocatului se realizează prin consultaţii cu caracter juridic şi prin asistenţă sau reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor organe de jurisdicţie.

În exercitarea profesiei, avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic. El promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale omului.

Deşi avocaţii au o formare juridică generală, complexitatea tot mai mare a aspectelor de drept, generată de evoluţia societăţii, a impus specializarea acestora pe diferite ramuri de drept (drept comercial, drept civil, drept penal, drept fiscal etc) sau pe categorii de activităţi:

- avocaţi de consultanţă care acordă consultaţii cu caracter juridic;

- avocaţi pledanţi care asistă sau reprezintă persoanele fizice sau juridice în faţa instanţelor judecătoreşti.

Încetarea calităţii de avocat

Calitatea de avocat încetează prin renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei, prin deces, dacă împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară sau dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Statutul Profesiei de Avocat.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
3 162 cuvinte
Nr caractere:
16 802 caractere
Marime:
16.45KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!