Sinteză drept executional

I. Explicaţii preliminare

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă a înlocuit pedeapsa cu moartea, în împrejurările Revoluţiei din anul 1989. Pedeapsa cu moartea prevăzută în Codul penal anterior era o măsură excepţională, pentru sancţionarea unui număr relativ restrâns de infracţiuni deosebit de periculoase, în scopul apărării cât mai eficace a celor mai importante valori sociale. Pedeapsa cu moartea nu intra în cadrul general de pedepse, prevăzut în art. 53 Cod penal, deoarece era considerată o pedeapsă excepţională Atât pedeapsa cu detenţiune pe viaţă cât şi pedeapsa cu moartea au fost prevăzute cu alternative cu pedeapsa închisorii, chiar şi pentru infracţiunea calificată ori agravată.

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă ca şi pedeapsa cu moartea este extrem de intimidantă, are un caracter exemplar, pentru prevenirea generală a infracţiunilor considerate cele mai periculoase. Spre deosebire de pedeapsa cu moartea care este o pedeapsă corporală, detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă cu lipsire de libertate ce duce la eliminarea definitivă a pericolului infracţiunii, prin prevenţia specială a pedepsei care împiedică pe infractor ca în întreaga viaţă, ori cel puţin 20 de ani, deci o parte bună din viaţă, să nu mai poată săvârşi noi infracţiuni în societatea liberă, prin aceasta scutind societatea de un pericol inutil.

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă faţă de pedeapsa cu moartea este remisibilă şi reparabilă, în cazul în care s-ar produce o eroare judiciară, astfel încât şi prin aceasta are aplicare principiul umanismului executării pedepsei. De altfel, art. 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 proclamă că „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale”, principiu universal care se află la baza excluderii din rândul pedepselor a pedepsei cu moartea.

1. Noul Cod penal în raport de legislaţia penală anterioară.

Noul Cod penal prevede în art. 56 pedeapsa „Detenţiunii pe viaţă” ca pedeapsă principală, ca fiind cea mai severă dintre cele trei pedepse principale. Ordinea prevederii în art. 53 Cod penal a celor trei pedepse principale arată progresivitatea descrescătoare a severităţii pedepsei, închisoarea şi apoi amenda având naturi, durate şi modalităţi de executare mai puţin severe, posibilitatea regimurilor mai lejere, astfel încât detenţiunea pe viaţă este pe bună dreptate considerată suprema pedeapsă coercitivă din dreptul nostru penal.

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu este o pedeapsă nouă în Codul penal ea fiind preluată din vechea reglementare românească. Instituţia era prevăzută în anteriorul Cod penal în Titlul III, Capitolul III – Pedepse principale aplicabile persoanei fizice, Secţiunea I – Detenţiunea pe viaţă.

2. Elemente de drept comparat

Ca urmare a adoptării la mijlocul secolului al XX-lea a pedepsei detenţiunii sau închisorii pe viaţă în locul pedepsei cu moartea, legislaţiile naţionale şi mai ales cele europene, au adoptat astfel de pedepse în codurile lor

Legislaţia belgiană, în Legea 10/42 din iulie 1996 la Secţiunea II – Despre pedepsele penale, arată că pedeapsa cea mai severă este recluziunea pe viaţă art. 8, iar la art. 9 se mai adaugă o pedeapsă pe perioadă nedeterminată şi anume detenţiunea pe viaţă. Forme ale recluziunii şi ale detenţiunii sunt şi pe termene mărginite, de la cinci la treizeci de ani. Cu toate acestea există şi pedeapsa închisorii pe termen mărginit, drept pentru care diferenţa cu privire la recluziune, detenţiune şi închisoare este dată de timpul lipsirii de libertate şi regimul penitenciar în care se execută aceste pedepse.

Codul penal francez, la Subcapitolul 1- Despre pedepsele penale, art. 131 -1, arată că pentru persoanele fizice se poate aplica închisoare penală sau detenţie penală pe viaţă, deşi aceste măsuri pot fi şi pe termen mărginit de la 10 la 30 de ani. Multiplicarea tipurilor de pedepse, a făcut ca în legislaţia franceză să apară chiar şi detenţia, atât pe termen nelimitat cât şi pe termene diferite în raport de infracţiunea săvârşită, diferenţele dintre închisoare şi detenţiune fiind date de regimul aplicat condamnaţilor pe timpul executării pedepselor.

Codul penal german, în cadrul Titlului I – Pedepsele , la art. 38 – Durata pedepsei închisorii, arată că aceasta este delimitată în timp, cu excepţia pedepsei detenţiunii pe viaţă. În înţelesul legii germane, detenţiunea pe viaţă este o varietate a pedepsei închisorii, cu acelaşi regim de executare dar pe termen nelimitat.

În legislaţia Portugheză, Codul penal la Titlul III – Despre consecinţele juridice de fapt, Capitolul I, art. 40 – Scopul pedepselor şi a măsurilor de siguranţă, se arată durata pedepsei cu închisoarea de la o lună la 25 de ani. Această pedeapsă poate fi şi mai mare „ în anumite cazuri, limita maximă poate fi depăşită”, astfel încât pedeapsa deşi mai mare decât limita maximă, nu este nedeterminată legea ne având o pedeapsă cu închisoare sau detenţiune pe viaţă.