Previzualizare curs:

Extras din curs:

Normele de drept internaţional al drepturilor omului au luat naştere ca parte integrantă a dreptului internaţional public. Aceste norme au apărut, în cea mai mare parte, după cel de-al doilea război mondial şi au fost consolidate ca ramură de drept distinctă în urma recomandărilor Conferinţei mondiale cu privire la drepturile omului, organizată de O.N.U. la Viena, în perioada 14 - 25 iunie 1993.

Programul de acţiune stabilit de către reprezentanţii statelor membre ale O.N.U. în cadrul Conferinţei de la Viena prevede, la punctul D. 78-82, includerea dreptului internaţional al drepturilor omului în curricula instituţiilor de învăţământ. Astfel, normele de drept internaţional al drepturilor omului se constituie ca ramură de drept de sine stătătoare, distinctă de cea a dreptului internaţional public.

1.1. Aspecte generale privind dreptul internaţional public

A. Dreptul internaţional public este ansamblul normelor care guvernează raporturile stabilite în cadrul comunităţii internaţionale. Totalitatea statelor şi a entităţilor1 implicate în raporturi de drept internaţional public formează comunitatea internaţională.

B. Ordinea juridică internaţională reprezintă procesul de elaborare şi de aplicare a normelor de drept internaţional public.

C. Subiecte generale de drept internaţional public sunt statele suverane, precum şi alte entităţi care participă la realizarea ordinii juridice internaţionale. În general, persoana fizică este subiect de drept intern, subordonată puterii statului. În mod excepţional, literatura de specialitate a recunoscut calitatea de subiect de drept internaţional public, persoanei fizice.

Astfel, individul poate îndeplini această calitate în două situaţii:

• în cazul dreptului penal internaţional, individul poate fi subiect al răspunderii penale internaţionale atunci când comite anumite infracţiuni grave reglementate de convenţii internaţionale2;

• în cazul dreptului internaţional al drepturilor omului individul are personalitate juridică internaţională. Mai mult chiar, în sistemul instituit de Convenţia europeană a drepturilor omului individul este tratat pe poziţii de egalitate cu statul.

1.2. Aspecte generale privind dreptul internaţional al drepturilor omului

Drepturile omului sunt drepturi şi libertăţi fundamentale atribuite oricărei personae fizice prin simpla calitate de a se fi născut fiinţă umană (sau, în anumite cazuri, de a aparţine unui anumit grup de persoane3). Ele reglementează relaţiile stabilite între puterea statului şi individ.

Normele de drepturile omului limitează această putere şi solicită intervenţia prin măsuri pozitive a statului în vederea asigurării mediului necesar oricărei fiinţe umane pentru a se bucura de drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute în baza normelor de drept internaţional al drepturilor omului.

Din punct de vedere juridic, putem defini drepturile omului ca fiind suma drepturilor individuale recunoscute de către statele suverane prin instrumente de drept internaţional al drepturilor omului şi transpuse în constituţiile naţionale ale acestora.

Dreptul internaţional al drepturilor omului reprezintă „ansamblul de reguli juridice internaţionale care recunosc indivizilor, fără discriminare, drepturile şi capacităţile ce

asigură libertatea şi demnitatea fiinţei umane şi care permit indivizilor să beneficieze de garanţii instituţionale.”

1.3. Relaţia dintre dreptul internaţional al drepturilor omului, dreptul internaţional public şi dreptul intern

Sudre afirmă că normele de drept internaţional al drepturilor omului nu pot fi considerate norme de drept internaţional clasic deoarece reglementează aspecte privind protecţia individului ca subiect de drept, dar, în egală măsură, nu pot fi considerate nici norme de drept intern deoarece ele iau naştere şi se dezvoltă la nivelul comunităţii internaţionale.

Dreptul internaţional al drepturilor omului are un regim juridic specific deoarece:

• apare la nivelul dreptului internaţional public;

• are ca subiect de drept persoana fizică; 5

• instituie un mecanism de control ce aduce atingere principiului neamestecului în treburile interne ale statului şi, implicit, suveranităţii acestuia.

Până la jumătatea secolului al XX-lea, normele de drept internaţional public confereau statelor suverane putere deplină asupra standardelor de respectare a drepturilor omului; după cel de-al doilea război mondial, prin reglementarea în mod continuu şi progresiv a unor norme de drept internaţional al drepturilor omului, principiului neamestecului în treburile interne ale statului a fost limitat. În situaţii de încălcare gravă a drepturilor omului, comunitatea internaţională are obligaţia de a interveni în problemele interne ale oricărui stat suveran în vederea restabilirii situaţiei de respectare a drepturilor omului.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • completare sepdo 1.doc
  • completare sepdo 2.doc
  • completare sepdo 5.doc
  • completare sepdo 6.doc
  • sepdo 1.doc
  • sepdo 2.doc
  • sepdo 3.doc
  • sepdo 4.doc
  • sepdo 5.doc
  • sepdo 6.doc
  • sepdo 7.doc
  • sepdo 8.doc
  • sepdo 9.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
13 fisiere
Pagini (total):
100 pagini
Imagini extrase:
49 imagini
Nr cuvinte:
21 484 cuvinte
Nr caractere:
111 298 caractere
Marime:
171.36KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!