1. Activitatea avocatului. Activita i fiduciare
Avocatul are dreptul sa desfasoare activitati fiduciare, în numele si pe seama
clientului, cu respectarea prevederilor legii si ale prezentului statut.
Activitatile fiduciare exercitate de avocat pot consta în:
a) primirea în depozit, în numele si pe seama clientului, de fonduri financiare si
bunuri, rezultate din valorificarea de titluri executorii dupa finalizarea unui litigiu, a unei
medieri, a procedurii succesorale sau a lichidarii unui patrimoniu;
b) plasarea si valorificarea, în numele si pe seama clientului, a fondurilor financiare si
a bunurilor încredintate;
c) administrarea, în numele si pe seama clientului, a fondurilor sau a valorilor în care
acestea au fost plasate.
În exercitarea activitatilor fiduciare, avocatul trebuie:
a) sa respecte întocmai limitele si durata mandatului încredintat, expres prevazut în
contractul de asistenta juridica special încheiat. Când mandatul comporta împuternicirea de a
dispune de fonduri, bunuri sau valori ori de a înstraina bunurile clientului, avocatul poate
proceda la efectuarea acestor operatiuni, numai daca acest lucru este în mod expres stipulat în
mandat sau, în lipsa unei astfel de clauze, numai dupa ce va fi autorizat în mod special si în
scris de catre client;
b) sa actioneze cu buna-credinta, profesionalism si cu diligenta unui bun proprietar,
fara sa se abata de la regulile specifice activitatii profesionale;
c) sa administreze afacerile încredintate în interesul exclusiv al clientului;
d) sa nu influenteze clientul, direct sau indirect, în scopul de a obtine beneficii proprii,
în afara onorariului de avocat.
e) sa informeze corect si cu promptitudine clientul cu privire la executarea mandatului
fiduciar si a rezultatelor obtinute.
În executarea mandatului avocatul poate sa desfasoare:
a) activitati de consultanta;
b) operatiuni de conservare a substantei si valorii fondurilor financiare si bunurilor
încredintate;
c) operatiuni de plasare a fondurilor în active mobiliare sau imobiliare, valori
mobiliare si alte instrumente financiare, în conditiile legii;
d) administrarea si valorificarea plasamentelor efectuate prin contractarea de
operatiuni materiale si efectuarea de operatiuni juridice menite sa sporeasca valoarea si
lichiditatea plasamentelor;
e) activitati conexe cum ar fi completarea declaratiilor de impozit si plata acestora si a
celorlalte datorii ale clientului legate de administrarea unor asemenea proprietati; culegerea
fructelor si încasarea veniturilor sau a altor rezultate ale investitiilor; mijlocirea/medierea
operatiunilor financiare etc.;
f) orice operatiuni în numerar privind plati, încasari, efectuari de depozite bancare,
compensari, rambursari impuse de natura activitatii încredintate.
Avocatul va deschide, pentru fiecare client pentru care desfasoara activitati fiduciare
un cont la o banca reputata (cont fiduciar) destinat depozitarii de fonduri fiduciare.
Prin fonduri fiduciare, în sensul prezentului articol, se întelege orice suma primita de
catre avocat, cu titlu de fond initial sau rezultata din valorificarea acestuia sau a bunurilor
încredintate.
În contul fiduciar nu pot fi depozitate alte sume decât fonduri fiduciare.
Toate platile legate de activitatile fiduciare efectuate pentru acelasi client vor fi
efectuate din contul fiduciar iar toate încasarile rezultate din activitatile fiduciare vor fi
colectate în contul fiduciar al clientului respectiv.
Avocatul va transmite clientului un extras al contului fiduciar cel putin o data la trei
luni, daca în contractul de asistenta juridica nu se prevede o perioada mai scurta.
Avocatul poate retrage sau autoriza retragerea fondurilor fiduciare din contul fiduciar,
precum si instructa efectuarea de plati din acesta doar în urmatoarele situatii:
a) pentru efectuarea de plasamente sau cheltuieli în conditiile si limitele mandatului
fiduciar;
b) la instructiunea expresa a clientului, dar cu posibilitatea retinerii contravalorii
onorariilor agreate pentru activitatile fiduciare;
c) în baza unei hotarâri judecatoresti;
d) în baza contractului de asistenta juridica, pentru încasarea onorariilor legate de
activitatile fiduciare desfasurate;
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.