Opera de codificare a Împăratului Iustinian

Previzualizare curs:

Cuprins curs:

Introducere p.3
Codurile preiustiniene p.4
Codurile lui Iustinian p.6
Dreptul roman după Iustinian p.19
Concluzii p.20
Bibliografie p.21

Extras din curs:

Introducere

Opera legislativă a lui Iustinian constă în sistematizarea şi adaptarea unui material juridic imens, elaborat într-o perioadă istorică de secole, în scopul de a-l face aplicabil realităţilor din Imperiul Roman în ultimele decenii ale existenţei sale. Alcătuirea acestui miment legislativ, unic în istoria lumii, reprezintă un aspect al efortului depus de Împăratul Iustinian, în direcţia revitalizării societăţii romane şi a statului, care în acea epocă se aflau în ultimul stadiu al descompunerii.

“Jurisconsulţii romani au fost aceia care au pus bazele Ştiinţei Dreptului; ei au avut un spirit practic şi în acelaşi timp o agerime pentru construcţiile teoretice ale Dreptului, rămase neîntrecute. De la dânşii avem vocabularul juridic şi lor le datorăm categoriile, clasificările şi noţiunile Dreptului. Dacă astăzi jurisconsulţii din întreaga lume mânuiesc aceleaşi concepte şi, ca să zicem aşa, vorbesc aceeaşi limbă, aceasta este opera jurisconsulţilor Romei. Dar aceşti jurisconsulţi nu erau numai nişte mari constructori, ci şi nişte iscusiţi cazuişti care ştiau să găsească pentru fiecare speţă, pentru fiecare caz în parte, soluţia cea mai potrivită şi mai echitabilă. Trecând prin şcoala lor, chiar dacă ar fi ca mai târziu să se uite tot, exerciţiul făcut întăreşte pentru totdeauna spiritul.”

(Matei Nicolau, 1930)

“Studiul dreptului roman constituie un mijloc exemplar, permiţând dobândirea sensului evoluţiei şi relativităţii instituţiilor juridice. Din acest dublu punct de vedere tehnic şi sociologic, valoarea formativă a dreptului roman apare extrem de preţioasă într-o epocă, precum a noastră, de proliferare legislativă şi de bulversări economice şi sociale. Ar fi într-adevăr periculos să limităm formaţia juristului numai la studiul dreptului în vigoare. Căci aceasta ar însemna să acordăm licenţa unor studenţi a căror cultură este menită să devină destul de repede anacronică, fără să posede bagajul istoric şi tehnic elementar ce să le permită să se orienteze în masa de legi noi şi să se adapteze schimbărilor.”

(Roger Vigneron, 1994)

Codul său, care a dorit să înlocuiască codurile : Gregorian, Hermogenian şi Theodosian, este pus în vigoare în anul 529. Compilaţia, denumită Digesta sau Pandectae, intră în vigoare în anul 533. Doroteu şi Teofil, însărcinaţi de împărat, redactează un manual de şcoală numit Institutiones, înzestrat şi el cu putere de lege.

În cele din urmă, opera lui Iustinian este compusă din 4 părţi (numite Corpus Iuris Civilis):

1) Digesta, cuprind extrase din operele jurisconsulţilor romani, puse în concordanţă cu veacul VI. În total, 50 de cărţi.

2) Codul are 12 cărţi şi cuprinde constituţiile imperiale de la Hadrian şi până în anul 334.

3) Instituţiile sunt un manual de studiu.

4) Novele sunt scrise în limba greacă şi conţin constituţiile date de Justinian.

Codurile preiustiniene

Spre sfârşitul monarhiei absolutiste, creaţia juridică romană a ajuns să fie extrem de voluminoasă şi de consistentă, ea cuprinzând atât literatuta juridică (veche şi clasică), cât şi răspunsrile juriştilor autrizaţi, dar şi un foarte mare număr de constituţii imperiale.

Nevoile practicii de toate zilele au determinat adunarea acestui material juridic, atât pentru a salva opera înaintaşilor, dar mai ales pentru a pune ordine şi redacta colecţii de texte legale, numite „leges”, precum şi lucrările juriştilor care formau aşa-numitul „jus”.

Astăzi putem vorbi de trei asemenea tipuri de colecţii:

- Colecţia de leges, în cadrul cărora găsim următoarele coduri:

a) „Codex Gregorianus”, care este o colecţie cu caracter particular, întocmită la sfârşitul secolului III, de către un jurist pe nume Gregorius. Acest cod cuprinde constituţii imperiale emise între anii 196 şi 291.

b) „Codex Hermogenianus”, care este tot o colecţie cu caracter privat, aparţinând lui Hermogenian şi care conţine constituţii imperiale, aproximativ până la sfârşitul anului 320.

c) „Codex Theodosianus”, care este o colecţie oficială, fiind întocmită din ordinul împăratului Theodosius al II-lea care a domnit în răsărit şi a fost publicată în anul 438. Acest cod cuprinde constituţii imperiale date începând cu domnia lui Constantin. Împăratul Valentinium al III-lea care a domnit în apus,a utilizat acest cd şi în partea occidentală a imperiului. lucrarea este foarte întinsă, cuprinzând 16 ărţi, dar se pare că Theodosis a modificat textlu original al mai mutor constituţii, pentru a-l adapta epocii sale.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Opera de Codificare a Imparatului Iustinian.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
20 pagini
Imagini extrase:
20 imagini
Nr cuvinte:
7 073 cuvinte
Nr caractere:
37 192 caractere
Marime:
29.64KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!