Managementul Urban și Competitivitatea Orașelor

0. Introducere

Pentru a răspunde problemelor urbane curente, generate de competiţia urbană şi de creşterea continuă a cererii pentru servicii şi bunuri publice, este necesar un mod nou de guvernare şi administrare a oraşelor, orientat către cerinţele pieţei, orientat către acţiune şi rezultat. Aceasta înseamnă o reorientare a atitudinii autorităţilor locale de la “administrare” la “management”, împrumutând aspecte de gestiune din filozofia sectorului privat. Sarcina managementului urban este de a îmbunătăţi atractivitatea oraşului şi poziţia competitivă a acestuia într-un mod integral, armonios şi durabil.

Administratorii locali sunt, în consecinţă, confruntaţi cu managementul oraşelor în sensul obţinerii maximei atractivităţi pentru grupurile de populaţie avute în vedere. Managementul urban, prin instrumentele sale, trebuie să amplifice cât mai mult atractivitatea acestora ca locuri de viaţă pentru populaţie, ca localizare pentru întreprinderi, oportunitate pentru investiţii, ca punct de atracţie pentru turişti.

Obiectivul lucrării este acela de a defini conceptul managementului urban şi de a sublinia rolul său în competiţia inter-urbană. In acest sens vor fi prezentate instrumentele cu care acesta operează şi rolul lor specific în creşterea competitivităţii oraşelor.

Lucrarea este structurată pe următoarele capitole:

- Capitolul 1 introduce conceptul managementului urban şi defineşte instrumentele acestuia;

- Capitolul 2 prezintă conceptul planificării strategice orientate spre piaţă, ca instrument al managementului urban;

- Capitolul 3 abordează cel de-al doilea instrument, marketingul urban, şi arată prin câteva experienţe la nivel naţional care sunt tendinţele europene de utilizare a acestui instrument;

- Capitolul 4 abordează cel de-al treilea instrument, finanţarea avansată.

1. Management urban – abordare şi concept

Dezvoltarea urbană reclamă, într-un sistem de competiţie între oraşe, un management urban eficient şi mai apropiat de atitudinea sectorului privat. Mai mult ca înainte, un oraş trebuie gestionat asemeni unei întreprinderi, prin decizii adecvate prefacerilor pe care le trăieşte. In acest sens, managementul urban trebuie să dezvolte o strategie integratoare, care să ia în considerare relaţiile dintre cererea de servicii şi funcţiuni urbane, planificarea locuinţelor, birourilor, zonelor industriale, centrelor comerciale, infrastructurii, etc. şi finanţarea acestor operaţiuni. Este necesar astfel, un management urban pro-activ, văzut ca o activitate de integrare şi coordonare a tuturor activităţilor publice şi private la nivel urban (van Dijk, Nientied, 1993).

Banca Mondială, în cooperare cu UNCHS a promovat această abordare prin Programul de Management Urban, al cărui obiectiv principal este îmbunătăţirea performanţelor în zone cheie ale planificării dezvoltării urbane. Programul susţine şi finanţează operaţiuni integrate de dezvoltare ce se referă la infrastructură, managementul terenurilor şi managementul mediului. Prin acest program, Banca Mondială şi UNCHS promovează de asemeni ideea că oraşele sunt motoare economice ale dezvoltării, dezvoltarea economică fiind văzută ca un obiectiv cheie de dezvoltare, iar managementul urban este o condiţie esenţială.

Managementul urban este procesul de dezvoltare, execuţie, coordonare şi evaluare a strategiilor integrate, cu ajutorul actorilor urbani relevanţi, în concordanţă cu interesul public şi ţelurile sectorului privat, în cadrul politicilor naţionale de dezvoltare, cu scopul de a identifica, de a crea şi exploata potenţialul urban în vederea unei dezvoltări economice durabile (Bramezza, van Klink, 1994). Managementul urban este activitatea prin care se încearcă mobilizarea diverselor resurse pentru a le face să acţioneze într-o manieră cooperantă în domeniul planificării, programării, întocmirii bugetelor şi implementării, dar şi domeniul exploatării şi întreţinerii, în scopul atingerii obiectivelor de dezvoltare a oraşului (Davidson, 1996).

Comun tuturor definiţiilor enunţate este faptul că managementul urban presupune un nivel de decizie şi o structură organizaţională care să poată coordona actorii urbani relevanţi, pentru a formula şi implementa o strategie de dezvoltare, folosind instrumentele care-i stau la dispoziţie. Instrumentele managementului urban sunt marketingul urban, planificarea strategică şi finanţarea avansată.

Marketingul urban reprezintă alinierea politicilor urbane la cererile factorilor deja existenţi în economia locală şi la speranţele şi aşteptările celor ce operează în afara acesteia, cu scopul promovării economiei locale (Corsico, 1994). Elementele care apar ca esenţiale în marketing se referă la analiza grupurilor de actori implicaţi în dezvoltarea urbană şi la analiza competitorilor existenţi într-un anumit segment al pieţei. Abordarea dezvoltării urbane din perspectiva conceptului de marketing presupune o suprapunere a celor două elemente – oraşul şi piaţa – şi orientarea tuturor acţiunilor la nivel urban către piaţă.

Planificarea strategică poate fi definită ca procesul managerial ce are ca scop dezvoltarea şi menţinerea unei corespondenţe reale între obiectivele şi resursele oraşului şi oportunităţile din mediul înconjurător acestuia (Corsico, 1994). Ea reprezintă un proces participativ de dezvoltare a unui plan pe termen mediu sau lung, pentru a atinge obiective strategice stabilite de principalii factori implicati şi include aspecte fizice, financiare şi instituţionale.

Când planificarea strategică şi marketingul urban se suprapun în practica deciziei la nivelul dezvoltării urbane, planificarea se orientează către creşterea competitivităţii oraşelor şi, în consecinţă, către cererea actorilor urbani existenţi în piaţă şi, deci, avem de-a face cu o planificare strategică orientată spre piaţă

Finanţarea avansată reprezintă mecanisme de management financiar menite să asigure implementarea programelor şi proiectelor de dezvoltare urbană. In funcţie de mărimea şi caracteristicile acestora, mecanismele de finanţare pot merge de la finanţări locale - bugete pe programe, până la credite municipale, fonduri internaţionale neranbursabile, sau parteneriate cu sectorul privat.