Istoria statului și dreptului românesc

I. Geto-dacii in faza democratiei militare

1. Organizarea sociala a Geto-dacilor in epoca prestatala si normele de conduita ale acestora

GD fac parte din cadrul grupului etnic al Tracilor, despre care parintele istoriei Herodot spunea ca este cel mai numeros neam dupa cel al Inzilor. Tracii au patruns pe teritoriul tarii noastre la sfarsitul neoliticului in cadrul procesului de indo-europenizare a spatiului carpato-danubiano-pontic si au dezvoltat o stralucita civilizatie a bronzuluipe un intins areal geografic delimitat la N de zona Pripetului, la S de Marea Egee, la E de zona Bucului si la V de Dunarea Panonica.

In cadrul neamului tracic s-a cristalizat ca o ramura distincta GD care sunt creatorii si purtatorii epocii fierului pe teritoriul tarii noastre. Ei reprezinta cel mai important trib tracic, atat prin material si culturii spirtuale, cat si prin sistemul organizarii politice pe care l-au construit. Procesul de cristalizare a neamului GD in cadrul grupului etnic al tracilor a avut loc pe un spatiu geografic vast delimitat la N de Carpatii Padurosi, la S de Muntii Balcani, la E de Nistru si la V de Tisa, ceea ce inseamna ca GD sunt autohtoni pe acest areal geografic. Prezenta lor este mentionata in izvoarele antice grecesti si latine inca din sec 6 i.ch. Izvoarele grecesti ii denumesc geti cu referire la triburile din afara arcului carpatic, iar izvoarele latine ii denumesc daci cu referire la triburile intracarpatice. In realitate, este vorba despre unul si acelasi popor intrucat Strabon, in lucrarea sa Geografia, arata ca G si D vorbeau aceeasi limba si constituiau acelasi popor.

Istoriografia greaca si latina ne-a transmis date pretioase cu privire la modul de viata al GD, la sistemul de realizare al conducerii sociale, la nivelul de dezvoltare economica pe care acestia l-au atins, informatii care se coroboreaza cu rezultatele descoperirilor arheologice si care intregesc imaginea organizarii societatii GD in epoca prestatala. Mentionam in acest sens relatarea lui Herodot, in cartea a IV-a a istoriilor sale, privind expeditia lui Darius in stepele nord-pontice in anul 514 i.Ch., in cadrul careia regele persan a supus triburile intalnite. Singurii care au pus o rezistenta importanta au fost GD, dupa Herodot.

Tucidide (Tuchidide), in Razboiul peloponesian, arata ca scitii si celelalte popoare din aceste tinuturi sunt vecine cu GD, au aceleasi arme si aceleasi obiceiuri. Prin urmare, orice referire cu privire la sciti este valabila in egala masura si cu privire la GD.

Istoricii Strabon si Arian relateaza expeditia lui Alexandru cel Mare la N-ul Dunarii in 335 î.Ch., in cadrul careia regele macedonean a cucerit una dintre cetatile GD. O alta relatare este aceea a istoricilor Diodor din Sicilia (Sicus) si geograful Pausanias si are ca obiect conflictul desfasurat intre Diadocu Lizima (Lysimachos) al si Dromichete, conducatorul unui trib din Campia Munteana, conflict castigat de regele Dromichete.

Istoricul lat Iustinius descrie conflictul regelui dac Oroles cu triburile bastarnilor, iar istoricul lat Pompeius Troppus vorbeste despre cresterea puterii GD in interiorul arcului carpatic sub regele Rubobostes (incrementa dacorum per Rubobostem regem).

Concluziile care se desprind din toate aceste izvoare sunt intarite si din izvoarele istorice; anume ca GD sunt o populatie sedentara, care practica agricultura pe o scara larga si edifica constructii civile si militare impresionante. In al doilea rand, GD au dezvoltat o stralucita civilizatie a fierului in special in cadrul celei de-a 2-a varste a fierului (Latène), caracterizata printr-o puternica dezvoltare a productiei si schimbului de marfuri. In al 3-lea rand, formele de organizare si conducere ale societate GD prezentau trasaturile societatii gentilice aflata in ultimul stadiu al evolutiei sale, stadiu denumit democratia militara a triburilor si uniunilor de triburi. In cadrul acestui sistem de organizare sociala, conducerea societatii apartinea Adunarii Poporului Inarmat, potrivit principiului ca cine isi risca viata in lupta trebuie sa csi decida, astfel incat Adunarii Poporului Inarmat lua cele mai improtante hotarari pt viata colectivitatii. Regii mentionati in izvoarele istorice amintite (Dromichete, Oroles) nu sunt sefi de state, asa cum am fi tentati sa credeti, ci simplii conducatori militari ai unor triburi si uniuni de triburi. Ei sunt alesi si revocati de Adunarii Poporului Inarmat care le stabilea si atributiunile. Se manifesta, insa, tot mai puternic tendinta acestor conducatori militari sprijiniti de aristocratia gentilico-tribala aflata in plin proces de formare de a-si consolida pozitiile, de a le permanentiza, ba chiar de a le transmite cu titlu ereditar, tendinta care marcheaza trecerea de la organizarea gentilica la organizarea politica a societatii.

In ceea ce priveste normele de conduita, in epoca prestatala, relatiile sociale erau reglementate prin norme de conduita fara caracter juridic, norme care erau aplicate si respectate de bunavoie de toti membrii societatii fiind in mare masura expresia interesului social general si care aveau un pronuntat caracter religios, unele dintre aceste norme de conduita au supravietuit in timp si le regasim si in societatea feudala, ceea ce ilustreaza, continuitatea poprului roman.

Cele mai importante reguli de conduita ale GD (reconstituite prin izvoare istorice)

Herodot arata ca fiii puteau cere si obtine de la parinti delimitarea partii care li se cuvenea din proprietatea comunca. Ceea ce inseamna ca proprietatea privata se afla in plin proces de formare. Tot ca o expresie a acestui proces, izvoarele mentioneaza ca furtul care este o fapta de natura a aduce atingere proprietatii private, era considerat o f grava incalcare a regulilor de convietuire sociala.

Un alt obicei era legat de incheierea anumitor conventii sau invoieli, aceasta fiind insotita de un ritual asemanator cu procedura infratirii din dreptul feudal. De asemenea, se practica la GD juramantul pe zeitatile Palatului regal, denumit juramantul pe vetrele regale. Atunci cand regele se imbolnavea, se considera ca unul dintre supusi jurase stramb si se recurgea la o procedura de aflare a celui vinovat de juramant stramb, procedura asmenatoare in privinta dublarea numarului de ghicitori cu procedura feudala a juratorilor.

In ceea ce priveste casatoria, poetul Menandru, referindu-se la o epoca mai veche, arata ca unele triburi trace cunosteau poligamia, insa informatiile pentru o epoca mai recenta le avem de la poetul Horatiu care arata ca, dimpotriva, GD practicau cu f mare strictete monogamia. La sfarsitul Comunei primitive, in cadrul societatii patriarhale, femeile aveau o pozitie sociala inferioara barbatilor, dovada pedeapsa pe care regele Oroles a aplicat-o ostenilor sai dupa ce acestia fusesera invinsi de bastarni.