Infracțiuni de corupție

Infractiuni de coruptie

Textul incriminator

Art. 254. – (1) Fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani

sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o

respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la

îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se

pedepseste cu închisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.

(2) Fapta prevazuta în alin. (1), daca a fost savârsita de un functionar cu atributii de

control, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luarii de mita se confisca,

iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Obiectul ocrotirii penale

Obiectul juridic special consta în acele relatii sociale referitoare la interesele publice, a

caror normala formare, desfasurare si dezvoltare nu ar fi posibila fara a asigura exercitarea cu

cinste, probitate si corectitudine a atributiilor de serviciu a functionarilor publici, a

functionarilor, a persoanelor care exercita o functie de interes public si a altor persoane

prevazute în art. 254 alin. (3) C. pen.

De asemenea, prin aceasta incriminare sunt protejate bunul mers al activitatii unitatilor

aratate la art. 145 C. pen., al persoanelor juridice de drept privat si interesele legale ale

persoanelor particulare.

Obiectul material. În legatura cu aceasta chestiune s-au conturat trei opinii

contradictorii.

Obiectul material al acestei incriminari, într-o prima opinie1, îl constituie mita, adica

banii sau alte foloase care nu i se cuvin agentului.

Într-o alta parere2 s-a sustinut ca la aceasta infractiune, de regula, lipseste obiectul

material. Totusi, atunci când autorul a efectuat actul pentru a carui îndeplinire a primit mita,

daca acest act priveste un obiect material acesta va fi în acelasi timp si obiect material al

1 Oliviu Augustin Stoica, Drept penal. Parte speciala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, p.

247; în acelasi sens: Lucia Moldovan, Luarea de mita în Codul penal al R.S.R., Studia Universitatis Babes-

Bolyai, Series Jurisprudentia, Cluj, 1970, p. 88; Ioana Vasiu, Drept penal român, partea speciala, vol. II, Editura

Albastra, Cluj Napoca, 1997, p. 347; TS, d.î. nr. 3/1973, R.R.D., nr. 6, 1973, p. 103; TS, s.p., d. nr. 5196/1971,

R.R.D., nr. 6, 1972, p. 169; TS, s.p., d. nr. 3581/1973, R.R.D., nr. 5, 1974, p. 78.

2 Siegfried Kahane în Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu,

Constantin Bulai, Rodica Stanoiu, Victor Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Editura

Academiei Române, Bucuresti, 1972, p. 130; Aneta Grigorovici, Infractiuni de serviciu sau în legatura cu

serviciul, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, p. 89.

2

infractiunii (de ex., un functionar postal care acorda prioritate în remiterea coletelor celor care

îi ofera mita).

De asemenea, atunci când folosul necuvenit consta în prestarea unei munci (ex.:

repararea unui imobil, efectuarea unor lucrari de instalatii electrice, zugravirea unor încaperi),

obiectul asupra caruia se efectueaza munca devine si obiect material al infractiunii si poate

servi ca proba pentru existenta infractiunii.

Alti autori sustin expres3 sau implicit4 (prin neabordarea acestei chestiuni) ca luarea de

mita nu are obiect material.

Vasile Dobrinoiu sustine ca sumele de bani ori foloasele respective, atunci când constau

în bunuri corporale, nu constituie decât „lucruri dobândite prin savârsirea infractiunii”, în

sensul art. 118 lit. d) C. pen. si ca prima opinie confunda obiectul material al infractiunii de

luare de mita cu obiectul mitei. Cu privire la opinia exprimata în lucrarea Explicatii teoretice,

acesta sustine ca actele efectuate de autor nu sunt tipice infractiunii de luare de mita, pentru a

se putea afirma ca bunurile asupra carora poarta materialitatea lor constituie obiectul material

al infractiunii, ci tipice sunt faptele de pretindere, primire, acceptare sau nerespingere a

promisiunii. Or, numai daca acestea ar purta asupra unui bun s-ar putea pune în discutie ca

acesta sa fie obiect material al infractiunii de luare de mita. În completarea acestui punct de

vedere, se mai face precizarea5 în doctrina ca efectuarea actului constituie scopul savârsirii

actiunii, scop de a carui realizare nici nu este conditionata existenta infractiunii de luare de

mita.

Subiectii infractiunii

Subiectul activ nemijlocit (autor) al acestei infractiuni, indiferent de ipoteza de

incriminare la care ne raportam, este calificat si nu poate fi decât un functionar public sau un

functionar sau una din persoanele aratate în art. 81 din Legea nr. 78/2000.

3 Vasile Dobrinoiu, Coruptia în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, Bucuresti, 1995, p. 69-71; Ilie Pascu

în Gheorghe Nistoreanu, Vasile Dobrinoiu, Alexandru Boroi, Ilie Pascu, Ioan Molnar, Valerica Lazar, Drept

penal. Partea speciala, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1997, p. 347; Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept

penal român. Partea speciala, editia a IV-a revazuta si adaugita, Casa de editura si presa Sansa SRL, Bucuresti,

2001, p. 399; Vasile Dobrinoiu în Vasile Dobrinoiu, Nicolae Conea, Ciprian Raul Romitan, Camil Tanasescu,

Norel Neagu, Maxim Dobrinoiu, Drept penal. Partea speciala, vol. II, Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p. 36;

Horia Diaconescu, Infractiunile de coruptie si cele asimilate sau în legatura cu acestea, Editura All Beck,

Bucuresti, 2004, p. 11; Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu, Drept penal. Partea speciala, editia a III-a,

Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 348.

4 Gheorghe Darânga si Dumitru Lucinescu în Teodor Vasiliu, Doru Pavel, Geoge Antoniu, Stefan Danes,

Gheorghe Darânga, Dumitru Lucinescu, Vasile Papadopol, Dumitru C. Popescu, Virgil Ramureanu, Codul penal

român, comentat si adnotat. Partea speciala, vol. II, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1977, p. 88;

Avram Filipas în Octavian Loghin, Avram Filipas, Drept penal. Partea speciala, editie revizuita, Casa de editura

si presa Sansa SRL, Bucuresti, 1992, p. 194; Avram Filipas în Costica Bulai, Avram Filipas, Constantin

Mitrache, Institutii de drept penal, Curs selectiv pentru examenul de licenta, Editura trei, Bucuresti, 2001, p.

440.

5 Octavian Loghin, Tudorel Toader, op. cit., p. 399.

3

Prin „functionar public”, în sensul legii penale – art. 147 alin. (1) C. pen. –, se întelege

orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost

investita, o însarcinare de orice natura, retribuita sau nu, în serviciul unei unitati dintre cele la

care se refera art. 145 C. pen. (autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte

persoane juridice de interes public).

În dreptul penal, termenul de functionar public are un înteles mai larg decât în alte

ramuri de drept (ex.: dreptul administrativ), fapt ce se justifica prin nevoia de a se realiza în

mod corespunzator ocrotirea intereselor sociale prin mijloace de drept penal.