Infracțiuni Contra Înfăptuirii Justiției

INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE

Această infracţiune este prevăzută în art. 268 NCP şi constă în: sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală.

Fapta este mai gravă în cazul producerii sau ticluirii de probe nereale în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană.

Obiectul juridic special este reprezentat de acele relaţii sociale care presupun buna-credinţă şi corectitudinea celor care fac sesizări în faţa organelor judiciare sau participă la activitatea de administrare a probelor. Ca obiect juridic secundar întâlnim acele relaţii sociale privind onoarea, demnitatea şi chiar libertatea persoanei împotriva căreia se face plângerea sau denunţul ori în contra căreia se ticluiesc sau se produc probele.

Obiectul material în cazul acestei infracţiuni nu există.

Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Poate fi şi reprezentantul unei persoane juridice, indiferent că este publică sau privată.

Participaţia este posibilă în toate cele trei forme, coautorat, instigare şi complicitate.

Subiectul pasiv. În principal este statul prin organele judiciare a căror activitate este periclitată şi pusă în pericol de săvârşirea infracţiunii. Subiect pasiv secundar este persoana contra căreia s-a făcut plângerea sau denunţul sau împotriva căreia s-au produs sau ticluit probele nereale.

Latura obiectivă - Elementul material constă într-o sesizare penală făcută prin denunţ sau prin plângere cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală sau în legătura cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană.

În cazul în care plângerea sau denunţul sunt făcute de o persoană juridică, răspunderea penală va incumba acelor persoane fizice care se fac răspunzătoare în mod direct de redactarea şi semnarea denunţului sau plângerii.

Considerăm că infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare va exista şi atunci când unele condiţii de formă şi chiar de fond prevăzute de Codul de procedură penală nu sunt îndeplinite, fiind necesar ca din denunţul sau plângerea formulată să rezulte suficiente elemente pentru ca organul de cercetare penală să declanşeze procesul penal. Astfel, există această infracţiune chiar dacă denunţul este anonim sau a fost făcut oral, indiferent dacă a fost consemnat sau nu de către cel care l-a primit.

Cerinţe esenţiale.

1. Sesizarea penală trebuie să aibă ca obiect o faptă prevăzută de legea penală.

2. Sesizarea penală trebuie să privească o anumită persoană, adică o persoană determinată.

3. Va exista această infracţiune şi atunci când plângerea sau denunţul se fac la unele instituţii de stat competente să primească sesizările cetăţenilor, cu condiţia ca în final acestea să ajungă la organul de cercetare penală competent.

Urmarea imediată constă în starea de pericol ce se creează pentru înfăptuirea justiţiei. În secundar, constă în afectarea reputaţiei unei persoane căreia i se impută, în mod nereal, săvârşirea unei infracţiuni, uneori aducându-se atingere chiar libertăţii persoanei.

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este intenţia directă şi indirectă.

În cazul formei agravate, elementul material constă în producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană.

Prin producerea de probe nereale se înţelege prezentarea acestora în faţa organelor de urmărire penală sau instanţelor de judecată cu prilejul probaţiunii penale.

Prin ticluirea de probe nereale se înţelege nescocirea sau inventarea unor probe

Din punct de vedere al formelor tentativa deși posibilă, nu se pedepseşte.

Cauză de nepedepsire. Astfel, nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs pro-bele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale.

FAVORIZAREA INFRACTORULUI

Art. 269 - Constă în „ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cer-cetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate".

Obiectul juridic special. Constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, activitate care este împiedicată prin ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuna sau împiedica cercetarea penală, executarea unei pedepse sau unei măsuri privative de libertate.

Obiectul material nu există.

Subiectul activ. Poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile pentru a răspunde penal.

Subiectul pasiv. Subiect pasiv principal este statul ca administrator al justiţiei penale, iar subiect pasiv secundar este orice persoană ale cărei interese au fost prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii de către subiectul activ.

Latura obiectivă - Elementul material se realizează prin ajutorul dat unui făptuitor pentru a îngreuna sau împiedica activitatea de cercetare într-o cauză, tragerea la răspundere penală şi executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

Cerinţe esenţiale

1. Să existe un act de ajutor. Ajutorul poate fi dat prin acte comisive sau prin acte omisive şi poate fi moral.

2. Ajutorul trebuie dat unui făptuitor, adică unei persoane care a săvârşit anterior o infracţiune.

3. Ajutorul trebuie dat făptuitorului fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul infracțiunii.

4. Ajutorul trebuie dat făptuitorului pentru împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol ce se crează pentru înfăptuirea justiției.

Latura subiectivă. Infracţiunea de favorizarea făptuitorului se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.

Din punct de vedere al formelor tentativa nu se pedepseşte.

Cauză de nepedepsire - favorizarea săvârşită de către un membru de familie nu se pedepseşte.

Curs predat la Universitatea Danubius de prof. Alexandru Boroi. Acestea sunt notitele de la curs.