Drepturi Reale

Capitolul I. Patrimoniul

Obiective

Să se determine deosebirile dintre universalitatea juridică si universalitatea de fapt.

Să se identifice care sunt caracterele juridice ale patrimoniului.

Să se prezinte funcţiile patrimoniului.

1. Noţiunea de patrimoniu.

Termenul de patrimoniu poate fi întâlnit în diferite acte normative; de exemplu, textele

Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice şi ale O.G. nr. 26/2000 cu privire la

asociaţii şi fundaţii. Astfel, printre condiţiile de fond sau elementele constitutive ale oricărei persoane

juridice, dispoziţiile art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954 prevăd constituirea sau existenţa unui

„patrimoniu propriu şi autonom”, iar prevederile art. 6 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 26/2000 prevăd

necesitatea existenţei unui „patrimoniu iniţial al asociaţiei”. De asemenea, termenul mai este folosit

de legiuitorul român în aceleaşi acte normative, în textele referitoare la reorganizarea, dizolvarea şi

lichidarea persoanelor juridice.

Termenul de patrimoniu este utilizat expres şi în unele dispoziţii ale Codului civil român

referitoare la separaţia de patrimonii pe care o pot solicita creditorii unei succesiuni şi legatarii cu

titlu particular, dacă legatul are ca obiect o sumă de bani, pentru a opri confuziunea sau unirea

patrimoniului succesoral cu patrimoniul propriu al moştenitorului cu vocaţie universală. Procedând

astfel, ei vor avea dreptul de a fi plătiţi din valoarea activului succesoral, fără a fi obligaţi să suporte

concursul creditorilor proprii ai moştenitorului, ceea ce ar avea loc dacă s-ar realiza confuziunea celor

două patrimonii.

Drepturile şi obligaţiile subiectelor de drept civil sunt susceptibile de diverse clasificări în

funcţie de anumite criterii. Una din cele mai importante clasificări este în drepturi şi obligaţii

patrimoniale şi drepturi şi obligaţii nepatrimoniale. Drepturile şi obligaţiile patrimoniale sunt acelea

care au un conţinut economic, adică pot fi evaluate în bani. Dimpotrivă, drepturile şi obligaţiile

nepatrimoniale sunt lipsite de valoare economică şi, deci, nu pot fi evaluate în bani.

Termenul de patrimoniu se circumscrie exclusiv sferei drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale.

Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale unei persoane pot fi abordate în două moduri. În primul rând,

fiecare drept şi fiecare obligaţie aparţinând unui subiect de drept civil poate fi analizat sau analizată

de sine stătător, separat, în propria sa individualitate, făcând abstracţie de orice legătură cu celelalte

drepturi şi obligaţii ale aceleiaşi persoane, adică ut singuli.

Pentru înţelegerea şi definirea noţiunii de patrimoniu ne interesează însă cel de-al doilea mod

de abordare. Astfel, drepturile şi obligaţiile patrimoniale pot fi privite globalist, ca o totalitate sau

„universalitate juridică aparţinând unei persoane, făcând abstracţie de individualitatea unui drept şi

fiecărei obligaţii în parte. Acest mod de abordare a drepturilor şi obligaţiilor ne conduce la noţiunea

de patrimoniu”.

Noţiunea de patrimoniu nu are o definiţie legală clară, precisă şi completă. Un rudiment de

definiţie, totuşi, poate fi sesizat în art. 1718 Cod civil în care, fără a fi utilizat termenul de patrimoniu,

se prevede: „Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile

sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare”. Expresiile „îndatoririle sale” şi „cu toate bunurile sale

mobile şi imobile, prezente şi viitoare” evocă ideea de universalitate sau totalitate, care există şi se

menţine indiferent de modificările ce intervin în conţinutul său.

Sarcina elaborării unei definiţii ştiinţifice a noţiunii de patrimoniu a constituit un obiectiv

important al doctrinei juridice. Patrimoniul ca entitate juridică distinctă, reprezintă totalitatea sau

universalitatea drepturilor patrimoniale şi obligaţiilor patrimoniale care aparţin unei persoane.

Patrimoniul ca sumă de valori patrimoniale este alcătuit dintr-o latură activă şi alta pasivă.

Activul patrimonial este format din valoarea tuturor drepturilor patrimoniale, iar pasivul patrimonial

constă în valoarea tuturor obligaţiilor patrimoniale ale unei persoane. Activul şi pasivul se găsesc întro

strânsă legătură, pentru motivul că aparţin uneia şi aceleiaşi persoane. Este motivul pentru care s-a

afirmat că patrimoniul poate fi considerat ca fiind un adevărat cont curent al unei persoane în care

sunt evidenţiate, pe de o parte, toate drepturile şi, pe de altă parte, toate obligaţiile aparţinând unei

persoane, a cărui valoare este supusă unor fluctuaţii succesive, prin naşterea de noi drepturi şi

obligaţii, precum şi prin modificarea şi stingerea celor existente. Aceste schimbări valorice nu

afectează existenţa şi identitatea universalităţii sau patrimoniului.

1) Eugeniu Safta-Romano, Dreptul de proprietate privată şi publică în România, Editura Graphix, Iaşi, 1993.

2) Paul Mircea Cosmovici, Drept civil. Drepturi reale, obligaţii, legislaţie, Editura ALL, Bucureşti, 1994.

3) Liviu Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Ediţie revăzută şi completată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.

4) Ion Filipescu, Dreptul civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Editura Actami, Bucureşti, 1996.

5) Teodor Sâmbrian, Drept civil. Moduri originare de dobândire a proprietăţii, Editura Europa, Craiova, 1996.

6) Corneliu Bârsan, Maria Gaiţă, Mona Maria Pivniceru, Drept civil. Drepturile reale, Editura Institutul European, Iaşi, 1997;

7) Corneliu Bârsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2001;

8) Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Drepturile reale. Ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003.

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE DREPT