Dreptul proprietății intelectuale

Proprietatea industriala este definita in doctrina ca fiind institutia juridica alcatuita din norme care reglementeaza raporturile privitoare la creatiile aplicabile in industrie, precum si la semnele distinctive ale unei asemenea activitati.

Dreptul subiectiv de proprietate industriala este definit ca fiind acea posibilitate, recunoscuta de lege titularului acestui drept - persoana fizica sau persoana juridica - de a folosi, in mod exclusiv, o creatie intelectuala aplicabila in industrie sau un semn distinctiv al unei asemenea activitati industriale.

Dreptul de proprietate industriala prezinta urmatoarele caracteristici :

• nasterea lui este conditionata de desfasurarea unei activitati de creatie intelectuala si de indeplinirea unor formalitati de brevetare sau inregistrare a creatiei la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci(OSIM)

• se exercita asupra unor creatii aplicabile in industrie sau a unor semne distinctive ; termenul de industrie cuprinde orice domeniu de activitate economica

• dreptul de proprietate industriala constand in dreptul exclusiv de exploatare a obiectului protectiei, este limitat in timp si teritorial, chiar si in cazul semnelor distinctive pentru care se poate obtine protectia la infinit ; acest lucru se realizeaza prin prelungirea repetata a duratei de protectie ; dreptul de proprietate industriala poate fi protejat si peste granitele tarii titularului, dar numai prin indeplinirea formalitatilor impuse de tara in care se solicita protectia.

• dreptul de proprietate industriala, desi este o facultate, o posibilitate recunoscuta titularului, iar nu o obligatie, impune, in unele cazuri, obligatia de exercitare a dreptului si sanctiuni penrtu neexercitarea lui(licente obligatorii, decaderea)

• titularul dreptului de proprietate industriala poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica ; intre calitatea de titular al dreptului exclusiv de eploatare a obiectului protectiei si calitatea de creator al obiectului protectiei nu exista, in mod necesar, identitate.

• dreptul de proprietate industriala are un continut complex, el conferind creatorului unele drepturi morale, iar titularului dreptului de exploatare, care se identifica cu titularul brevetului sau certificatului de inregistrare, un drept eclusiv de folosinta, drept patrimonial, opozabil erga omnes, transmisibil prin acte intre vii, pentru cauza de moarte si, in unele cazuri, prin efectul legii.

SUBIECTUL PROTECTIEI

Realizarea de inventii presupune institutii insemnate si o activitate laborioasa si de durata , care nu po fi sustinute, decat intr-o mica masura, de catre inventatori independenti, acestia constituind, mai degraba, exceptia. De aceea , inventiile se realizeaza , in marea lor majoritate, in institute de cercetare sau in cadrul intreprinderilor care pot sustine un asemenea efort, iar inventatorii salariati constituie regula.

Legea tine seama de aceasta realitate, reglementand drepturile care se nasc din realizarea unei inventii pentru 3 categorii de subiecti, respectiv pentru inventator, pentru titularii de brevet care nu sunt in totdeauna inventatorii si pentru unitatea in care inventatorul incadrat in munca a realizat inventia si care nu este, intotdeauna, titular al brevetului de inventie.

Dreptul la eliberarea titlului de protectie apartine inventatorului sau succesorului sau in drepturi. Prin succesor in drepturi se intelege orice persoana fizica sau juridica, dobanditoare de drepturi asupra inventiei pe temeiul legii, pe temeiul unor acte intre vii sau pentru cauza de moarte.

Inventatorul se bucura de deplinatatea drepturilor morale si patrimoniale, iar succesorii in drepturi ai acestuia sunt titularii de drepturi exclusiv patrimoniale, drepturile morale continuand sa apartina inventatorului.

Inventatorul – este persoana care a creat inventia, adica autorul solutiei noi care depaseste stadiul tehnicii si este susceptibila de persoanele fizice, in vreme ce titular al brevetului de inventie poate fi si persoana juridica.

Coautoratul in cazul inventiilor

Inventia poate fi rezultatul activitatii creatoare a unei singure persoane sau a mai multor persoane. Cand o inventie a fost creata impreuna de mai multi inventatori, fiecare dintre acestia are calitatea de coautor al inventiei, iar dreptul apartine in mod comun acestora. Coautoratul presupune insa indeplinirea mai multor conditii si anume :

1. participarea mai multor persoane la activitatea de creatie ;

2. toate persoanele participante trebuie sa aiba un aport creator la rezolvarea problemelor respective. Calitatea de coautor nu se recunoaste persoanelor care au dat un simplu ajutor tehnic la realizarea inventiei, fara sa fi participat la desfasurarea activitatii creatoare din care a rezultat inventia.

3. inventia realizata trebuie sa aiba un scop unitar. Obiectul inventiei, desi unitar, poate fi divizibil sau indivizibil. In cazul in care obiectul inventiei este divizibil, fiecare autor are calitatea de autor pentru intreaga inventie dar, in acelasi timp, are calitatea de autor al acelei parti din inventia comuna, care poate fi separta sau folosita distinct de celelalte parti si care este rezultatul activitatii sale personale. In cazul in care obiectul inventiei este indivizibil sau, desi este divizibil, contributia fiecarui autor nu poate fi separata, fiecare inventator re calitatea de autor pentru intreaga inventie.

In situatia in care aceasi inventie a fost creata de mai multe persoane, dar activitatea creatoare a acestora s-a desfasurat independent una fata de alta, dreptul la calitatea de autor al inventiei apartine persoanei care a depus cea dintai o cerere de brevet .

Inventatori salariati si regimul inventiilor de serviciu

In acest caz, legea distinge intre mai multe ipoteze si anume :

• cea a inventatorului salariat, incadrat cu misiune inventiva incredintata in mod expres ;

• cea a altor inventatori salariati

• cea a inventiilor realizate in cadrul institutiilor de cercetare.

a) Pentru inventiile realizate de salariat in executarea unui contract de munca in care se prevede o activitate inventiva in mod explicit care corespunde cu functia sa, in lipsa unor prevederi contractuale mai avantajoase inventatorului, dreptul la brevetul de inventie apartine unitatii.

Contractul cu misiune inventiva poate fi un contract individual de munca incheiat la angajare , un contract de munca reinnoit, care prevede o misiune inventiva sau un act aditional la contractul individual de munca existent, daca intervine o misiune inventiva. Misiunea inventiva trebuie sa faca obiectul unei clauze speciale a contractului prin care se stabileste, in mod explicit, domeniul tehnic, problema sau problemele tehnice, pentru a caror rezolvare salariatul se angajeaza sa le solutioneze cu aport creativ, corespunzator functiei sale. Inventatorul are obligatia de a informa unitatea asupra realizarii inventiei, iar pe parcurs asupra stadiului lucrarilor de realizare a acesteia si de a se abtine de la orice divulgare a acesteia ; obligatii de pastrare a confidentialitatii are si unitatea. Unitatea are de asemenea obligatia ca, dupa ce a fost informata in scris asupra redactarii descrierii inventiei, sa depuna cererea de brevet la O.S.I.M. , in termen de 60 de zile de la informare. Daca in acest termen cererea nu a fost formulata, iar unitatea si salariatul nu au convenit astfel, dreptul la depunerea cererii de brevet si la brevet apartine salariatului.