Capitolul I
RELAŢIILE SOCIALE DE MUNCĂ
1. Noţiune şi trăsături caracteristice
raportului juridic de muncă
Normele juridice nu reprezintă un scop în sine, ci au menirea să modeleze comportamente umane şi relaţii sociale; faptele sociale nu capătă semnificaţie juridică fără aportul normativităţii juridice, relaţiile sociale „se încarcă” juridiceşte sub acţiunea normelor juridice
Nu toate raporturile sociale sunt raporturi juridice, dar orice raport social este susceptibil de a deveni raport juridic. Prin intermediul reglementării juridice relaţiile sociale capătă o fizionomie specifică şi devin raporturi juridice.
Ceea ce separă raportul juridic de toate celelalte raporturi sociale îl constituie faptul că această legătură socială este reglementată de o normă specifică, norma de drept
Conduita prescrisă de o normă devine realitate atunci când se concretizează într-un raport social, stabilit între anumite persoane care dispun de drepturi şi obligaţii conferite de normele juridice
Oamenii intră în raporturi juridice urmărind realizarea, de cele mai multe ori, unor scopuri personale, fie sunt determinaţi să intre în asemenea raporturi ca rezultat al producerii unor fapte exterioare, independente de voinţa lor.
Raportul juridic poate fi definit ca acea legătură socială, reglementată de norma juridică conţinând un sistem de interacţiune reciprocă între participanţi determinaţi, legătură ce este susceptibilă de a fi apărată pe calea coerciţiunii statale
Raporturile juridice fiind norme juridice în acţiune, sunt, totodată şi o treaptă necesară în realizarea şi aplicarea dreptului. Fiecare ramură de drept tratează raportul juridic al ramurii respective existând o multitudine de raporturi de drept, dată, în esenţă, de multitudinea relaţiilor sociale care se stabilesc între membrii unei societăţi.
Astfel, pentru dreptul muncii, raporturile juridice de muncă sunt acele relaţii sociale reglementate prin lege, ce iau naştere între o persoană fizică pe de o parte, şi ca regulă o persoană juridică (societate comercială, regie autonomă, instituţie bugetară etc.), pe de altă parte, ca urmare a prestării unor anumite activităţi de către prima persoană, în folosul celei de a doua, care la rându-i se obligă să o remunereze şi să creeze condiţiile necesare prestării muncii
Raportul juridic de muncă prezintă mai multe trăsături caracteristice şi anume: a) ia naştere prin încheierea unui contract individual de muncă, despre dreptul muncii afirmându-se că reprezintă dreptul contractului de muncă; b) are caracter bilateral, fiind încheiat numai între două părţi, angajat şi angajator; c) are caracter personal (intutitu personae) fiind încheiat atât în considerarea persoanei angajatului, cât şi a angajatorului pentru care se prestează munca; d) se caracterizează printr-un mod specific de subordonare a salariatului, încadrat în colectivul de muncă şi în structura organizatorică proprie angajatorului, faţă de acestea; Iniţial, pǎrţile raportului juridic de muncǎ se aflǎ în poziţie de egalitate, ulterior salariatul devine subordonat angajatorului şi sǎ se supunǎ disciplinei muncii impusǎ de angajator,. Insǎ subordonarea specificǎ raportului de drept al muncii (specie a raporturilor de drept privat) nu se aseamanǎ cu cea care caracterizeazǎ raportul de drept administreativ (specie a raporturilor de drept public), întrucât aceasta din urmǎ derivǎ di calitatea unuia dintre subiecte, de purtǎtor al autoritǎţii publice e) activitatea prestată în temeiul raportului juridic de muncă trebuie remunerată. În sensul dreptului muncii, o muncă gratuită, nu poate constitui obiect al raportului juridic de muncă; f) raportul juridic de muncă asigură o protecţie multilaterală angajatului, cu privire la condiţiile în care îşi desfăşoară munca cât şi a drepturilor care decurg din exercitarea activităţii.
2. Premisele raportului juridic de muncă
Pentru ca un raport juridic să poată apare şi să se desfăşoare este nevoie de existenţa unor factori premergători, denumiţi adesea premise, care trebuie să existe (aşa cum arată denumirea) înainte de apariţia raportului juridic, şi anume: norma juridică, subiectele raportului juridic şi faptele juridice
Existenţa normei juridice, subiectele de drept şi faptele juridice sunt considerate de majoritatea autorilor ca premise fundamentale ale apariţiei raportului juridic. Existenţa concomitentă a acestor premise, condiţii sau elemente dă naştere raporturilor juridice fie ca urmare a îndeplinirii dispoziţiei normei juridice, fie a aplicării sancţiunii.
Norma juridică reprezintă premisa fundamentală a naşterii unui raport juridic. Realizarea normelor de drept prin intermediul raportului juridic reprezintă latura dinamică a reglementării juridice, raportul juridic reprezentând modalitatea cea mai frecventă prin care energia normelor de drept se inserează în viaţa socială. În ansamblul premiselor care condiţionează raportul juridic, norma juridică exercită rolul fundamental, celelalte premise fiind în strânsă interdependenţă.
Codul muncii prevede în art. 1, că acesta reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, cu alte cuvinte, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă nu trebuie să cuprindă în conţinutul lor dispoziţii derogatorii de la această reglementare.
Totodată, prin normele acestuia se asigură şi controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii. Acestea reprezintă o garanţie a aplicării prevederilor prezentei reglementări multitudinii raporturilor juridice de muncă prezente în societate.
Raporturile de muncă reglementate prin statute sau legi speciale vor fi supuse dispoziţiilor Codului muncii, numai în măsura în care legile speciale sau statutele profesionale proprii nu conţin dispoziţii derogatorii.
Cursul dl-ui conf. univ. dr. Dan Top din cadrul Facultatii de Drept din Targoviste.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
