Dreptul Muncii

SINDICATELE

Secţiunea 1

Izvoarele dreptului sindical

O mişcare sindicală realmente liberă şi independentă nu poate să se dezvolte decât dacă sunt respectate drepturile fundamentale ale omului. În acest sens trebuie adoptate toate măsurile adecvate pentru a garanta exercitarea drepturilor sindicale şi a celorlalte drepturi ale omului într-un climat lipsit de violenţă, presiune, de încredere şi menţinere a ordinii.

Liberatea sindicală este considerată un drept al omului; ea este fondată pe legături naturale stabilite între membrii unei profesii.

Pentru realizarea scopurilor propuse, sindicatele trebuie aşadar, să-şi desfăşoare activitatea într-un climat de securitate şi libertate ceea ce implică, iar atunci când drepturile lor nu sunt respectate, să ceară recunoaşterea exerciţiului acestei libertăţi şi a revendicărilor formulate.

Toate guvernele trebuie să desfăşoare o politică de respectare a drepturilor omului.

Ansamblul normelor juridice care reglementează organizarea şi funcţionarea sindicatelor, rolul lor în cadrul societăţii, îndeosebi în raporturile cu patronatele şi cu autorităţile publice, constituie dreptul sindical .

Principiul libertăţii sindicale este înscris în documente interanţionale care se referă la muncă şi salariaţi.

a. Astfel, potrivit dispoziţiilor Convenţiei Internaţionale a Muncii nr. 87/1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical, muncitorii şi patronii, fără nici o deosebire au dreptul, fără autorizaţie prealabilă, să constituie organizaţii la alegerea lor, precum şi să se afilieze acestor organizaţii, cu singura condiţie de a se conforma statutelor acestora din urmă – art. 2. Organizaţiile lucrătorilor au dreptul de a a-şi elabora statutele şi regulamentele proprii, să-şi aleagă liber reprezentanţii, să-şi organizeze activitatea şi să îşi stabilească programul de acţiune, în timp ce autorităţilor publice le revine obligaţia de a se abţine de la orice intervenţie de natură a limita dreptul sindical sau de a împiedica exercitarea sa legală. Dobândirea personalităţii juridice a organizaţiilor nu poate fi subordonată unor condiţii care să le restrângă drepturile. Convenţia conferă dreptul organizaţiilor lucrătorilor de a se constitui în federaţii şi confederaţii, de a adera la acestea sau la organizaţii internaţionale ale lucrătorilor.

b. Convenţia nr. 98/1949 privind dreptul de organizare şi negociere colectivă prevede dreptul organizaţiilor lucrătorilor de a beneficia de o protecţie adecvată împotriva oricăror acte de discriminare care tind să prejudicieze liberatatea sindicală, respectiv în cazul refuzului de a fi încadrat pe considerente de afiliere sindicală sau de participarea la activităţi sindicale, ori în cazul concedierii sau a altor prejudicii cauzate ca urmare a desfăşurării acestor activităţi. Această protecţie trebuie să vizeze, conform dispoziţiilor acestei convenţii şi acţiunile de natură să favorizeze dominarea, finanţarea sau controlul organizaţiilor lucrătorilor de către patroni sau organizaţiile patronale.

c. Convenţia nr. 141/1975 privind organizaţiile lucrătorilor rurali şi Recomandarea nr. 149/1975 prevăd dreptul lucrătorilor din agricultură de a se constitui în organizaţii, la libera lor alegere şi de a se afilia la asemenea organizaţii. Convenţia are drept scop reglementarea libertăţii sindicale a lucrătorilor din mediu rural, promovarea acestor organizaţii şi stimularea participării lor la dezvoltarea economică şi socială.

d. Rezoluţia adoptată în anul 1970 privind drepturile sindicale şi relaţiiloe lor cu libertăţile civile prevede că drepturile conferite organizaţiilor salariaţilor trebuie să se bazeze pe respectul libertăţilor civile enunţate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice.

e. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Genearlă a O.N.U. în 1948, constituie un izvor pentru liberatatea sindicală. Potrivit acestui document, nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie, în schimb orice persoană are dreptul de a constitui cu alte persoane sindicate, de a se afilia la acestea pentru apărarea intereselor sale.

f. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de O.N.U. în 1966, recunoaşte dreptul oricărui lucrător de a constitui împreună cu alte persoane sindicate, precum şi dreptul sindicatelor de a constitui federaţii sau confederaţii naţionale, precum şi afilierea la organizaţii similare internaţionale. Exerciţiul acestui drept nu poate forma obiectul unor restricţii prevăzute de lege şi trebuie luate măsurile necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale sau de ordine publică sau pentru protejarea drepturilor şi libertăţii salariaţilor

g. Carta Socială Europeană, elaborată de Consiliul Europei în 1961, consacră dreptul lucrătorilor de a se organiza în sindicate, prevăzând interdicţii pentru membrii forţelor armate şi poliţie.

h. Constituţia pentru Europa prevede, de asemenea, dreptul oricărei persoane la libertate de întrunire paşnică şi la liberatatea de asociere la toate nivelurile, în special în domeniul politic, sindical şi civic, ceea ce implică dreptul fiecărei persoane de a înfiinţa împreună cu alte persoane, sindicate şi de a se afilia cu acestea pentru apărarea intereselor sale.

Pe plan intern, principiul libertăţii sindicale are valoare constituţională întrucât a fost inclus în categoria drepturilor şi libertăţilor social-politice din Constituţia României din 1991 receptând trăsăturile fundamentale ale libertăţilor juridice protejate prin instrumente juridice internaţionale.

Izvoarele interne ale libertăţii sindicale sunt:

a. Constituţia României . Art. 37 alin. 1 consacră liberatatea asocierii în sindicate, iar art. 9 prevede dreptul sindicatelor de a se constitui şi a-şi desfăşura activitatea în mod liber, potrivit statutelor lor, în condiţiile legii.

b. Codul muncii – Legea nr. 53/2003 consacră în art. 217-223 liberatea sindicală.

c. Legea nr. 54/2003 privind sindicatele constituie reglementarea specială în materie, dezvoltând principiul libertărţii sindicale.

Definiţia sindicatelor

Actele normative în vigoare definesc sindicatele după cum urmează:

- art. 9 din Constituţie: “Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor”;

- art. 217 alin. 1 din Codul Muncii: “sindicatele sunt persoane juridice independente, fără scop patrimonial, constituite în scopul apărării şi promovării drepturilor colective şi individuale, precum şi a intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor lor”;

- art. 1 alin. 1 din Legea nr. 54/2003 dispune că sindicatele “sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în contractele colective de muncă şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestora”.

S-a susţinut că art. 1 alin. 1 din legea nr. 54/2003 extinde scopul activităţii sindicatelor dincolo de limitele prevăzute de Constituţie şi Convenţia O.I.M. nr. 87/1948 privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical, respectiv şi la apărarea unor drepturi de altă natură, cum ar fi: dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la informaţie, dreptul la învăţătură,