1.1. Ecologie. Mediu. Resurse naturale
Tot mai des în discuţiile cetăţenilor, în discursurile mass-media, în rapoartele guvernamentale sînt abordate problemele ce apar în societate în urma declanşării crizei ecologice şi amplificarea efectelor ei. Apare aceasta fără îndoială în contextul caracterului ,,transformator al numeroaselor forme de poluare”, avînd rezonanţă cît pe plan naţional, atît şi internaţional.
Sarcina unică care este pusă constă în soluţionarea problemei privind evitarea poluării şi menţinerii echilibrului ecologic.
Evident un rol aparte în rezolvarea acestei probleme îi revine justiţiei, care este una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, menită să aplice normele juridice, instaurînd şi supraveghind ordinea în societate, cu atît mai mult cu cît vicierea mediului este o consecinţă a activităţii umane.
Astfel, de la corelaţia mediu-natură-om vom încerca să stabilim în ce măsură omul poate influenţa mediul şi în ce mod dreptul poate reglementa această acţiune.
Ecosfera – un sistem global şi de înaltă complexitate ce cuprinde totalitatea obiectelor şi factorilor materiali existenţi, care se află într-o strînsă interdependenţă şi care s-au constituit pe parcursul a milioane de ani.
Legile fundamentale ale ecosferei (Barri Commoner):
- În natură toate sînt legate de toate, fapt ce adevereşte că toate procesele se află într-o legătură de lanţ.
- Totul trebuie să ducă undeva – în natură nimic nu e de prisos şi totul îşi găseşte utilizare.
- Natura este cel mai înţelept ,,gospodar” – capacitatea de a aranja lucrurile anume în aşa fel încît să satisfacă necesităţile tuturor celor ce participă la desfăşurarea proceselor în ecosferă.
- Totul are un preţ – răsplata nu se evită, ci se amînă.
,,Ecologie” din greacă oykos = loc, lăcaş, adăpost, casă;
logos = vorbire, ştiinţă.
Pentru prima dată acest termen a fost utilizat de către biologul german Ernst Haekel în 1866, în lucrarea sa ,,Morfologia organismelor”, unde studiază relaţiile dintre animale şi modul lor organic şi neorganic.
Ecologia – ştiinţă ce studiază interacţiunea dintre organismele vii şi mediul lor de existenţă.
Mediu – totalitatea lucrurilor, fenomenelor, influenţelor de natură să cauzeze schimbări de diferit ordin în activitatea umană şi a omului însuşi, precum şi cele ce nu provoacă influenţă, dar pot fi influenţate de către om, precum şi cele ce nu provoacă influenţă şi nu pot fi influenţate de om, dar formează un anturaj al vieţii lui.
Mediu – totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţi umane, care în strînsă legătură, interacţiune influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă pentru om şi cele de dezvoltare a societăţii umane.(E. Lupan)
Noţiunea de mediu poate fi examinată:
- În sens restrîns: punct de reper pentru ,,tot ce ne înconjoară” serveşte omul (mediu uman).
- În sens larg: totalitatea factorilor biotici, abiotici şi atropici în raport cu un obiect (grup de obiecte) şi care (factorii) se găsesc într-o strînsă interdependenţă cu acest obiect (grup).
În scopul evitării eventualelor confundări ale termenilor ,,natură” - ,,mediu” este necesar de a stabili prin ce diferă sensul lor.
Termenul ,,natură” cuprinde în sine totalitatea factorilor abiotici şi biotici [omul].
Termenul ,,mediu” cuprinde totalitatea factorilor naturali [fenomenele antropice – create de om].
Deci, termenul ,,mediu” are un sens mai cuprinzător.
Resurse naturale – obiectele, fenomenele, condiţiile naturale şi alţi factori, utilizabili în trecut, prezent şi viitor pentru consum direct şi indirect, care au valoare de consum şi contribuie la crearea de bunuri materiale şi spirituale.
Legea privind resursele naturale nr. 1102-XII din 06.02.1997 // MO nr. 40 din 19.06.1997.
Resursele naturale se folosesc sau pot fi folosite ca mijloace de muncă, surse de energie, de materie primă şi de materiale, nemijlocit ca obiecte de consum şi recreare, ca bancă a fondului genetic sau sursă de informaţii despre lumea înconjurătoare.
Clasificarea resurselor naturale :
1. Resursele naturale renovabile şi resursele naturale nerenovabile
Resursele naturale care regenerează în circuitul substanţelor din biosferă sau pot fi întregite artificial într-o perioadă de timp comensurabilă cu termenul lor de consum (cu ritmul de activitate economică a omului) sînt resurse naturale renovabile.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
