Dreptul Familiei

CURS NR. 1 CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FAMILIA

CARACTERELE ŞI FUNCŢIILE FAMILIEI

Noţiunea de familie poate fi privită atât din punct de vedere sociologic, cât şi juridic.

În sens sociologic, familia, ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viaţă, interese şi întrajutorare. În acest înţeles se poate spune că familia este o realitate socială prin comunitatea de viaţă dintre soţi, dintre părinţi şi copii, precum şi dintre alte rude. În cadrul relaţiilor de familie apar aspecte morale, psihologice, fiziologice şi economice între cei care formează comunitatea de viaţă şi interese. Relaţiile de familie au un caracter de complexitate pe care nu-l găsim la alte categorii de relaţii sociale. În mod obişnuit, familia dă naştere următoarelor raporturi:

a) de căsătorie, care constituie baza familiei;

b) cele dintre soţi, care constituie efectele căsătoriei;

c) cele dintre părinţi şi copii, care sunt rezultatul raporturilor dintre soţi;

d) cele dintre alte persoane care mai fac parte din familie.

În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii, care izvorăsc din căsătorie, rudenie, precum şi din alte raporturi asimilate relaţiilor de familie. În acest înţeles, familia este o realitate juridică, prin reglementarea ei de către lege.

În mod obişnuit, noţiunea sociologică şi cea juridică de familie coincid, se suprapun. Sunt însă situaţii în care această corespondenţă nu există. Astfel, de exemplu, în cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ, relaţiile de fapt, în sens sociologic, încetează între soţi deoarece nu mai există între ei comunitate de viaţă şi interese. Dar unele drepturi şi obligaţii, deci relaţii de familie în sens juridic, continuă să existe (de exemplu cele privind întreţinerea, dreptul la nume). Tot astfel, când copilul este încredinţat unei instituţii de ocrotire, încetează relaţiile de fapt între acesta şi părinţii lui, nu însă şi relaţiile juridice care se exprimă în obligaţia de a plăti contribuţia la întreţinerea copilului. De asemenea, există unele raporturi de ordin personal, nepatrimonial. În unele cazuri raporturile juridice de familie există în afara familiei considerată din punct de vedere sociologic. Astfel, dacă fraţii se căsătoresc şi fiecare îşi formează propria familie, ei continuă să fie legaţi prin raporturi de familie juridice (de exemplu obligaţia de întreţinere), deşi ei aparţin unor familii în sens sociologic diferite. În cazul familiei din afara căsătoriei, tatăl şi copilul pot să nu locuiască împreună, să nu aparţină aceleiaşi familii în sens sociologic, dar sunt legaţi prin raporturi de familie juridice.

Deci, trebuie distinse raporturile faptice, sociologice, de familie şi raporturile de familie juridice. Existenţa acestora din urmă, nu înseamnă dovada, întotdeauna, a primelor.

În România, statul ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină prin măsuri economice şi sociale dezvoltarea şi consolidarea familiei (art. 1 alin.1 Codul familiei.).

Statul apără interesele mamei şi copilului şi manifestă deosebită grijă pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii (art. 1 alin. 2 Codul familiei.).

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Copii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie. Copii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi asistenţă în realizarea drepturilor lor ( art.44 pct. 3 Constituţia României ). Persoanele handicapate se bucură de protecţie specială ( art. 45 pct.1 Constituţia României ).Relaţiile de familie se bazeaza pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material ( art. 2 Codul familiei ).

Familia îndeplineşte următoarele funcţii :

• funcţia biologică, de perpetuare a speciei umane, de reproducere a populaţiei;

• funcţia economică, care îşi găseşte expresia în ducerea în comun a gospodăriei casnice şi în asigurarea de sprijin reciproc;

• funcţia educativă, părinţii fiind datori să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia.

NOŢIUNEA ŞI PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI

DEFINIŢIA DREPTULUI FAMILIEI

În literatura de specialitate majoritatea autorilor definesc dreptul familiei ca reprezentând totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi întăririi familiei .

Ramura dreptului familiei se încadrează în dreptul privat şi are obiect şi metodă de reglementare proprii. Obiectul dreptului familiei îl formează raporturile de familie, după cum urmează :

a) raporturile de căsătorie, respectiv încheierea căsătoriei, desfiinţarea căsătoriei, încetarea căsătoriei şi desfacerea căsătoriei prin divorţ (care sunt amănunţit reglementate în Codul familiei., Titlul I – “Căsătoria” – art. 3-44);

b) raporturile dintre părinţi şi copii, reglementate în interesul copiilor, prin Titlul III Codul familiei. (ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor persoane). Art. 97 alin. 2 Codul familiei. prevede că părinţii „ exercită drepturile lor părinteşti, numai în interesul copiilor”.

c) raporturile care rezultă din rudenie; rudenia reprezintă legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană ( rudenia în linie directă sau dreaptă ) sau legătura bazată pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun ( rudenia în linie colaterală ); acestă legătură de sânge produce consecinţe juridice importante care sunt reglementate de normele dreptului familiei în Titlul II „ Rudenia ”- art. 45-96 Codul familiei.

d) raporturile care rezultă din adopţie, create doar în interesul celui adoptat, sunt şi ele un domeniu de interes şi reglementare al dreptului familiei;

e) raporturi care sunt asimilate de lege sub anumite aspecte cu raporturile de familie (relaţiile dintre un soţ şi copiii celuilalt soţ, relaţii rezultate din luarea spre creştere a unui copil, fără întocmirea formelor legale de adopţie, relaţiile dintre foştii soţi, etc).

Ca ramură distinctă a sistemului dreptului român, ea devenit autonomă o dată cu desprinderea ei din domeniul dreptului civil ( Cartea I din C. civ. intitulată „ Persoanele ” reglementa şi raporturile de familie ) şi cu intrarea în vigoare a Codul familiei. ( Legea nr. 4/1954 ), pus în aplicare prin Decretul nr. 32/1954.

Aşa fiind, între aceste două ramuri există strânse legături, fapt ce determină ca anumite norme ale dreptului civil să se utilizeze şi în dreptul familiei. Ori de câte ori nu există incompatibilitate, dreptul familiei se completează cu dreptul civil. De exemplu, dispoziţiile privitoare la capacitate, domiciliu, declararea dispariţiei sau a morţii, etc.

Nu toate raporturile care se nasc între membrii unei familiei fac obiectul dreptului familiei. Spre exemplu raporturile succesorale între membrii aceleiaşi familii fac obiectul dreptului civil.

CURS NR. 2+3 CĂSĂTORIA

NOŢIUNEA DE CĂSĂTORIE

Dicţionarul de dreptul familiei defineşte căsătoria ca fiind “uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, realizată în condiţiile prevăzute de lege, în scopul întemeierii unei familii”, definiţie ce se regăseşte în opinia majorităţii juriştilor români.

Codul familiei nu conţine o definiţie legală a căsătoriei însă, în accepţiunea sa termenul de căsătorie este utilizat în două sensuri:

- într-un prim sens prin căsătorie se înţelege actul juridic pe care îl încheie viitorii soţi, în condiţiile şi în formele prevăzute de lege (art. 3-18 privind încheierea căsătoriei);

- într-un al doilea sens, căsătoria înseamnă situaţia juridică, determinată de reglementarea legală privind căsătoria, care devine aplicabilă prin extinderea actului juridic al căsătoriei şi există pe tot timpul cât durează raportul de căsătorie. (art. 26-36 referitoare la raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi).

Aceeaşi noţiune “căsătoria” mai este întrebuinţată în literatura de specialitate în alte două înţelesuri: pentru a se desemna instituţia juridică ce reuneşte ansamblul normelor legale privitoare la actul juridic al căsătoriei şi la statutul juridic al soţilor şi pentru a desemna ceremonia ce are loc cu ocazia încheierii căsătoriei.

Cursul a fost elaborat de prof. Bilouseac, in cadrul Facultatii de Stiinte Economice si Administratie Publica, pentru specializarea Drept, anul 2.