Dreptul constituțional al Uniunii Europene

Previzualizare curs:

Extras din curs:

I.Precizari prealabile

Dreptul, in acceptiunea sa de jus, este un ansamblu sistematizat de

norme juridice, care se guverneaza pe institutii de drept si acestea pe

ramuri de drept. Inca din perioada romana se cunoaste gruparea ramurilor

de drept in cele de drept public si cele de drept privat. Conform regulilor

romane de clasificare a ramurilor de drept, de regula, cele care

cuprindeau (si cuprind) normejuridice procedurale sunt ramuri de drept

public. Alaturi de acestea, intr-o astfel de grupare se mai regasesc si alte

ramuri de drept cum ar fi; dreptul constitutional, dreptul administrative,

dreptul financiar, dreptul penal, dreptul international public si altele.

Se crede ca o astfel de grupare este posibil a fi facuta si la nivel european

si ca urmare, pot exista aceleasi ramuri, dar carora ar trebui sa li se

adauge in denumire sintagma ,,comunitar” ori ,,al Uniunii Europene”,

dupa caz. Astfel, daca sintagma in cauza, s-ar utilize anterior intrarii in

viguare a Constitutiei pentru Europa, aceasta ar fi cea de ,,comunitar”,

putand exista ramuri de drept constitutional comunitar, de drept

administrative comunitar, de drept comunitar etc. In cazul in care

sintagma in cauza ar fi utilizata dupa intrarea in viguare a Constitutiei

pentru Europa, denumirea ramurilor de drep ar trebui sa fie drept

constitutional al Uniunii Europene, drept administrative al Uniunii

Europene.

Diferenta este sustinuta si de faptul ca, anterior intrarii in viguare a

Constitutiei pentru Europa, doar Comunitatile Europene au personalitate

juridical si doar institutiile lor ,,fac” dreptul comunitar, indiferent in ce

ramura se concretizeza normele sale. Dupa intrarea in vigoare a

Constitutiei pentru Europa, doar Uniunea Europeana va avea pesonalitate

juridical, institutiile comunitare se vor desfiinta si vor aparea institutiile

2

Uniunii Europene, iar conform art. I-6 din Constitutie dreptul Uniunii

este ,,dreptul adoptat de institutiile Uniunii”, la care se adauga Constitutia

pentru Europa.Intr-o asemenea ultima situatie, dreptul va fi al Uniunii

Europene si nu al Comunitatilor Europene si ca urmare denumirilor

ramurilor de drept li se vor adauga sintagm ,,al Uniunii Europene”.

In alte cuvinte, normele de drept al Uniunii Europene se vor putea

grupa in ramuri de drept ale Uniunii Europene, printer care si dreptul

constitutional al Uniunii Europene, care apare astfel ca o noua ramura de

drept, mai ales in dreptul Uniunii Europene.

Denumirea doar de ,,drept constitutional al Uniunii Europene”, fara

adaugarea ,,si institutii politice” este fireasca. Astfel, institutia politica

este o institutie de drept care se refera la putere (suveranitate) acolo unde

aceasta exista si este strans legata de categoria de ,,stat”. In cazul Uniunii

Europene cele doua categorii, de ,,putere” si de ,,stat” sunt greu de

regasit, ca atare, in organizarea actuala si chiar viitoare, sub regimul

Constitutiei pentru Europa. Ca urmare, nu ar putea exista ,,institutii

politice”, ci doar institutii ale Uniunii Europene, precum si regulile de

drep, care le insotesc, toate reunite in institutii de drept si in ramuri de

drept.

O parte din aceste norme de drept si institutii juridice, se reunesc in

ramura de drept constitutional ca ramura de drept public al Uniunii

Europene. Pe cale de consecinta, este necesar sa individualizamaceste

norme si institutii de drept care formeaza impreuna dreptul constitutional

al Uniunii Europene.

Potrivit art I-6 din Constitutie dreptul Uniunii este format din

Constitutia pentru Europa si regulile adoptate de insitutiile Uniunii

Europene, acesta avand prioritate fata de dreptul Statelor Membre, daca

este emis in ,,exercitarea competentelor” ce au fost conferite Uniunii de

catre Constitutie.

Normele juridice, care formeaza dreptul Uniunii, se grupeaza

sistematic in institutii de drept si ramuri de drept, ale Uniunii Europene.

Una dintre aceste ramuri este dreptul constitutional al Uniunii Europene,

care cuorinde institutii de drept constitutional al Uniunii Europene si care

la randul lor sunt formate din norme (reguli) juridice de drept

constitutional al Uniunii Europene.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Dreptul Constitutional al Uniunii Europene.pdf
Alte informații:
Tipuri fișiere:
pdf
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
1 759 cuvinte
Nr caractere:
10 965 caractere
Marime:
29.35KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Profesorului:
GHE. IANCU
Sus!