Dreptul Afacerilor

Extras din curs:

Definiţia dreptului afacerilor. Delimitări

Elemente de drept civil absolut necesare pentru studierea dreptului afacerilor

Diviziunea generala adreptului: drept public şi drept privat

Norma juridică: noţiune, caractere,structura, clasificare

Aplicarea legii civile

Interpretarea legii civile

Dreptul afacerilor

- este o ştiinţă interdisciplinară ce cuprinde ansamblul de norme juridice

ce reglementează relaţiile sociale ale întreprinderii din momentul

înfinţării ei, până în momentul lichidării ei, respectiv

relaţiile ce se stabilesc între stat pe de o parte şi comerciant pe de altă parte (dr. administrativ, fiscal, penal)

relaţiile de drept privat, ceea ce înseamnă aplicarea unor dispoziţii de drept civil (contractul de muncă, răspunderea disciplinară, materială, jurisdicţia muncii)

relaţii de drept comercial (comercianţii, faptele de comerţ, fondul de comerţ, contractele comerciale)

Dreptul comercial

reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc de regulă între persoane care au calitatea de comerciant şi care se află în poziţie de egalitate juridică

Dreptul comerţului internaţional

reglementează raporturile patrimoniale şi personal nepatrimoniale dintre persoanele fizice şi persoanele juridice din state diferite aflate în situaţie de egalitate juridică, raporturi ce se nasc în cadrul colaborării economice internaţionale

Dreptul civil

este acea ramură care reglementează raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică =>

conţinutul dreptului civil

obiectul dreptului civil

subiectele raportului de dr. civil

Terminologie:

Expresia drept civil are 3 înţelesuri:

dr. obiectiv sau pozitiv fiind totalitatea normelor juridice în vigoare la un moment dat

cel de element al conţinutului raportului juridic civil exprimându-se în formula completă drept subiectiv civil, adică o posibilitate recunoscută de legea civilă, subiectului activ – titularul dreptului subiectiv civil în virtutea căreia acesta poate avea o anumită conduită corespunzătoare dreptului său de la subiectul pasiv iar în caz de nevoie, poate face apel la forţa coercitivă a statului pentru protecţia dreptului său

ramură a ştiinţei juridice care are ca obiect de cercetare dreptul civil ca ramură de drept

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Curs 1.ppt
  • Curs 10.ppt
  • Curs 11.ppt
  • Curs 2.ppt
  • Curs 3.ppt
  • Curs 7.ppt
  • Curs 8 .ppt
  • Curs 9.ppt
  • Curs4+5+6.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
9 fisiere
Pagini (total):
268 pagini
Marime:
163.71KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!