Drept Procesual

CAPITOLUL I: INTRODUCERE ÎN STUDIUL DREPTULUI PROCESUAL PENAL

1. INFRACŢIUNEA ŞI JUSTIŢIA PENALĂ

2. PROCESUL PENAL, MIJLOC DE REALIZARE A JUSTIŢIEI PENALE

1. Infracţiunea şi justiţia penală

În cea mai largă accepţiune a termenului, infracţiunea este acea faptă a omului , interzisă de lege sub o sancţiune specifică, represivă, denumită pedeapsă. Infracţiunile reprezintă cele mai grave abateri şi sunt sancţionate de normele jurice penale.

Împotriva persoanelor care săvârşesc infracţiuni, societatea este datoare să reacţioneze în virtutea dreptului de a trage la răspundere penală pe făptuitor şi de a-l obliga să suporte consecinţele faptei sale ilicite. Pentru tragerea la răspundere penală a celor ce comit infracţiuni, statul desfăşoară o activitate specifică, intitulată justiţie penală.

Săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană nu atrage însă în mod automat aplicarea unei pedepse. Sancţionarea făptuitorului nu se poate face decât prin intermediul unui complex de activităţi specifice, îndeplinite de organele judiciare şi care se finalizează prin condamnarea făptuitorului de către instanţa de judecată. Prin termenul “justiţie penală” înţelegem aşadar activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti în materie penală, prin intermediul căreia, cei care comit infracţiuni, sunt judecaţi şi sancţionaţi penal.

De cele mai multe ori, judecarea şi condamnarea infractorilor nu se pot face fără ajutorul altor activităţi complementare ca: identificarea făptuitorilor, stabilirea vinovăţiei acestora, strângerea probelor, etc. şi care sunt îndeplinite de alte organe ale statului decât instanţele judecătoreşti. Aceste activităţi auxiliare justiţiei penale sunt desfăşurate de către procurori şi organele de cercetare penală şi poartă denumirea de urmărire penală, aşa după cum organele de stat care o desfăşoară sunt intitulate organe de urmărire penală.

Actul de justiţie penală este deci precedat de cele mai multe ori de activitatea de urmărire penală. Organele statului care realizează urmărirea penală şi judecarea infractorilor sunt denumite generic, organe judiciare, iar activitatea acestora este intitulată activitate judiciară. De remarcat este faptul că noţiunea de activitate judiciară este mai largă decât cea de justiţie penală, iar organele judiciare includ pe lângă instanţele judecătoreşti şi organele de urmărire penală.

Justiţia penală ca activitate specifică este înfăptuită doar de instanţele judecătoreşti, iar articolul 126 alineatul 1 din Constituţie prevede în acest sens că “justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”.

În activitatea judiciară, pe lângă organele specializate ale statului ( organe de cercetare penală, procurori şi instanţe de judecată ) mai participă şi alte persoane fizice sau juridice cum ar fi: învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În plus, activitatea judiciară nu se poate înfăptui decât cu ajutorul unor subiecţi secundari: martori, experţi, interpreţi, apărători, grefieri, executori judecătoreşti.

2. Procesul penal, mijloc de realizare a justiţiei penale

După cum am văzut deja, săvârşirea unei infracţiuni nu declanşează automat aplicarea sancţiunii. La aceasta se ajunge doar după parcurgerea unui ansamblu de activităţi specifice, denumite în mod generic, proces penal.

Procesul penal se defineşte ca fiind activitatea reglementată de lege, desfăşurată de organele judiciare, cu participarea părţilor şi a altor persoane, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Din această definiţie se pot desprinde scopul şi trăsăturile specifice procesului penal.

Scopul direct şi imediat al procesului penal este constatarea la timp şi în mod complet a infracţiunilor şi tragerea la răspundere penală a celor care le-au comis, iar scopul indirect sau mediat este asigurarea ordinii de drept, precum şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor.

Ca trăsături ale procesului penal, în baza definiţiei date putem enumera:

- procesul penal este o activitate complexă, dinamică şi organizată în care se urmăreşte aflarea adevărului ( însăşi denumirea de proces derivă din latinescul “processus” care înseamnă progres, înaintare ).

- procesul penal se desfăşoară în baza legii. Legea reglementează foarte precis drepturile şi obligaţiile participanţilor, modalităţile în care trebuie să se efectueze anumite activităţi, succesiunea lor, conţinutul unor acte procedurale. Încălcarea legii în procesul penal va atrage aplicarea unor sancţiuni de drept administrativ, civil sau chiar penal acelor subiecţi care au încălcat legea în realizarea activităţii procesuale.