Drept Internațional Public

Următoarele Note (suporturi de curs) au la bază o documetaţie diversă, printre care, lucrările indicate în Bibliografia selectivă, inclusă în Programa analitică/Fişa disciplinei, au oferit substanţiale informaţii, folosite cu prioritate. Atrag atenţia că textul de faţă nu a fost elaborat cu respectul deplin al regulilor de redactare ştiinţifică (mai ales, în ceea ce priveşte aparatul critic), dat fiind interesul limitat urmărit – cel de a pune la dispoziţia studenţilor minime informaţii în legătură cu respectivele teme, informaţii pe care studenţii pot (şi trebuie!) să le completeze şi actualizeze, prin extinderea efortului propriu de documentare.

I. Caracterele societăţii (comunităţii) internaţionale contemporane, dinamica şi complexitatea relaţiilor interstatale şi Dreptul internaţional public. Permanenţe şi necesitatea perfecţionării (Elemente introductive).

Dezvoltarea – şi continua complexare! – a relaţiilor internaţionale, a vieţii politice, tehnico-economice, culturale internaţionale, bilaterale, continentale, regionale, mondiale, universale, a interdependenţelor interstatale etc., de-a lungul istoriei şi, mai ales, în prezent, sunt printre cele mai des folosite, astăzi, calificative sintetizatoare despre procesele, fenomenele ce caracterizeză realităţile înconjurătoare, acum, mâine şi în perspectivă (constituie, aproape, un „loc comun”, o „banalitate”) în orişice abordare generalizatoare sau încercare concluzivă. Într-un înţeles mai larg, în prezent, o noţiune tot mai des folosită şi mai des menţionată, este cea de Umanitate, în sens tot mai cuprinzător, (deşi a fost întîntîlnită, chiar, în Preabulul Cartei O.N.U.).

Dintre toţi – tot mai numeroşii! – participanţi la această viaţă internaţională (deja, o adevărată comunitate, tot mai solidară), dezvoltarea relaţiilor interstatale este, încă, „componenta” dinamică, cu un rol deosebit, de care depinde, prioritar, dezvoltarea „ansamblului”!. Cu un anumit decalaj „istoric” între starea de fapt şi reglementare, respectivele interrelaţii au fost, sunt şi, desigur, vor fi, partea cea mai dinamică şi importantă a „complexului” respectiv. Pentru contribuţia, încă aparte, în realizarea „întregului” presupus de coagularea acestei comunităţi, raporturile internaţionale (de fapt, reglementarea lor!), constituie interese majore, pentru omul contemporan, pentru state şi alţi subiecţi, pentru programa facultăţilor, pentru studenţi, pentru jurişti, pentru noi toţi.

După cum este îndeobşte cunoscut, din punct de vedere istoric, relaţiile internaţionale şi Dreptul internaţional au fost strâns legate de apariţia şi dezvoltarea statelor, a altor entităţi internaţionale, şi de modificările din raporturile dintre acestea, evoluând, odată cu dezvoltarea schimbărilor politice, reglementarilor juridice, evolutiilor economice, conceptuale şi de mentalitate din societăţile timpului.

În prezent, se afirmă tot mai des, trăim o epocă dinamică, în care şi relaţiile internaţionale se află în rapidă evoluţie. Chiar, în opinia unor istorici (precum prof. Lucian Boia, de la Univ. din Bucureşti, de exemplu) toate acestea seamănă cu „sfârşitul unei lumi, în care se întrevăd, ca prin ceaţă, contururile nedesluşite ale unei lumi noi”, concluzionând că „acum, roata lumii se învârte, incomparabil, mai repede”.

Această evoluţie se petrece mai dinamic ca oricând anterior, iar rolul important nu mai revine, doar statelor.

La începuturi, cu secole în urmă, aceste relaţii erau rudimentare şi limitate ca obiect, dar, ulterior, s-au dezvoltat şi diversificat, rolul principal în acest proces revenind, desigur, statelor.

În sintezele de specialitate, istoricii, juriştii, politologii, filozfii ş.a., au stabilit, de multe ori, o etapizare a apariţiei şi dezvoltării Dreptului internaţional public.

Astfel, în respectivele scrieri şi etapizări, se menţionează, firesc, o primă perioadă, cea a Antichităţii, cu trimiteri la China antică, India, Egipt, mai târzu, la Roma şi Grecia antică etc. În istoriografia de specialitate, se mai stabileşte o perioadă de la căderea Romei (475), până la închierea Tratatelor din Westphalia (1648), apoi până la Revoluţia franceză, urmată de o „bornă” marcată de Primul război mondial.

În prezent, discutându-se despre, o perioadă modernă şi contemporană (având ca „borne temporale”,desigur, cele două războaie mondiale).

Deşi conţinutul şi structura acestor relaţii au evoluat, purtând, de-a lungul istoriei, amprenta sistemelor socio-politice care s-au succedat, dezvoltarea relaţiilor în tot mai multe domenii ale vieţii interstatale - economic, social, tehnologic, cultural etc. - au impus necesitatea cristalizării şi formulării permanente a unor reguli juridice, care să reglementeze, în mod adecvat, raporturile dintre state (ulterior, şi dintre alţi participanţi la viaţa internaţională).

Astfel, apariţia pe scena internaţională a unor noi entităţi şi participarea acestora la viaţa mondială ca subiecţi de drept internaţional - cum ar fi organizaţiile internaţionale, create într-un număr tot mai important, (mai ales după al doilea război mondial), dezmembrarea unor foste state mai întinse sau compuse, „aglutinarea” altora, victoria naţiunilor care au luptat pentru eliberare şi formarea de noi state independente -, dar şi apariţia unor noi subiecţi de drept internaţional, influenţează, din ce în ce mai puternic, acţiunea nivelului normativ, determinând redimensionarea şi reconceptualizarea dreptului internaţional.

Dreptul internaţional public a apărut şi evoluat din nevoia formulării şi dezvoltării unui cadru ordonat pentru relaţiile interstatale. Evoluţia sa, pornind de la elemente normative disparate şi de natură strict bilaterală, încă din Antichitate, s-a caracterizat, în ultimile secole, mai ales în ultimile decenii, printr-o dinamică exponenţială – o reflectare evidentă a creşterii interdependenţelor internaţionale, pe care este chemat să le guverneze.

Specialiştii şi autorităţile de profil, se întreabă în ce măsură poate Dreptul internaţional contemporan să „sancţioneze” sau chiar să anticipeze evoluţia extrem de rapidă a relaţiilor internaţionale, cum va evolua ordinea normativă internaţională în următoarele decenii, care sunt modalităţile de conectare şi armonizare între politica externă a statelor şi Dreptul internaţional public?.