Drept Internațional Privat

TITLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE

CAPITOLUL 1

PARTICULARITĂŢILE RAPORTULUI JURIDIC

DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

1. Elementul de extraneitate

Elementul de extraneitate sau elementul ,,străin” constituie principalul factor de distingere a raporturilor juridice de drept internaţional privat faţa de alte raporturi juridice.

În definiţie, elementul de extraneitate este acea parte componenta a raportului juridice care se afla în străinătate sau sub incidenţa unei legi străine.

Elementul este ,,străin” prin raportare la legea româna sau la statul român.

Elementul de extraneitate nu constituie în element de structura distinct al raportului juridic, alături de subiecte, conţinut şi obiect, ci oricare dîntre acestea poate constitui în element de extraneitate.

Prezentăm în continuare principalele elemente de extraneitate care pot apare în legătură cu cele trei elemente de structură ale raportului juridic.

1. Elementele de extraneitate în legătură cu subiectele raportului juridic se disting în funcţie de felul acestor subiecte.

Astfel, pentru persoanele fizice pot fi elemente de extraneitate: cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa şi, în anumite sisteme de drept, religia.

Pentru persoanele juridice, principalele elemente de extraneitate sunt sediul, naţionalitatea, fondul de comerţ etc.

Acestea sunt elemente de extraneitate când sunt străine sau se afla în străinătate.

2. În legătură cu obiectul (derivat) al raportului juridic, şi anume bunul (mobil sau imobil), există element de extraneitate atunci când bunul este situat în străinătate sau, deşi este în ţara, se află sub incidenţa unei legi străine (de exemplu, bunurile unei ambasade străine în România).

3. În ceea ce priveşte conţinutul raportului juridic, acesta, fiind format din drepturile şi obligaţiile parţilor, este imaterial, şi se materializează prin elemente de fapt, care, atunci când sunt plasate în străinătate sau sub incidenţa unei legi străine, constituie, totodată, elemente de extraneitate. Aceste elemente de fapt sunt, în principal, următoarele:

a) la actele juridice pot fi:

- elemente obiective, precum locul încheierii actului sau al executării actului sau al prestaţiei caracteristice (de exemplu, locul înstrăinării bunului mobil, la vânzare), sau

- în element subiectiv, şi anume voinţa părţilor de a plasa raportul juridic sub incidenţa unei legi străine.

b) la faptele juridice (stricto sensu) elementele de fapt la care ne referim pot fi, la delicte, locul săvârşirii delictului sau al producerii prejudiciului, iar la evenimentele naturăle, locul producerii evenimentului (naşterea, moartea, calamitatea naturălă etc.).

Pentru aspectele de procedură, constituie elemente de extraneitate specifice faptul că instanţa competentă este străină sau hotărârea judecătorească ori arbitrală este pronunţată în străinătate etc.

Într-un raport juridic pot fi unul sau mai multe elemente de extraneitate.

2. Conflictul de legi

Existenţa elementului de extraneitate într-un raport juridic face ca, în legătură cu acel raport juridic, să se nască în conflict de legi.

Într-o definiţie juridică, conflictul de legi este situaţia care apare în cazul în care într-un raport juridic există un element de extraneitate, şi care constă în aceea că acel raport juridic devine susceptibil de a se aplica două sau mai multe sisteme de drept aparţinând unor state diferite.

Conflictul de legi este pasibil însa şi de o definiţie ,,metaforic㔺i anume el este o îndoială, o întrebare care se pune în mintea judecătorului sau arbitrului competent pentru soluţionarea litigiului: care dîntre sistemele de drept în prezenţă se aplică raportului juridic respectiv?

Pentru facilitatea înţelegerii noţiunii de conflict de legi, luăm următorul exemplu de lucru: s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare între o firmă română (vânzătoare) şi una germană (cumpărătoare) Contractul s-a încheiat la Bucureşti, iar marfa se livrează în Germania între părţi a izbucnit în litigiu generat de neexecutarea corespunzătoare a contractului de către una din parţi. Problema primordială care se pune pentru judecătorul sau arbitrul competent să soluţioneze acest litigiu este care anume dîntre cele două sisteme de drept în prezenţă (român sau german) se va aplica în cauză. În acest caz există, aşadar, un conflict de legi, iar raportul juridic respectiv este de drept internaţional privat.