Drept Financiar Anul 2 Semestrul 2

Drept financiar sem 2

Capitolul 12 Venituri publice

1.Sistemul veniturilor publice

2.Teoria generală a impozitelor şi taxelor

3.Probleme legate de sistemul de impozite în Comunitatea Europeană

1.Sistemul veniturilor publice S1

Veniturile publice sau bugetare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor economice, sociale şi politice într-un interval de timp determinat. Doctrina le denumeşte resurse financiare publice.

Veniturile publice se strâng în bugetul de stat din contribuţia obligatorie a persoanelor fizice şi juridice şi se folosesc pt satisfacerea nevoilor colective ale societăţii. Colectarea lor se face prin stabilirea de obligaţii fiscale care sunt obligatorii, fiecare membru al societăţii fiind obligat să plătească taxe, impozite ori alte obligaţii fiscale. Modul de stabilire a obligaţiilor fiscale este cunoscut sub numele de politică fiscală a statului.

2. principalele forme de constituire a veniturilor financiare publice: impozite, taxe, împrumuturile de stat, veniturile din activitatea economică a colectivităţilor locale, contribuţii, venituri din înstrăinarea avuţiei naţionale, mijloacele de trezorerie, emisiuni suplimentare de bani.

3 Principiile politicii fiscale asigură o corelaţie între venitul naţional al statului ce revine indivizilor şi sarcina fiscală a acestora.

Principiile impunerii în ţara noastră sunt: 1.neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferite categorii de investitori şi capital,- certitudinea impunerii, 2 echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, eficienţa impunerii.

Pr. Neutralităţii fiscale – constă în asigurarea unui tratament egal din punct de vedere fiscal pentru toţi subiecţii plătitori de impozite.

Pr. Echităţii fiscale – la nivelul persoanelor fizice constă în impunerea diferită a veniturilor în raport cu mărimea acestora.

Faţă de modalităţile de impunere practicate(în sumă fixă, în cote procentuale, , progresie) cel mai optim procedeu de realizare a unei echităţi fiscale este impunerea progresivă pe tranşe.

Prin aceste principii se urmăreşte realizarea unui scop politic şi a unui scop economic.

Scopul politic cere ca impozitul să fie stabilit în aşa fel încât să se asigure randament fiscal ridicat, să fie stabil şi uşor adaptabil nevoilor bugetare.

Scopul economic asigură implementarea politicii de dezvoltare, stagnare, reducere a activităţii economice, de a extinde, limita, consolida relaţiile comerciale pe plan extern prin majorarea, micşorarea cotelor impozitelor directe sau indirecte.

Clasificarea veniturilor:

- după denumire: impozite, taxe, alte venituri

- după provenienţă: de la agenţi economici, de la persoane fizice implicate în activităţi economice, de la populaţia deţinătoare de bunuri impozabile.

- După destinaţie: venituri destinate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, altor bugete.

4. Elementele definitorii ale veniturilor bugetare

Veniturile bugetare au unele elemente comune ce facilitează determinarea, urmărirea şi realizarea lor cum ar fi:

1. denumirea venitului bugetar- se stabileşte în raport de natura financiar economică şi juridică care o caracterizează, ex. impozit pe venit, pe profit, pe clădiri etc

2. debitorul sau subiectul impunerii – contribuabilii adică persoane fizice, persoane juridice

3. obiectul sau materia impozabilă - sau baza impozabilă este suma asupra căreia se aplică o cotă de impozit pt. a se stabilii valoarea impozitului ce trebuie plătit. În ţara noastră bunurile impozabile sau taxabile sunt terenurile, clădirile, mijloacele de transport.

4. unitatea de evaluare – reprezintă elementul care exprimă cuantumul unitar al venitului bugetar în raport cu baza de calcul. Cuantumul unitar al venitului se stabileşte printr-o cotă de impunere care reprezintă suma sau procentul care se aplică asupra obiectului impozabil. În practică, cotele de impunere au fost stabilite diferenţiat fiind aplicată o cotă fixă sau o cotă procentuală. Cota procentuală poate fi de trei feluri:

a. proporţională – când rămâne neschimbată

b. progresivă – creşte în raport cu creşterea valorii bazei de calcul

c. regresivă – pe măsură ce baza de calcul sporeşte cota de impunere scade

5. unitatea de impunere – este reprezentată de unitatea prin care se exprimă mărimea obiectului impozabil. Ex: la impozit pe venit monetar leu, dolar; la impozitul pe avere: metru pătrat, ha.

6. asieta fiscală (modul de aşezare al impozitului) – după obiectul sau materia impozabilă constă în totalitatea operaţiunilor pe care organele fiscale le realizează în vederea identificării subiecţilor impozabili, stabilirii mărimii materiei impozabile şi a cuantumului impozitului. Asieta constată existenţa unei creanţe fiscale a statului creând pentru contribuabili obligaţia de plată a impozitului.

Metode de aşezare a impozitului:

i. directă – se realizează pe declaraţia contribuabilului (contribuabilul este obligat să ţină o evidenţă a veniturilor şi cheltuielilor, să întocmească un bilanţ şi să înainteze organelor fiscale declaraţii din care să rezulte veniturile realizate) şi pe baza declaraţiei unei terţe persoane, mărimea obiectului impozabil se stabileşte pe baza declaraţiei scrise a unei terţe persoane care fixează ori cunoaşte mărimea obiectului impozabil.