Drept Financiar

Previzualizare curs:

Extras din curs:

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND FINANŢELE PUBLICE

1.1.Conceptul şi evoluţia finanţelor publice

Cuvântul „finanţe” s-a răspândit în Franţa în urmă cu două secole, având înţelesul de bani şi venituri publice destinate cheltuielilor statului. Acest concept s-a format şi a evoluat din limba latină, din expresia „financia pecuniaria”, care însemna a încheia o tranzacţie patrimonială prin plata unei sume de bani.

Actualmente, finanţele reprezintă instrumentul prin intermediul căruia statul şi celelalte colectivităţi publice asigură fondurile băneşti necesare dezvoltării economiei naţionale, realizării acţiunilor social culturale, funcţionării organelor de stat şi apărării ţării.

Finanţele sau relaţiile financiare sunt relaţii cu caracter economic care apar în expresie bănească, în procesul de mobilizare şi repartizare a resurselor necesare statului, respectiv în procesul repartiţiei produsului intern brut, în strânsă legătură cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului.

Relaţiile financiare au un puternic caracter economic. Ele apar în formă bănească întrucât şi procesul de producţie şi de circulaţie a bunurilor, repartiţia produsului social şi a venitului naţional, evaluarea avuţiei naţionale, precum şi relaţiile de schimb, de retribuţie a muncii sau relaţiile dintre agenţii economici, dintre aceştia şi populaţie ori dintre grupuri ale populaţiei, se exprimă cu ajutorul banilor, în cadrul unor relaţii băneşti.

Noţiunea de finanţe sau de relaţii financiare nu poate fi confundată cu cea de bani. Astfel, în timp ce banii reprezintă o marfă specială, desprinsă din masa celorlalte mărfuri, îndeplinind funcţia de echivalent general, sfera finanţelor este mai redusă decât cea a relaţiilor băneşti. Finanţele, care apar într-adevăr ca relaţii băneşti, nu reprezintă altceva decât relaţii de constituire şi repartizare a unor fonduri băneşti. Altfel spus, sfera finanţelor cuprinde numai relaţiile băneşti care exprimă un transfer de valoare nu şi pe cele care reflectă o schimbare a formelor valorii.

Este însă absolut imperativ ca noţiunea finanţelor publice să fie asociată statului, unităţilor sale administrativ teritoriale sau cu alte instituţii de drept public, fiind intim legate de resursele, cheltuielile şi împrumuturile acestora1.

Relaţiile financiare se realizează în cadrul unei activităţi complexe desfăşurate de organele de stat şi agenţii economici, denumită activitate financiară.

În acest context, activitatea financiară se poate defini ca fiind ansamblul actelor şi operaţiunilor efectuate, precum şi a metodelor şi mijloacelor folosite de organele de stat în vederea constituirii, repartizării şi utilizării fondului de dezvoltare economico-socială şi a fondului de consum.

Din punctul de vedere al obiectivelor urmărite, activitatea financiară se desfăşoară pe două planuri:

-activitatea financiară proprie, având ca obiective constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti specifice fiecărui organ de stat şi agent economic în parte;

-activitatea financiară generală, având ca obiectiv mobilizarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare satisfacerii intereselor generale ale societăţii şi care angrenează toate organele de stat.

Activitatea financiară se desfăşoară în cadrul fiecărui palier al sistemului financiar, remarcându-se ca forme specifice activitatea financiară a agenţilor economici, activitatea bugetară, activitatea bancară, activitatea financiară în domeniul asigurărilor etc.

O formă aparte de activitate financiară care nu are ca obiect constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti ci constatarea modului în care se respectă în cadrul acestui proces disciplina financiară, o reprezintă activitatea de control financiar.

Realizarea activităţii financiare are loc prin acte şi operaţiuni specifice fiecărei forme în parte (acte juridice normative sau individuale, operaţiuni de încasări şi plăţi, de finanţare bugetară, de creditare etc.), precum şi prin utilizarea anumitor metode şi mijloace.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Drept Financiar.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
171 pagini
Imagini extrase:
171 imagini
Nr cuvinte:
83 946 cuvinte
Nr caractere:
463 843 caractere
Marime:
223.73KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!