Drept Execuțional Penal

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Executarea pedepselor se realizează potrivit dispoziţiilor Codului penal,

ale Codului de procedură penală şi ale Legii nr. 275/2006.

Pedepsele se execută doar în baza hotărârilor judecătoreşti de condamnare

rămase definitive, pedeapsa se execută în condiţii care să asigure respectarea

demnităţii umane.

În timpul executării pedepselor este interzisă orice formă de discriminare

pe temei de etnie, rasă, religie, limbă, naţionalitate, apartenenţă politică, origine

socială, vârstă, etc.

Este interzisă supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei

pedepse la tratamente inumane, degradante, la tortură sau la alte rele tratamente.

Executarea pedepselor se desfăşoară sub supravegherea, controlul şi

autoritatea judecătorului delegat.

Preşedintele curţii de apel desemnează anual unul sau mai mulţi judecători

delegaţi pentru executarea pedepselor privative de libertate pentru fiecare

penitenciar aflat în circumscripţia teritorială a curţii de apel.

Acesta supraveghează şi controlează modul de executare al acestor

pedepse şi exercită atribuţiile stabilite prin legea specială privind executarea

pedepselor.

Judecătorul delegat controlează executarea măsurilor preventive privative

de libertate.

Pe durata delegării, judecătorul delegat nu poate desfăşura alte activităţi

decât cele stabilite prin Legea nr. 275/2006.

Judecătorul delegat la Compartimentul executări penale (din cadrul

fiecărei instanţe de executare) care este desemnat anual de preşedintele acestei

instanţe, controlează şi supraveghează legalitatea executării pedepselor

neprivative de libertate exercitând, totodată, şi celelalte atribuţii stabilite prin

Codul de procedură penală prin Legea nr. 275/2006 şi prin Regulamentul de

ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

EXECUTAREA PEDEPSEI AMENZII

- în cazul nerespectării termenului de achitare integrală a amenzii sau a

unei rate (când plata amenzii a fost eşalonată) se face potrivit dispoziţiilor

privind executarea silită a creanţelor bugetare;

- executorii fiscali au obligaţia să comunice instanţei de executare la data

achitării integrale a amenzii, executarea acesteia şi să înştiinţeze instanţa cu

privire la orice împrejurare care împiedică executarea;

EXECUTAREA MĂSURILOR DE SUPRAVEGHERE ŞI A

OBLIGAŢIILOR DISPUSE DE INSTANŢĂ POTRIVIT CODULUI

PENAL

Controlul executării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute

în Codul penal (care pot fi dispuse în cazul suspendării executării pedepsei sub

supraveghere) se asigură de judecătorul delegat la Compartimentul Executări

penale de la instanţa de executare, fie direct, fie prin intermediul consilierilor

Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor în

circumscripţia căruia se află domiciliul, reşedinţa sau locuinţa persoanei

condamnate.

Pe perioada suspendării sub supraveghere condamnatul poate solicita

asistenţă şi consiliere care se acordă de consilierii acestui serviciu.

Dacă măsurile de supraveghere dispuse nu sunt respectate, judecătorul

delegat de la Compartimentul executări penale din oficiu sau la propunerea

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Drept Executional Penal.pdf
Alte informații:
Tipuri fișiere:
pdf
Nota:
7/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
51 pagini
Imagini extrase:
51 imagini
Nr cuvinte:
12 117 cuvinte
Nr caractere:
70 523 caractere
Marime:
438.04KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!