Drept Contencios Administrativ

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Obiectivele cursului:

Disciplina Drept contencios administrativ, ca disciplină optională în curricula

anului IV al Facultătii de drept si administratie publică, are ca obiective principale:

- aprofundarea aspectelor legate de actul administrativ, ca formă principală a

activitătii executiv-administrative, precum si a celor privind controlul

exercitat asupra acestei activităti;

- fixarea notiunii si organizării contenciosului administrativ în România,

potrivit Legii nr.554/2004;

- cunoasterea temeinică a conditiilor si limitelor exercitării actiunii în

contencios administrativ, exceptiei de nelegalitate, etc.

Capitolul I

ACTELE ADMINISTRATIVE

Notiunea actului administrativ

Art. 2 alin.(1) lit.c) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004

defineste actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau

normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării

legii, dând nastere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit acelorasi prevederi legale, sunt asimilate actelor administrative, în

sensul prezentei legi, si contractele administrative încheiate de autoritătile publice,

precum si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Trăsăturile caracteristice ale actului administrativ

a) Actul administrativ este un act juridic care produce efecte juridice prin

el însusi, făcând să ia nastere, să se modifice sau să se stingă drepturi si obligatii. Asa,

spre exemplu, o hotărâre a consiliului local poate stabili anumite drepturi si obligatii

pentru locuitorii acelei unităti administrativ teritoriale.

Spre deosebire de actul administrativ, operatiunea administrativă si operatiunea

materială nu produc efecte juridice prin ele însele. Asa, de exemplu, întocmirea unui

referat de către un student sau sustinerea unui curs de către un profesor nu vor produce

efectele juridice care vor fi produse numai de eliberarea diplomei de absolvire.

b) Actul administrativ este o manifestare unilaterală de vointă juridică din

partea autoritătii administrative care îl adoptă sau îl emite.

c) Actul administrativ este supus regimului de drept administrativ si este

adoptat sau emis în cadrul unui raport de drept administrativ.

d) Actul administrativ este adoptat/emis de către o autoritate

administrativă în vederea organizării executării legii si executării în concret a

acesteia. În principal, actele administrative sunt adoptate/emise de către organe din

sistemul administratiei publice, dar si de organe apartinând puterii legislative si

judecătoresti, în activitatea organizatorică a acestora sau de executare în concret a

legii. Spre exemplu: ordinul prin care Secretarul general al Senatului sanctionează un

functionar public parlamentar sau ordinul prin care presedintele Înaltei Curti de

Casatie si Justitie numeste sau eliberează din functie pe managerul economic

e) Actul administrativ este executoriu din oficiu, el bucurându-se de o

puternică prezumtie de legalitate, autenticitate si veridicitate. În cazul actului

administrativ nu mai este necesară interventia instantelor judecătoresti pentru punerea

lui în executare, precum în cazul actelor juridice civile, comerciale etc.

Clasificarea actelor administrative

a) În functie de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele

administrative se împart în:

- Actele administrative normative contin reglementări cu caracter general,

impersonal si obligatoriu, producând efecte erga omnes, cum sunt, spre exemplu,

normele metodologice, normele de aplicare, instructiunile, regulamentele, etc.

- Actele administrative individuale produc efecte fată de o persoană sau fată

de persoane dinainte stabilite, cum sunt hotărârile prin care Guvernul numeste

prefectii, decretele prin care Presedintele României numeste în functii publice, ori

acorda gratieri individuale, etc.

b) În functie de valoarea lor juridică, actele administrative se împart în:

- Acte administrative de autoritate, care sunt adoptate/emise de o autoritate

administrativă care actionează în regim de putere publică, pe baza si în vederea

organizării executării legii pentru nasterea, modificarea sau stergerea unor raporturi

juridice;

- Acte administrative de gestiune , care sunt acte juridice încheiate de

autoritătile administrative pentru exploatarea si dezvoltarea proprietătii publice a

statului si a unitătilor administrativ teritoriale, cu particularii, persoane fizice sau

juridice, române sau străine.

Actul administrativ jurisdictional

Potrivit art. 2 alin.(1) lit.d) din Legea 554/2004 actul administrativ jurisdictional

este actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atributii jurisdictionale în

solutionarea unui conflict, după o procedură bazată pe contradictorialitate si cu

asigurarea dreptului la apărare.

Regimul juridic al actelor administrative

Legalitatea si oportunitatea actelor administrative

Legalitatea este principiul care determină activitatea organelor administratiei

publice – actul administrativ fiind forma principală a acestei activităti, dar si limitează

activitatea acestor autorităti chemate să organizeze executarea si executarea în concret

a legii, în limitele prevederilor acesteia.

Problema oportunitătii actelor administrative este strâns legată de dreptul de

apreciere al organelor administratiei publice si de alegere a solutiilor celor mai

adecvate pentru organizarea executării legii si executarea în concret a acesteia.

Posibilitatea de apreciere acordată organelor administratiei publice trebuie să se

realizeze în limitele legalitătii, refuzul nejustificat si excesul de putere antrenând

răspunderea organelor administratiei publice în conditiile Legii contenciosului

administrativ, asa cum vom arăta într-o sectiune ulterioară.

Observații:

contine Legea 554/2004

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Drept Contencios Administrativ.pdf
Alte informații:
Tipuri fișiere:
pdf
Nota:
8.5/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
15 pagini
Imagini extrase:
15 imagini
Nr cuvinte:
6 976 cuvinte
Nr caractere:
38 699 caractere
Marime:
153.69KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Profesorului:
conf.univ.dr. Emanoil Albu
Sus!