Drept Comunitar

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Criza scaunului gol este vorba de perioada celui de-al doilea semestru 1965 cand, datorita divergentelor legate de trecerea la voturi cu majoritate calificata si abandonarea votului cu unanimitate in materia stabilirii preturilor la produsele agricole, Franta si-a retras reprezentantii din toate reuniunile comunitatilor europene timp de 6 luni si locul a ramas gol unde trebuiau sa fie reprezentantii Frantei. S-a solutionat pe baza unui compromis “compromisul de la Luxembourg” din ian 1966, acceptandu-se de catre Franta trecerea la votul cu majoritate calificata, dar cu amendamentul ca atunci cand ar fi in joc o problema care vizeaza interesul national al unui stat membru, votul sa fie facut cu unanimitaate, iar statul in cauza sa aiba drept de veto.

Drept comunitar

Evoluţia integrării europene

Istoric

Evoluţia integrării europene prin documentele adoptate pe parcursul perioadei de la constituirea Comunităţii Europene (CE) şi până la tratatul de la Lisabona.

Extinderea UE.

Instituţiile UE

Consiliul European

Consiliul de ministri ai UE

Comisia Europeană

!Parlamentul European

Mediatorul european

Banca Centrală Europeană

Banca Europeană de Investiţii

Curtea de Conturi a UE

Consiliul Economic şi Social

Comitetul Regiunilor

Izvoarele şi principiile dreptului UE

Izvoare principale

Izvoare derivate

Principiile dreptului UE.

Sistemul jurisdicţional ale UE

Curtea de la Luxemburg

Tribunalul de primă instanţă

Tribunalul pentru funcţia publică

Tribunalul de brevete

Acţiunile ce pot fi formulate la aceste instanţe:

Acţiunea în anulare;

Acţiunea în carenţă;

Acţiunea împotriva statelor care nu-şi îndeplinesc obligaţiile faţă de UE;

Acţiunea în interpretare;

Acţiuni pentru recuperarea prejudiciilor cauzate de instituţiile şi funcţionarii europeni.

Părinţii UE: Jean Monet & Robert Schumman.

Comparatii: ce aduce nou

Ideea de UE subzistă încă din perioada marilor imperii, dar au fost ineficiente deoarece s-a încercat realizarea lor prin forţă, şi nu prin acorduri. După cele 2 războaie mondiale, în 5 mai 1949, prin Tratatul de la Londra a fost instituit Consiliul Europei (47 state). Ca organizaţie a statelor ce recunosc drepturile şi libetăţile fundamentale ale omului, state democratice, în care tranziţia puterii se face prin alegeri libere.

Ca urmare a constituirii Consiliului Europei, în noiembrie 1950 s-a semnat Tratatul de la Roma prin care a fost adoptată Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a fost instituită Curtea Europeană a Dreputrilor Omului cu sediul la Strasbourg.

La 9 mai 1950, în salonul orologiului de pe que d’Orsay, Robert Schumman, ministru de externe al Franţei, a pronunţat un discurs pe temele şi ideile lui Monet prin care se arată dorinţa de integrare europene pentru asigurarea păcii dintre statele europene şi Germania. (analiză discurs la seminar)

Integrarea europeană se va face în mai multe etape, printr-o cooperare tot mai strânsă între popoarele şi ţările europene;

S-a vorbit încă de atunci de popoarele şi ţările europene.

Tratatul de la Paris (1951)

Se trece la semnarea Tratatului de la Paris (1951) şi intră în vigoare în 1952, prin care se instituie Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

Este un tratat sectorial, având în vedere că se referă doar la producţia de cărbune şi oţel. Este singura dintre cele 3 comunităţi, singurul din cele 3 tratate fondatoare, care a fost înfiinţat pe o perioadă de 50 de ani, luând sfârşit în iulie 2002, când, atribuţiile şi bugetul au fost preluate de comunitatea europeană.

INSTITUŢIILE CREATE:

Adunarea: reprezentanţii celor 6 state membre fondatoare erau trimişii printr-o alegere indirectă, aleşi de statele membre. (ulterior Parlamentul European)

Consiliul Miniştrilor pentru cărbune şi oţel (ulterior Consiliul European).

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Drept Comunitar.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8.5/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
17 pagini
Imagini extrase:
17 imagini
Nr cuvinte:
7 258 cuvinte
Nr caractere:
40 533 caractere
Marime:
38.39KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Sus!