Drept civil

8 octombrie - curs 1

Notiunea dreptului civil

Dreptul civil este o ramura de drept ce cuprinde normele juridice care reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale dintre persoanele fizice si juridice, aflate pe pozitie de egalitate juridica.

Norma juridica este o norma de conduita, avand caracter general si abstract, instituita de stat.

Obiectul de reglementare a normelor juridice il reprezinta relatiile sociale, reglementate de norma juridica respectiva.

Institutiile juridice (de drept) cuprind un ansamblu de norme juridice, cu obiect de reglementare asemanator.

Ramura de drept cuprinde un ansamblu de institutii juridice, un obiect de reglementare asemanator. Totalitatea ramurilor de drept alcatuiesc sistemul de drept al unui stat.

Raporturile patrimoniale sunt raporturile juridice care pot fi evaluate in bani, (cu caracter)pecuniar.

Raportul juridic este un raport social, reglementat de o norma juridica. Intr-un raport juridic, unele subiecte au drepturi si celelalte obligatii. Toate subiectele raportului juridic au atat drepturi cat si obligatii. In orice raport juridic, fiecarui drept ce intra in continutul raportului, ii corespunde o obligatie a celuilalt subiect al raportului juridic.

Raporturile patrimoniale se impart in raporturi reale si obligationale. Raporturile reale sunt cele care au in continut un drept real. Raporturile obligationale sunt cele care au in continut un drept de creanta.

Dreptul real este un drept subiectiv civil, ce permite titularului sau sa exercite prerogativele prevazute de lege asupra unui bun, in mod direct si nemijlocit, fara ajutorul (concursul) altei persoane. Titularul lui are posibilitatea de a avea o anumita conduita, care se raporteaza la un anumit bun.

Dreptul de creanta este un drept subiectiv civil, in virtutea caruia titularul sau numit creditor poate pretinde subiectului pasiv (altei persoane), numit debitor, sa dea, sa faca, sau sa nu faca ceva. Dreptul de creanta poate fi exercitat doar cu ajutorul altei persoane (debitorului). Daca debitorul nu-si executa obligatia corelativa, creditorul nu-si poate exercita dreptul de creanta.

Raporturile nepatrimoniale sunt raporturile care nu pot fi evaluate in bani. De exemplu, raportul juridic ce are in continutul lui dreptul la viata, este unul nepatrimonial, pt ca dreptul la viata nu poate fi evaluat in bani. Raporturile nepatrimonialer se impart in:

1) Raporturi referitoare la existenta si integritatea subiectelor de drept civil

2) Raporturile referitoare la identificarea subiectelor de drept civil (dreptul la o stare civila, dreptul la un pseudonim s.a.)

3) Raporturile juridice de creatie intelectuala (dreptul de autor, dreptul asupra marcilor de fabrica, dreptul asupra indicatiilor de provenienta

Persoana fizica este omul privit in mod individual, izolat. In sistemul nostru de drept, orice om are calitatea de persoana fizica.

Persoana juridica este un subiect colectiv de drept civil formata, de regula, prin asocierea mai multor persoane fizice, avand trei elemente esentiale: patrimoniul propriu, scop propriu si organizare proprie (de sine statatoare).

Egalitatea juridica consta in faptul ca subiectele unui raport juridic civil, de comun acord, stabilesc drepturile si obligatiile lor civile in continutul acelui raport juridic. Egalitatea juridica nu se confunda cu egalitatea in fata legii civile. Aceasta din urma consta in faptul ca toate persoanele fizice si juridice sunt egale in privinta capacitatii de a dobandi drepturi si obligatii civile.

Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice si juridice. Normele dreptului civil se aplica si raporturilor dintre profesionisti, precum si raporturilor dintre profesionisti si alte subiecte de drept civil.

Profesionisti sunt persoanele care exploateaza o intreprindere. Aceasta consta in exercitarea sistematica a unei activitati organizate, constand in producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri ori in prestarea de servicii.

Dat fiind faptul ca pozitia de egalitate juridica este caracteristica tuturor ramurilor de drept privat, dreptul civil este drept comun fata de celelalte ramuri de drept privat. In acest sens, normele dreptului civil se aplica in domeniile in care celelalte ramuri de drept privat nu contin norme proprii. Dreptul civil imprumuta normele sale altor norme de drept.

Criteriile de delimitare a dreptului civil de alte ramuri de drept.

1)metoda de reglementare

2) obiectul de reglementare

3) calitatea subiectelor

4) caracterul normelor

5) sanctiunile

6) principiile de drept

1) Este metoda prin care legiuitorul influenteaza pozitia subiectelor unui raport juridic.

2) Il constituie relatiile sociale reglementate de normele apartinand unei ramuri de drept. -> raporturile patrimoniale si nepatrimoniale

3) Este suficienta calitatea de om in sens juridic.

4) In functie de obligativitatea lor, normele juridice se impart in norme imperative si dispozitiv. Normele imperative sunt cele obligatorii, cele care impun un comportament, sunt cele de la care partile nu pot deroga prin actele juridice incheiate intre ele. Normele dispozitive sunt normele care nu au caracter obligatoriu, adica normele de la care partile se pot abate. Normele imperative se impart in: norme onerative si norme prohebitive. Normele onerative sunt cele care ne impun o anumita conduita (acte de donatie in forma autentica). Inscrisurile autentice sunt cele intocmite de un functionar, cu respectarea formalitatilor prevazute de lege. Normele prohibitive sunt norme care interzic o anumita conduita (norma juridica ce interzice instrainarea bunurilor de proprietate publica). Prop publica este bunul ce apartine statului sau anumitor administratii publice. Normele dispozitive se impart in norme permisive si norme supletive. Normele permisive sunt normele care permit o anumita conduita (mentionata in norma sau oricare alta). Normele supletive sunt cele de la care partile pot deroga, dar care devin obligatorii daca partile nu au dorit sa deroge de la ele (norma care prevede obligatia vanzatorului fata de cumparator pentru viciile ascunse ale lucrului vandut). In dreptul civil, majoritatea normelor sunt dispozitive, nr normelor imperative este mai mic.

5) Sanctiunile. Sanctiunea juridica este urmarea negativa pe care o va suporta cel care incalca o norma juridica. Exista sanctiuni comune, dar si specifice. Cele comune se intalnesc in mai multe ramuri de drept (nulitatea actului juridic, plata de despagubire, etc), pe cand sanctiunile specifice se intalnesc doar intr-o ramura de drept (dreptul civil are sanctiuni proprii/specifice-> sanctiunea nedemnitatii succesorale=inlaturarea de la mostenire a mostenitorilor care savarsesc faptele prevazute de lege).

6) Principiile de drept sunt reguli de drept aplicabile: principii fundamentale ale dreptului roman, principii generale ale dreptului civil roman, principii aplicabile unor institutii de drept civil roman. Principiile fundamentale sunt reguli de drept aplicabile in toate ramurile dreptului roman (in intreg sistemul). Principiile generale ale dreptului civil sunt regulile de drept aplicabile tuturor institutiilor de drept civil roman. Ultimele principii sunt aplicabile unor institutii de drept civil roman.

Principiile genrale de drept civil. Acestea sunt principiul proprietatii, al legalitatii in fata legii civile, principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale, principiul ocrotirii si garantarii drepturilor subiective civile, principiul bunei credinte.

1) Principiul proprietatii. Este regula de drept portivit careia legea garanteaza exercitarea dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate este posibilitatea proprietarului de a poseda, a folosi sia adispune de bunul sau in mod exclusiv, absolut si perpetuu in limitele determinate de lege. Atributele dreptului de proprietate sunt posesia, folosinta si dispozitia. Posesia consta in stapanirea materiala a bunului de catre proprietari. Folosinta consta in posibilitatea proprietarului de a culege fructele produse de bunul sau. Fructele sunt bunuri produse de un alt bun in mod periodic si fara consumarea substantei acelui bun. Fructele se impart in fructe naturale, industriale si civile. Cele naturale sunt produse de natura, fara interventia omului, cele artificiale cu interventia omului, iar fructele civile sunt veniturile produse de un bun. Bunul este un lucru susceptibil de apropiere (care poate forma obiectul unui drept de proprietate). Dispozitia are 2 comp: materiala si juridica. Cea materiala este posibilitatea proprietarului de a aduce modificari materiale bunului sau, pe cand dispozitia juridica inseamna posibilitatea proprietarului de a instraina bunul sau de a-l greva cu o sarcina (a ipoteca). Caracterele juridice ale dreptului de proprietate sunt caracterul exclusiv, caracterul absolut, si caracterul perpetuu. Caracterul exclusiv consta in faptul ca, de regula, doar proprietarul exercita toate atributele dreptului de proprietate. Caracterul absolut inseamna ca in principiu proprietarul poate face orice doreste cu bunul sau. Caracterul perfect inseamna ca dreptul de proprietate nu se stinge prin nefolosirea bunului. Prin exceptie, este posibil ca in situatia in care proprietarul nu poate folosi bunul, acesta sa fie dobandit de alta persoana prin uzucapiune. Dupa titularul lui, proprietatea poate fi privata sau publica. Proprietatea puica este cea care apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor de uz sau interes public. Regimul juridic al proprietatii este diferit dupa cum proprietatea este publica sau privata. Bunurile proprietate publica sunt: inalienabile, insesizabile (nu pot fi urmarite silit de catre creditorii proprietarului), imprescriptibile. Imprescriptibilitatea poate fi extinctiva sau achizitiva. Prima inseamna ca bunul poate fi revendicat oricand, iar cealalta inseamna ca bunul nu poate fi dobandit prin uzucapiune de altcineva. Bunurile proprietate privata sunt alienabile, sesizabile, impescriptibile extinctiv si prescriptibile achizitiv.

CURS 3 - CIVIL (15 octombrie)

2) Principiul egalitatii in legea civila: este regula de drept potrivit careia persoanele fizice de aceeasi varsta si persoanele juridice din aceeasi categorie au aceeasi capacitate civila.

Capacitatea civila are doua componente: capacitatea civila de folosinta si capacitate civila de exercitiu. Capacitatea civilia de folosinta consta in posibilitatea unei persoane de a dobandi drepturi si obligatii civile. Capacitatea civila de exercitiuconsta in posibilitatea unei persoane de a exercita drepturile civile si de a executa obligatiile civile.

Acest principiu este consacrat de articolul 30 din Codul Civil.

Din punctul de vedere al capacitatii de exercitiu, persoanele fizice se impart in 3 categorii: persoane fizice lipsite de capacitatea de exercitiu (minorii pana la 14 ani si persoanele puse sub interdictie), persoane fizice cu capacitate de exercitiu restransa (minorii care au implinit varsta de 14 ani) si persoane cu capacitate de exercitiu deplina (persoane majore).

3) Principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale: este regula de drept potrivit careia interesele private (individuale) sunt ocrotite numai in masura in care nu incalca un interes public.

Se urmareste realizarea unei armonii intre indivizi si societate.

4) Principiul garantarii si ocrotirii drepturilor subiective civile: este regula de drept potrivit careia, din momentul recunoasterii prin lege a unui drept subiectiv civil, titularul acestuia se bucura de protectie juridica daca exercita dreptul in limitele determinate de lege.

5) Principiul ocrotirii buneicredinte. Este prevazut de articolul 14 din Codul Civil. Este regula de drept potrivit careia exercitarea drepturilor subiective civile si executarea obligatiilor civile trebuie facuta fara intentia de a prejudicia alta persoana.

Normele de drept civil

-izvoarele dreptului civil.

Notiunea de izvor drept civil are doua sensuri: unul material si un sens formal. Prin primul sens intelegem conditiile materiale de existenta din momentul aparitiei unei norme de drept civil. In sens formal, prin izvor de drept civil intelegem formele de exprimare a normelor de drept civil.

Potrivit art.1, izvoarele dreptului civil sunt: legea, uzantele si principiile generale ale dreptului.

Articolul 1 stabileste o ordine a acestor izvoare in sensul ca daca nu exista o dispozitie legala aplicabila intr-un domeniu se vor aplica uzantele; daca nu exista o uzanta aplicabila se vor aplica dispozitiile legale din domeniile asemanatoare; daca nu exista asemenea dispoziti se vor aplica principiile generale ale dreptului.

Legea. Aceasta notiune are doua sensuri: unul restrans, in care legea este actul Parlamentului si un sens larg in care legea este sinonima cu actul normativ(=un act normativ emis de o autoritate publica ce contine o reglementare generala si abstracta intr-un anumit domeniu). In acest sens folosim notiunea de izvor de drept.

Actele normative care constituie izvoare de drept civil sunt: legile constitutionale, legile organice, legile ordinare, ordonantele de guvern, actele normative emise in aplicarea dispozitiilor din legi sau ordonante de guvern (ex: hotarari de guvern, ordine ale ministrilor, regulamente adoptate de autoritati publice centrale si hotarari ale unor organe administrative locale (de ex consiliul local, Consiliul General al municipiului Bucuresti).

In aceasta categorie a actelor normative intra tratatele si conventiile internationale ratificate de Romania, care din momentul ratificarii fac parte din dreptul intern: Conventia internationala a drepturilor oamenilor, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.

Daca exista neconcordante intre un tratat international (sau conventie) si o lege interna, vor avea prioritate dispozitiile tratatului cu exceptia cazului in care legea interna contine dispozitii mai favorabile.

Daca exista neconcordante intre dreptul comunitar si o lege interna, se vor aplica cu prioritate dispozitiile dreptului comunitar (dreptul UE = ansamblul reglementarilor date de Consiliul UE).

Ordonantele de guvern sunt acte normative emise de guvern care cuprind o reglementare primara a raporturilor juridice, fiind date in baza unei legi de abilitare a guvernului de a emite ordonante intr-un anumit domeniu.

Hotararea de guvern este un act administrativ in aplicarea dispozitiilor dintr-o lege sau ordonanta de guvern.

UZANTELE. in art. 1 se mentioneaza ca uzantele se impart in obiceiuri si uzuri profesionale.

Obiceiul reprezinta o regula de conduita repetata si aplicata intre persoane, fiind considerata obligatorie.

Uzurile profesionale sunt regulile de conduita aplicabile intre membrii unei profesii precum si intre membrii unei profesii si clientii lor.

Uzantele sunt izvoare de drept civil numai in doua cazuri: daca legea nu contine reglementari in acel domeniu si daca legea contine reglementari ce trimit la uzantele existente. Numai uzantele conforme cu ordinea pubica si bunele moravuri sunt izvoare de drept civil.

Sarcina probei unei uzante revine celui care afirma existenta ei, cu exceptia cazului in care uzantele sunt publicate in culegeri editate de organisme specializate in domeniul respectiv.

PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI. Aceste principii sunt reguli de drept aplicabile in toate ramurile de drept.

PROBLEMA ALTOR IZVOARE DE DREPT CIVIL

Art 1 face referire doar la cele 3 izvoare de drept civil mentionate.

Sunt posibile izvoare ale dreptului civil doctrina (stiinta dreptului), morala si jurisprudenta.

Doctrina nu este izvor de drept civil, indiferent de pregatirea profesionala a celui care o mentine, in sensul ca o conceptie (teorie) despre interpretarea unei norme juridice nu este obligatorie pentru ceilalti.

Normele morale sunt norme de conduita cu caracter genral si abstract, considerate obligatorii de majoritatea membrilor unei societati. Prin exceptie, morala este izvor indirect de drept civil atunci cand o norma juridica face trimitere la bunele moravuri. De exemplu, art 11 mentioneaza ca persoanele nu pot incheia acte juridice unilaterale/bilaterale cu bunele moravuri.

Jurisprudenta (practica judiciara - totalitatea hotararilor judecatoresti). In principiu, jurisprudenta nu este izvor de drept civil, nefiind mentionata in art. 1 printre izvoarele de drept civil. Numai prin exceptie, jurisprudenta este izvor de drept civil in urmatoarele cazuri:

1) Deciziile Curtii Constitutionale prin care este declarata neconstitutionalitatea unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta de guvern sunt obligatorii din momentul publicarii lor in Monitorul Oficial. Deciziile Curtii Constitutionale prin care dispozitiile dintr-o lege sau o ordonanta din guvern sunt declarate constitutionale, nu sunt izvoare de drept civil, nefiind obligatorii. Curtea Constitutionala este sesizata (investita) de o instanta de judecata cu solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate invocata de o parte sau din oficiu(proprie initiativa) de instanta, exceptie de care depinde solutionarea unui proces civil.

2) Hotararile judecatoresti prin care se anuleaza un act administrativ cu caracter normativ sunt obligatorii din momentul publicarilor in Monitorul Oficial.

Actul administrativ este un act emis de o autoritate publica in vederea executarii legii sau ordonantelor de guvern, act ce da nastere, modifica sau stinge raportul juridic.

3) Hotararile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitite in recursurile in interesul legii.

Recursul in interesul legii poate fin promovat de procurorul general al Romaniei, colegiul de conducere al Inaltei Curti, colegiul de conducere al unei Curti de Apel sau Avocatul Poporului, atunci cand exista hotarari judecatoresti care au solutionat diferit aceeasi problema de drept.

Aceste hotarrai devin obligatorii din momentul publicarii lor in Monitorul Oficial.

Curs civil (4+5) - 23 octombrie

Exceptia 4: Hotararile prealabile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in chestiunile de drept noi. Potrivit Noului Cod de procedura civila, un complet de judecata al tribunalului Curtii de Apel sau Inaltei Curti pot solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte printr-o hotarare prealabila asupra unei chestiuni de drept noi cu privire la care Inalta Curte nu s-a mai pronuntat si care nu formeaza obiectul unui recurs in interesul legii numai daca de solutionarea acestei chestiuni de drept depinde solutia ce se va da fondului cauzei.

Conditiile care trebuie indeplinite cumulativ pentru pronuntarea unei hotarari prealabile de ICCJ sunt:

1) Investirea Inaltei Curti sa se faca de un complet de judecata al Tribunalului Curtii de Apel sau Inaltei Curti. Completul de judecata este organul colegial care solutioneaza cererile formulate pe parcursul unui proces civil.

2) Completul de judecata sa judece o cauza in ultima instanta (apel sau recurs).

3) Sa existe o chestiune de drept noua asupra careia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu s-a pronuntat (o problema legata de interpretarea unei norme juridice civile).

4) Acea chestiune de drept sa nu formeze obiectul unui recurs in interesul legii.

5) De solutionarea chestiunii de drept noi sa depinda solutia ce va fi data fondului cauzei. Prin solutia ce se va da intelegem solutia pe care instanta o va da pretentiilor reclamantului.

Hotararea prealabila devine obligatorie din momentul publicarii si in Monitorul Oficial.

Exceptia 5: Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului

-aceste hotarari sunt obligatorii pentru statele semnatare a CEDO.

Exceptia 6: Jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene

-statele semnatare s-au obligat sa respecte hotararile curtii.

Clasificarea normelor de drept civil

-3 criterii:

1) Dupa criteriul caracterului normei de drept civil (criteriul obligativitatii normei):

-n. Dispozitive (partile pot deroga)

-n. Imperative (partile nu pot deroga)

Normele dispozitive se impart in norme permisive (permit o anumita conduita) si norme supletive (devin obligatorii doar daca partile nu au dorit sa deroge de la ele).

Normele imperative se impart in norme onerative (impun o anumita conduita - contractul de donatie) si norme prohibitive (interzic o anumita conduita).

2) Dupa criteriul interesului ocrotit:

o Norme de ordine publica (ocrotesc un interes public)

o Norme de ordine privata (ocrotesc un interes privat, individual)

Normele de ordine publica sunt intotdeauna norme imperative, pentru ca legea nu admite niciodata partilor sa deroge de la ele; in schimb, nu toate normele imperative nu sunt de ordine publica, pentru ca este posibil ca printr-o norma imperativa legea sa ocroteasca un interes privat.

Norma juridica conform careia (art.1216): ,,Un act este anulabil daca o parte a fost constransa prin violenta sa il incheie; este o norma imperativa, dar nu este o norma de ordine publica". Aceasta norma este imperativa (pentru ca in momentul incheierii actului, partile nu pot deroga de la ea si nici ulterior, cat timp violenta nu a incetat) si de ordine privata (pentru ca ocroteste un interes individual, astfel incat dupa incetarea violentei, daca victima doreste, ea poate confirma actul, inlaturand nulitatea relativa a acestuia.

Nulitatea relativa consta in inlaturarea efectelor unui act juridic civil daca, in momentul incheierii lui, partile au incalcat o dispozitie legala ce ocroteste un interes privat.

Nulitatea absoluta consta in inlaturarea efectelor unui act juridic civil daca, in momentul incheierii lui, partile au incalcat o dispozitie legala ce ocroteste un interes general sau public.

3) Dupa sfera de aplicare:

o Norme generale

o Norme speciale

Normele generale se aplica in toate situatiile.

Normele speciale sunt normele care se aplica in cazurile expres prevazute in continutul sau.

Se considera ca norma speciala deroga de la cea generala deoarece:

o Scoate anumite cazuri de sub reglementarea normei generale.

o Impune o alta conduita decat cea prevazuta de norma generala.

,,Norma generala nu deroga de la cea speciala", nu pentru ca nu ar stabili o alta conduita, ci pentru ca norma generala are in vedere toate celelalte cazuri in afara de cele prevazute de norma speciala, cazuri pe care nu le-a scos de sub reglementarea normei speciale.

Consecinta este ca o norma generala ulterioara nu poate abroga implicit o norma speciala anterioara, ci doar in mod expres.

Abrogarea consta in iesirea din vigoare a unui act normativ ca urmare a aparitiei unui act normativ ulterior care impune o alta conduita in acelasi domeniu.

Abrogarea poate fi expresa (in actul normativ nou exista o dispozitie prin care se abroga actul normativ anterior) sau implicita (abrogare in lipsa unei asemeni dispozitii).

Norma speciala se aplica cu prioritate fata de norma generala in cazurile expres reglementate de ea. Norma generala reglementeaza norma speciala in privinta aspectelor nereglementate de norma speciala.

Aplicarea normelor de drept civil:

Aplicarea normelor de drept civil se poate face asupra persoanelor, in spatiu (teritorialitatea legii respective) si in timp.

Normele de drept civil se impart in:

a) norme de drept civil aplicabile tuturor persoanelor fizice si juridice;

b) norme juridice aplivabile persoanelor fizice;

c) norme juridice aplicabile persoanelor juridice.

In principiu, actele normative emise de autoritati centrale se aplica pe intreg teritoriul tarii. Prin exceptie, exista acte normative aplicabile pe o anumita regiune din tara.

Actele normative emise de autoritatile publice locale se aplica doar in raza teritoriala a autoritatii publice emitente.

Aspectul international al aplicarii legii civile are in vedere cazurile in care exista raporturi juridicde civile cu element de extraneitate (element international).

Aspectul international al aplicarii legii civile romane formeaza obiectul unei ramuri de drept, formand dreptul international privat. Este posibil ca prin aplicarea normelor conflictuale din dreptul international privat:

-o norma de drept civil roman sa se aplice pe teritoriul altui stat;

-o norma de drept civil strain sa se aplice pe teritoriul Romaniei.

Norma conflictuala este norma juridica ce stabileste care dintre sistemele de drept au legatura cu un anumit raport juridic se va aplica in privinta unui aspect legat de executarea obligatiilor civile.

Este reglementata de articolul 6 din NCC. Potrivit aliniatului 1, legea civila se aplica cat timp este in vigoare. Din momentul adoptarii actului normativ, poztrivit Constitutiei Romaniei, un act normativ intra in vigoare de la data prevazuta in continutul sau (exista si acte care nu mai au asa ceva in continut). In caz contrar, actul normativ va intra in vigosare in termen de 3 zile de la publicarea lui in Monitorul Oficial al Romaniei.

Aplicarea legii civile in timp este guvernata de doua principii:

-principiul neretroactivitatii legii civile noi;

-principiul aplicarii imediate a legii civile noi.

Examinand articolul 6 din NCC vom vedea ca aceste doua principii nu sunt prevazute expres. Conflictul de legi civile are in vedere situatiile in care un raport juridic are legatura cu cel putin 2 legi civile care s-au succedat in timp.

o cele 2 sau mai multe legi civile sunt legi civile romane

o cele 2 sau mai multe legi civile aflate in conflict se aplica succesiv, nu concomitent.

Principiul neretroactivitatii legii civile noi - este regula de drept potrivit careia legea civila noua nu se aplica situatiilor juridice nascute anterior intrarii ei in vigoare. Acest principiu este consacrat in Constitutia romana in art. 15 si in codul civil in art.6, alin. 1,2, si 3.

Ca urmare a consacrarii principiului neretroactivitatii legii civile noi in Constitutia romana rezulta ca orice dispozitie dintr-o lege civila noua care ar stabili ca acea lege civila se aplica si situatiilor juridice nascute inainte de intrarea ei in vigoare, insa potrivit prezumtiei de constitutionalitate, o asemenea dispozitie va produce efecte juridice pana in mom publicarii in Monitorul Oficial a unei decizii constitutionale prin care acea dispozitie a fost declarata neconstitutionala.

Exceptia retroactivitatii civile noi are in vedere situatiile in care o lege civila noua se aplica situatiilor juridice anterioare.

Principiul aplicarii imediate a legii civile noi - este prevazut in alin. 5 si 6 (CC) - este regula de drept potrivit careia legea civila se aplica situatiilor juridice nascute dupa intrarea ei in vigoare, precum si efectelor viitoare ale situatiilor juridice anterioare.

De la acest principiu exista exceptia ultraactivitatii legii civile vechi potrivit careia legea civila veche se aplica:

-efectelor viitoare produse de situatiile juridice anterioare

-situatii juridice ulterioare

Legea civila veche ultraactiveaza in doua cazuri:

1. Cazul in care legea civila noua contine o dispozitie expresa care stipuleaza ultraactivitatea legii civile vechi;

2. Cazul normelor juridice supletive cuprinse in legea civila veche.

Pentru ca aceste norme supletive sunt incorporate prin vointa partilor in continutul unui act juridic civil, ele vor produce efecte nu numai cat timp este in vigoare legea civila veche, ci si dupa intrarea in vigoare a legii civile noi, de vreme ce art.6, alin.2 din CC prevede ca ,,actele juridice civile vor produce efectele juridice prevazute de legea in vigoare la data incheierii lor".

Criteriul in functie de care o anumita situatie juridica este reglementata de legea civila veche sau noua este criteriul efectelor juridice produse de situatia juridica respectiva in momentul intrarii in vigoare a legii civile noi. Dupa acest criteriu, distingem intre situatiile juridice sau faptele trecute, situatii juridice in curs de desfasurare si situatii juridice sau fapte viitoare (facta praeferita, facta pendentia, facta futura).

Situatiile juridice trecute sunt reglementate de legea civila veche. Situatiile juridice trecute sunt cele care s-au nascut si au produs toate efectele juridice inainte de intrarea in vigoare a legii civile noi.

Situatiile in curs de desfasurare sunt situatiile juridice nascute sub imperiul legii civile vechi care nu si-au epuizat efectele juridice pana in momentul intrarii in vigoare a legii civile noi.

In principiu, aceste situatii sunt guvernate de legea civila noua.

Codul Civil face deosebire intre efectele juridice anterioare si cele ulterioare produse de situatiile juridice in curs de desfasurare. Astfel, in principiu, efectele anterioare sunt guvernate de legea civila veche, iar efectele ulterioare de legea civila noua.

Potrivit art. 6, alin. 4 din CC, prescriptiile, decaderile si uzucapiunile sunt reglementate de legea in vigoare la data inceperii lor.

Prescriptia extinctiva este o sanctiune de drept civil ce consta in stingerea dreptului material la actiune neexercitat in termenul prevazut de lege.

Dreptul material la actiune consta in posibilitatea unei persoane de a constrange o alta persoana sa execute o prestatie, sa recunoasca o anumita situatie juridica, sa suporte o anumita sanctiune civila.

Decaderea consta in stingerea unui drept subiectiv civil sau in impiedicarea incheierii unui act daca dreptul subiectiv nu a fost exercitat sau actul nu a fost incheiat in termenul prevazut de lege.

Spre deosebire de prescriptia extinctiva, decaderea duce la stingerea intregului drept subiectiv civil, nu numai a dreptului material la actiune. De exemplu, este termen de decadere termenul de 3 ani in care proprietatea unui bun mobil furat sau pierdut il poate revendica de la cel care l-a dobandit cu titlu oneros de la hot sau gasitor, cu buna-credinta.

Actele cu titlu oneros sunt cele in care o parte se obliga sa execute o prestatie in schimbul unei prestatii promise de cealalta parte. Termenul de 3 ani curge din momentul pierderii sau furtului bunului.

Uzucapiunea consta in dobandirea unui drept real ca urmare a posesiei exercitata in conditiile legii asupra acelui bun.

Actul juridic civil este reglementat de legea in vigoare la data incheierii lui. Din acest motiv se produc urmatoarele consecinte:

-efectele juridice ale unui act juridic civil sunt doar cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii lui.

-daca, potrivit legii vechi, actul juridic este lovit de nulitate sau de alta cauza de ineficacitate, el va ramane nul sau ineficace si dupa intrarea in vigoare a legii civile noi.

Situatia inscrierii in cartea funciara - inscrierea in cartea funciara este reglementata de legea in vigoare la data incheierii actului juridic ce urmeaza a fi inscris in cartea funciara. Cartea funciara este un registru special in care sunt descrise imobilele si sunt trecute drepturile reale asupra acestora in principal

Curs 6 civil - 29. 10

Interpretarea normelor de drept civil

Interpretarea normelor de drept civil este operatiunea de lamurire a continutului si sensului normelor de drept civil. De regula, interpretarea unei norme de drept civil se face cu scopul aplicarii ei la un anumit caz. Prin exceptie, interpretarea normei de drept civil se face cu scopul exclusiv al cunoasterii acesteia.

Interpretarea normelor de drept civil este impusa de :

1) Aparitia unor cazuri noi in raport cu momentul intrarii in vigoare a unei norme de drept civil, cazuri in care trebuie verificata aplicabilitatea normelor existente;

2) Folosirea unor termeni generali in continutul normei de drept civil;

3) Folosirea unor termeni juridici cu sens diferit de cel din limbajul obisnuit;

4) Folosirea unor termeni neclari, imprecisi in continutul unor norme de drept civil;

5) Necorelarea dintre diferite norme de drept civil.

Clasificarea interpretarii normelor de drept civil:

I. Criteriul organului care face interpretarea

o Interpretarea oficiala - cea realizata de autoritatea de stat care a emis norma de drept civil interpretata. Autoritatea de stat care a emis norma de drept civil o poate interpreta in continutul aceluiasi act normativ sau in continutul unui act normativ ulterior. Conform art. 9, alin.2, norma interpretativa produce efecte doar pentru viitor (nu produce efecte pana la intrarea in vigoare a normei interpretate)

o Jurisdictionala - este interpretarea realizata de un organ jurisdictional. Acesta este acel organ de stat care solutioneaza o cerere a persoanei interesate cu respectarea unei proceduri prevazute de lege. Procedura jurisdictionala se intemeiaza in principal pe principiul respectarii dreptului de aparare al persoanelor interesate si pe obligativitatea solutiei pronuntate in raport cu persoanele interesate. Interpretarea judiciara este principala forma de interpretare jurisdictionala, realizand interpretarea realizata de instantele de judecata. Potrivit art.9, alin.3 din Codul Civil, interpretarea realizata de o instanta de judecata este obligatorie doar pentru partile acelui proces. Prin exceptie, inetrpretarea judiciara devine obligatorie pentru toate instantele de judecata in cazurile in care jurisprudenta este izvor de drept civil. Interpretarea jurisdictionala data de un alt organ de jurisdictie decat o instanta de judecata nu este obligatorie decat pentru partile participante la procedura desfasurata.

o Doctrinara - este realizata de specialisti in studiul dreptului (profesori, avocati, studenti). Este interpretarea realizata de orice persoana fizica care nu apare ca purtator al autoritatii de stat.

II. Dupa metoda de interpretare folosita

o Interpretarea gramaticala

o Interpretarea sistematica

o Interpretarea istorica

o Interpretarea teleologica

o Interpretarea logica

o Interpretarea prin analogie.

Interpretarea gramaticala este interpretarea realizata cu aplicarea regulilor gramaticale.

Interpretarea sistematica este interpretarea realizata prin corelarea unei norme de drept civil cu alte norme de drept civil. In realizarea acestei interpretari va conta:

a. Forta juridica a actului normativ in care este cuprinsa norma de drept civil interpretata;

b. Felul actului normativ respectiv in sensul de act normativ cu caracter general sau act normativ cu caracter special;

c. Felul normei de drept civil interpretate in sensul de a stabili daca este o norma generala sau o norma speciala;

d. Pozitia normei de drept civil interpretate in cadrul actului normativ.

Interpretarea istorica este interpretarea ce tine seama de imprejurarile istorice existente in momentul intrarii in vigoare a normei interpretate.

Interpretarea teleologica (telos -gr.=scop) este interpretarea ce tine seama de scopul urmarit de legiuitor in momentul adoptarii normei interpretate. Pentru identificarea acestui scop, vor avea importanta motivele prezentate in preambulul actului normativ respectiv, precum si discutiile purtate in momentul adoptarii acelui act normativ.

Interpretarea logica este interpretarea realizata cu aplicare regulilor logicii. Aceste reguli se impart in doua categorii: reguli de interpretare logica si argumente de interpretare logica. Regulile de interpretare logica sunt:

o Exceptia este de stricta interpretare;

o Unde legea nu distinge, nici cel care o interpreteaza nu trebuie sa distinga;

o Normele de drept civil trebuie interpretate in sensul aplicarii lor;

Normele de drept civil care instituie exceptii de la o regula nu pot fi interpretate si aplicate decat in cazurile expres prevazute in continutul lor.

Este o regula potrivit careia daca in cuprinsul normei de drept civil interpretate nu se face nicio distinctie, nici cel care interpreteaza norma respectiva nu va trebui sa o faca. (art.1187 prevede ca oferta de a contracta si acceptarea ofertei trebuie incheiate in forma prevazuta de legea in vigoare la data incheierii contractului). Aceasta regula de interpretare logica va inceta sa se aplice atunci cand inceteaza scopul sau ratiunea avuta in vedere de legiuitor la momentul adoptarii ei.

Este o regula ce poate fi aplicata doar cand interpretarea unei norme de drept civil poate fi facuta in cel putin doua sensuri: un sens in care se aplica acea norma la un caz concret si un sens la care acea norma nu se aplica acelui caz. Argumentele de interpretare logica sunt:

o Argumentul per a contrario - este argumentul potrivit caruia daca se afirma ceva se neaga contrariul (se mai numeste si argumentul tertului exclus).

o Argumentul a fortiori (=cu atat mai mult) - este argumentul potrivit caruia o norma de drept civil se va aplica intr-un caz nereglementat expres daca ratiunea urmarita de legiuitor in acel caz se regaseste mai mult decat in cazul expres reglementat.

o Argumentul reducerii la absurd - este argumentul potrivit caruia singura concluzie corecta este cea care trebuie demonstrata fiindca in caz contrar s-ar ajunge la negarea premiselor (ipotezelor).

Interpretarea prin analogie consta in aplicarea unor norme de drept civil la alte cazuri decat la cele expres reglementate datorita asemanarii acestor cazuri cu cele expres reglementate.

o Analogia legii se refera la aplicarea unor norme juridice la alte cazuri decat cele expres reglementate;

o Analogia dreptului se refera la aplicarea unor principii de drept la alte cazuri decat cele avute in vedere de acel principiu.

Analogia nu este permisa in urmatoarele situatii:

1. In cazul normelor care instituie o exceptie de la o regula generala;

2. In cazul normelor care limiteaza exercitiul unor drepturi;

3. In cazul normelor care instituie o sanctiune civila.

Curs 7+8 - Civil (5 noiembrie)

3) Dupa criteriul rezultatelor interpretarii

-interpretarea literala (declarativa);

-interpretarea restrictiva;

-interpretarea extensiva.

Interpretarea literala este acea interpretare in care exista identitate intre sfera cazurilor in care se aplica norma interpretata in urma interpretarii acesteia si sfera cazurilor reglementate de acea norma.

Interpretarea extensiva este acea interpretare in care sfera cazurilor in care se aplica norma interpretata este mai extinsa decat sfera cazurilor reglementate expres prin acea norma.

Interpretarea restrictiva este interpretarea in care sfera cazurilor in care se aplica norma interpretata este mai restransa decat sfera cazurilor expres reglementate prin acea norma.

RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Raportul juridic civil este o relatie sociala reglementata de o norma de drept civil.

Trasaturile raportului juridic civil:

- are caracter social datorita caracterului social al relatiilor reglementate de normele de drept civil;

- are caracter volitional (exprima vointa legiuitorului). Atunci cand raportul juridic civil se naste dintr-un act juridic civil, va avea un caracter dublu volitional, exprimand atat vointa legiuitorului, cat si vointa partilor actului juridic civil;

- pozitia de egalitate juridica a subiectelor unui raport juridic civil;

-izvoarele raportului juridic civil concret.

Prin izvoarele raportului juridic civil concret se inteleg imprejurarile care dau nastere la drepturi si obligatii civile in temeiul legii. Aceste izvoare se impart in evenimente naturale si fapte omenesti, dupa cum imprejurarile au legatura cu vointa oamenilor. Evenimentele naturale sunt imprejurarile independente de vointa oamenilor de care legea civila leaga producerea unor efecte juridice. Faptele omenesti sunt acele imprejurari ale caror producere depinde de vointa oamenilor.

La randul lor, acestea se impart in acte juridice civile si fapte juridice civile. Actele juridice civile reprezinta o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice. Faptele juridice civile sunt actiuni omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice civile.

STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Raportul juridic civil este format din continut, obiect si subiecte.

Raportul juridic civil are o latura activa, reprezentata de drepturile subiective civile ce intra in continutul sau si o latura pasiva, reprezentata de obligatiile civile ce intra in continutul sau.

Dupa complexitatea lor, distingem intre raporturi juridice civile simple si complexe. Cele simple se caracterizeaza prin faptul ca un subiect al raportului are drepturi subiective civile, iar celalalt obligatii civile. In cazul raporturilor juridice civile complexe, fiecare subiect are atat drepturi, cat si obligatii civile.

DREPTUL SUBIECTIV CIVIL

Dreptul subiectiv civil consta in posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ de a avea o anumita conduita, de a pretinde subiectului pasiv sa aiba o anumita conduita si de a recurge la nevoie la forta coercitiva a statului.

Clasificarea drepturilor subiective civile:

1. Dupa natura lor, drepturile subiective civile se impart in drepturi patrimoniale si nepatrimoniale.

2. Dupa criteriul opozabilitatilor distingem drepturi subiective civile absolute si relative. Acest criteriu de clasificare este discutabil in doctrina.

La aceleasi categorii se ajunge dupa aplicarea criteriului exercitarii drepturilor fara/cu ajutorul altei persoane. Alti autori considera ca la cele doua categorii de drepturi se ajunge prin aplicarea criteriului determinarii subiectului pasiv.

Drepturile civile absolute sunt drepturile opozabile tuturor (drepturi in care obligatia corelativa revine tuturor celorlalte subiecte de drept, decat subiectul activ). Alti autori definesc drepturile civile absolute prin exercitarea lor fara concursul altei persoane.

Drepturile civile relative sunt drepturile opozabile doar unui subiect pasiv determinat (drepturile care pot fi exercitate doar cu ajutorul altei persoane).

Drepturile civile absolute au urmatoarele caracteristici:

a. Subiectul pasiv este nedeterminat;

b. Obligatia subiectului pasiv este intotdeauna o obligatie de a nu face;

c. Drepturile absolute sunt opozabile erga omnes (=tuturor).

Drepturile civile relative au urmatoarele caracteristici:

a. Subiectul pasiv este determinat;

b. Obligatia subiectului pasiv poate fi o obligatie de a da, a face sau a nu face;

c. Dreptul relativ este opozabil doar subiectului pasiv.

Sunt drepturi absolute drepturile reale si drepturile nepatrimoniale. Drepturile de creanta sunt drepturi relative.

3. Dupa corelatia dintre ele, distingem drepturi principale si drepturi accesorii.

Drepturile principale sunt cele care au o existenta de sine statatoare, spre deosebire de drepturile accesorii care depind de alte drepturi (regimul lor juridic este dependent de un drept principal).

Aceasta clasificare este aplicabila drepturilor reale si drepturilor de creanta. Toate drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale.

Drepturile reale principale (art.551 CC) sunt:

a. Dreptul de proprietate (publica sau privata);

b. Dezmembramintele dreptului de proprietate privata (dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de superificie, dreptul de servitute, dreptul de abitatie). Dezmembramintele dreptului de proprietate sunt drepturi reale create prin desprinderea unor atribute din continutul dreptului de proprietate. Astfel, dreptul de uzufruct este posibilitatea uzufructuarului de a folosi bunul altuia si de a-i culege toate fructele, pastrandu-i nealterata substanta. In principiu, dreptul de uzufruct are ca obiect bunuri neconsumptibile (bunuri care nu se consuma dupa prima folosire). Prin exceptie, uzufructul poate avea bunuri consumptibile -> cvasiuzufruct.

Dreptul de uz este posibilitatea uzuarului de a folosi bunul altuia si de a culege fructele naturale si industriale necesare lui si familiei lui. Fructele naturale sunt bunurile produse in mod periodic si fara consumarea substantei de un alt bun, fara interventia omului. Fructele industriale sunt cele produse cu interventia omului, iar fructele civile sunt veniturile produse de un bun (arenzi, chirii, dobanzi etc).

Dreptul de abitatie este dreptul de a locui in casa altuia.

Dreptul de superficie este posibilitatea superficiarului de a avea sau de a construi o casa (sau o alta constructie) pe terenul altuia. In continutul dreptului de superficie intra dreptul de proprietate asupra constructiei si dreptul de folosinta asupra terenului aferent.

Dreptul de servitute este posibilitatea de a exercita anumite prerogative asupra bunului altuia. Servitutea o putem defini fie ca drept, fie ca obligatie (sarcina) asupra unui bun. NCC prevede ca servitutea este o sarcina ce apasa asupra unui bun imobil in favoarea proprietarului unui imobil invecinat.

c. Drepturile de administrare asupra bunurilor proprietate publica. Este conferit unei regii autonome, unui organ al administratiei centrale sau locale sau unei institutii de interes public, national, judetean sau local. Dreptul de administrare este posibilitatea titularului de a folosi un bun proprietate publica, de a-i culege fructele si de a dispune din punct de vedere material de bun in limitele stabilite cu proprietarul.

d. Dreptul de concesiune este posibilitatea concesionarului de a exploata un bun sau un serviciu public in schimbul unei sume de bani, numita redeventa. Obiectul dreptului de concesiune este un bun prorietate publica sau un serviciu public.

e. Dreptul de folosinta asupra bunurilor proprietate publica sau privata ale statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, drept constituit de regula cu titlu gratuit (ex. Legea 213/1998). Dreptul de folosinta poate fi atribuit si catre persoanele juridice anexa, adica persoanele juridice care isi desfasoara activitatea in subordinea altei persoane juridice.

Drepturile reale accesorii sunt dreptul de ipoteca, dreptul de gaj (amanet), privilegiile si dreptul de retentie.

a. Dreptul de ipoteca este posibilitatea titularului dreptului de a obtine vanzarea prin licitatie publica a bunului ipotecat daca proprietarul nu-si executa de buna voie obligatia asumata.

b. Dreptul de gaj este:

1. Posibilitatea titularului dreptului de a retine un bun mobil corporal, predat de regula de proprietarul acestuia.

2. Posibilitatea de a deveni proprietarul bunului in contul creantei in urma unei expertize a bunului facuta de instanta.

3. Posibilitatea de a obtine vanzarea prin licitatie publica a bunului si recuperarii creantei din pret cu preferinta fata de alti creditori.

c. Privilegiul consta in preferinta acordata de lege unor creditori in considerarea creantelor lor. Privilegiul este un drept real ce consta in posibilitatea titularului sau de a obtine cu preferinta exercitarea dreptului sau, posibilitate conferita de lege. (ex. Privilegiul vanzatorului avand ca obiect bunul mobil vandut pana la plata intregului pret - pana sa incaseze intreg pretul, vanzatorul, daca nu se plateste intregul pret, are posibilitatea de a obtine intregul pret prin licitatia bunului).

d. Dreptul de retentie este posibilitatea retentorului de a refuza restituirea unui bun pana cand creditorul obligatiei de restituire isi va executa:

1. Obligatia sa nascuta in cadrul aceluiasi raport juridic (raportul juridic in continutul caruia intra obligatia de restituire a bunului).

2. Creditorul isi executa obligatia de a restitui retentorului cheltuielile necesare si utile facute cu bunul in cauza. Cheltuielile necesare sunt cele care impiedica fie stingerea unui drept, fie distrugerea unui bun. Cheltuielile utile sunt cheltuielile care duc la cresterea valorii unui bun.

4. Dupa gradul de certitudine conferit titularului dreptului, drepturile subiective civile se impart in:

a. drepturi pure si simple - sunt drepturile care pot fi exercitate din momentul nasterii lor (de exemplu, dreptul de proprietate transmis cumparatorului odata cu incheierea contractului de vanzare);

b. drepturi afectate de modalitati - sunt drepturile ale caror existenta sau exercitare depinde de o imprejurare viitoare. Modalitatile care pot afecta un drept subiectiv civil sunt: termenul, conditia si sarcina. Termenul este o imprejurare viitoare si sigura ca realizare de care depinde exercitarea drepturilor subiective respective sau stingerea lor. Dupa efectele lor, termenul poate fi suspensiv (atunci cand amana exercitarea unui drept) sau extinctiv (cand amana stingerea unui drept). Conditia este o imprejurare viitoare si nesigura ca realizare de care depinde fie nasterea, fie stingerea unui drept subiectiv civil. Dupa efectele sale, conditia poate fi suspensiva (are ca efect nasterea unui drept subiectiv civil) sau rezolutorie (are ca efect stingerea unui drept subiectiv civil). Sarcina este o obligatie ce revine gratificatului stabilita intr-un act cu titlu gratuit. Actele cu titlu gratuit sunt cele prin care o persoana se obliga sa execute o prestatie fara sa urmareasca executarea altei prestatii in schimb (o parte se numeste dispunator, iar cealalta gratificat). Drepturile afectate de o sarcina nu confera certitudine maxima titularului lor fiindca, in cazul neexecutarii sarcinii, titularul va pierde dreptul respectiv ca urmare a revocarii actului cu titlu gratuit.

EXERCITAREA DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE

Principiile exercitarii unui drept subiectiv civil:

a. exercitarea dreptului cu respectarea legii si moralei;

b. exercitarea dreptului cu respectarea limitelor externe ale dreptului;

c. exercitarea dreptului cu respectarea limitelor interne ale dreptului;

d. exercitarea dreptului cu buna-credinta.

Limitele externe se impart in limite materiale si limite juridice. Limitele materiale sunt date de forma fizica a bunului. Limitele juridice sunt date de intinderea prerogativelor acelui drept.

Limitele interne sunt date de scopul economic si social pentru care legea recunoaste existenta unui drept. Daca titularul (art.14 CC) exercita un drept fie cu intentia de a vatama alta persoana, fie in mod excesiv si nerezonabil, atunci este incalcat scopul economic si social avut in vedere de legiuitor in momentul recunoasterii acelui drept.

Incalcarea oricarui principiu mentionat atrage raspunderea titularului dreptului. Daca sunt respectate toate cele patru principii, titularul dreptului nu va raspunde pentru niciun prejudiciu eventual cauzat altei persoane, fiindca va fi aplicabila regula ,,cine-si exercita un drept (in limitele prevazute de lege), nu vatama pe altul".

Abuzul de drept presupune exercitarea unui drept subiectiv civil cu incalcarea unuia din ultimele doua principii enuntate. Elementele abuzului de drept sunt:

-elementul subiectiv, constand in exercitarea dreptului cu rea-credinta;

-elementul obiectiv, constand in exercitarea dreptului cu incalcarea scopului economic si social avut in vedere in momentul recunoasterii dreptului.

Abuzul de drept este sanctionat cu obligarea titularului dreptului la plata de despagubiri catre persoana vatamata. O alta sanctiune este lipsa ocrotirii juridice de catre stat a dreptului exercitat abuziv. Aceasta sanctiune este impusa de aplicarea principiului potrivit caruia ,,nimeni nu poate invoca propria culpa pentru a obtine protectia unui drept".

OBLIGATIA CIVILA

Obligatia civila este legatura de drept in virtutea careia subiectul pasiv trebuie sa execute o prestatie. Obligatia civila este indatorirea pe care subiectul pasiv o are, constand in a da, a face sau a nu face ceva, indatorire care poate fi adusa la indeplinire prin forta coercitiva a statului.

CLASIFICAREA OBLIGATIILOR CIVILE:

1. Dupa obiect, obligatia civila se imparte in:

a. Obligatii de a da, de a face sau a nu face. Obligatia de a da este obligatia de a constitui sau a transmite un drept real (obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului dreptul de proprietate, obligatia proprietarului unui bun de a constitui un drept de uzufruct asupra bunului sau). Obligatia de a face este obligatia de a asigura o anumita prestatie (mai putin o prestatie constand in constituirea sau transmiterea unui drept real). Obligatia de a nu face consta in abtinerea de la savarsirea unei anumite conduite. Daca obligatia de a nu face este corelativa unui drept absolut, atunci are un continut mai extins, constand in abtinerea de la savarsirea oricarei fapte, de natura a incalcat acel drept. Daca obligatia de a nu face este corelativa unui drept de creanta are un continut restrans, constand in interdictia de a savarsi o anumita fapta (ex: donatia de a primi un apartament cu conditia de a nu-l instraina in timpul studentiei la facultatea de drept).

b. Obligatii pozitive si negative. Obligatiile pozitive sunt cele care constau intr-o actiune, care presupun o fapta comisiva (ex: obligatia predarii bunului, obligatia de a da si de a face). Obligatiile negative sunt cele care constau intr-o inactiune (ex: obligatia de a nu face). Importanta acestor prime doua subclasificari consta in executarea silita a obligatiilor care va fi diferita in functie de obiectul obligatiei.

c. Obligatii de rezultat si obligatii de mijloace. Obligatiile de rezultat (obligatii determinate) sunt obligatiile in care subiectul pasiv isi asuma realizarea unui anumit rezultat. Obligatia de mijloace (de diligenta, de prudenta si diligenta) este obligatia pe care subiectul pasiv si-o asuma, de a depune staruintele proprii in vederea realizarii unui anumit rezultat (ex:avocatul dobandeste prin contract obligatia de mijloace - de a castiga procesul). Aceasta clasificare este importanta pentru ca in cazul nerealizarii rezultatului, culpa subiectului pasiv se prezuma daca obligatia sa este de rezultat. (obligatia de plata a unei sume de bani, daca deb nu plateste, se prezuma culpa lui; din punct de vedere al probelor are importanta aceasta clasificare).

2. Dupa sanctiunea lor:

a. Obligatii perfecte si obligatii imperfecte. Obligatiile perfecte sunt cele care pot fi executate silit in urma intentarii unei actiuni in justitie. Obligatiile imperfecte sunt cele sanctionate juridic prin intermediul exceptiei. Daca obligatia este imperfecta, ea nu poate fi executata silit, dar daca debityorul o executa de buna-voie, nu va mai putea cere restituirea prestatiei, pe motiv ca obligatia era imperfecta. Obligatia prescrisa este o obligatie imperfecta pentru ca debitorul nu mai poate fi constrans sa-si execute obligatia. (fie nu o executa, nu exista sanctiune juridica, fie o executa, dupa care se razgandeste si vrea restituirea preastiei - introduce o actiune in justitie (debitorul) prin care cere restituirea prestatiei pentru ca obligatia va fi imperfecta. Actiune respinsa - exceptia platii datorate).