Drept Administrativ

Previzualizare curs:

Extras din curs:

INTRODUCERE

În vederea realizării sarcinilor ce le revin- satisfacerea intereselor generale ale societății – serviciile publice adoptă sau emit acte juridice și săvârșesc fapte materiale (administrative), producătoare de efecte juridice, în scopul nașterii, modificării sau stingerii de raporturi juridice, de regulă, de drept administrativ, dar așa cum vom vedea, și raporturi juridice aparținând altor ramuri de drept. Unele acte de drept administrativ, însă, se emit pentru a constata o anumită situație juridică a unei persoane fizice sau juridice. De asemenea, unele fapte materiale (administrative) nu produc, prin ele însele, efecte juridice dar fără săvârșirea lor nu ar putea fi adoptate sau emise actele administrative producătoare de efecte juridice.

Actul juridic este acea manifestare de voință a unei persoane fizice sau juridice făcută în scopul de a produce efecte juridice. În cazul în care actul juridic este făcut de particulari (persoane fizice sau juridice), el va fi un act de drept privat; în realizarea competențelor ce le are, actul juridic adoptat ori emis de un serviciu public va fi un act de drept public – va produce efecte juridice în domeniul dreptului public. Actele emanate de autoritățile administrative publice, în regim de putere publică poartă demunirea generică de acte administrative. Pentru definirea actului administrativ al autorităților administrației publice avem în vedere sensul formal și cel material al actelor administrative. În acest sens, considerăm că actul administrativ poate fi definit ca forma juridică principală a activității autorităților administrației publice, care exprimă o manifestare unilaterală și expresă de voință de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, pe baza și în vederea organizării executării legii.

Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , noțiunea de act administrativ are două sensuri:

În sens restrâns, actul administrativ este actul cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (art. 2 alin. 1, lit c). Deși legea nu prevede în mod expres, actul administrativ stricto sensu reprezintă o manifestare unilaterală de voință a autorităților publice.

În sens larg, prin act administrativ înțelegem orice act juridic emanat de la autoritățile publice în regim de putere publică.

Astfel, potivit art. 2 alin. 1, lit. C, teza a II-a din Legea nr 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și achizițiile publice, toate acestea reprezentând categoria contractelor administrative.

Regimul juridic al actelor administrative

Prin regimul juridic al actelor administrative se înțelege un ansamblu de reguli, de fond și de formă, care conturează ,,personalitatea” actelor administrative în circuitul juridic, în sensul că evocă criteriile de valabilitate ale acestora.

Cu toate că nu există unanimitate de opinii, putem spune că specialiștii în dreptul administrativ au convenit, de-a lungul timpului, asupra problematicii generale a acestui regim juridic, oprindu-se la doua mari situatii: a) reguli (condiții) de valabilitate a emiterii actului administrativ, respectiv b) reguli ce guvernează valabilitatea efectelor pe care actul le produce.

Elementul central al acestui regim juridic, indiferent că-l privim în formă tipică sau în forme atipice, îl reprezintă legalitatea, analizat, însă, în mod diferit de autorii români în raport cu oportunitatea.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Drept Administrativ.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
21 pagini
Imagini extrase:
21 imagini
Nr cuvinte:
6 862 cuvinte
Nr caractere:
38 107 caractere
Marime:
38.19KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Profesorului:
Balan Catalin
Sus!