Drept Administrativ

CAPITOLUL I

RESPONSABILITATEA ŞI RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

ÎN DREPTUL ADMINISTRATIV

1. Principiile care guvernează conduita funcţionarilor publici: identificarea şi analiza acestora.

Principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarului public

Probitatea: defineşte corectitudinea, îndeplinirea corectă şi completă a atribuţiilor profesionale,de serviciu; Funcţionarul public poate îndeplini funcţia cât timp înţelege că acea funcţie, cu responsabilităţile şi puterile ei, reprezintă o îndatorire sfântă pentru el ; orice excepţii, motivaţii sau criterii invocate pentru a justifica neîndeplinirii acesteia reprezintă lipsă de probitate;

Demnitatea: derivă, ca sens şi conţinut, din sintagma funcţie publică, în sensul de reprezentare a unui organ al statului în relaţiile cu ceilalţi; caracterul public al activităţii, importanţa socială a acesteia şi semnificaţia posturii de reprezentant al puterii publice îi interzice funcţionarului public adoptarea oricărui fel de tip comportament, ci doar pe acela care derivă din postura de agent public demn, echilibrat, modest,corect, onest, cinstit şi incoruptibil; acest tip de conduită îi interzice să se comporte ca ceilalţi, să pretindă sau să accepte avantaje pentru el sau pentru alţii; fiind salarizat de către stat, el trebuie să manifeste abţinere şi ponderare, întrucât moral el se bucură de un prestigiu şi de o autoritate, ce nu trebuie întinate prin acte sau gesturi degradante;

Subordonarea: presupune obligaţia de executa ordinele şi dispoziţiile primite de la şefii ierarhici, exceptând dreptul de a nu executa ordinului vădit ilegal sau prin a cărui executare s-ar prejudicia grav interesele fundamentale ale cetăţenilor; în aceste situaţii, funcţionarul public este obligat să anunţe, în scris, conducerea autorităţii cu privire la motivele refuzului de a executa acel ordin; corelativ, şefii ierarhici poartă întreaga răspundere pentru legalitatea ordinelor transmise subordonaţilor;

Respectul faţă de funcţie: presupune obligaţia de a respecta funcţia în limitele competenţelor acesteia; funcţionarul public nu trebuie să-şi depăşească atribuţiile de serviciu, respectiv atribuţiile fixate prin fişa postului; inclusiv interdicţia de a prelua cereri pe care nu are competenţa de a le rezolva dau de a interveni pentru rezolvarea unei asemenea cereri;

Neutralitatea politică:

- Literatura şi practica occidentală conţine două opinii contrare: una consideră AP anexă a politicului şi admite înregimentarea politică a funcţionarului public, cea de a doua consideră că funcţionarul public trebuie să execute doar deciziile politice devenite lege, fără a participa la viaţa politică;

- Practica românească a adoptat o soluţie de mijloc, comparativ cu cele două curente europene: pentru anumite categorii de funcţionari publici este interzisă activitatea politică( cei ce fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, militarii, magistraţii, poliţiştii), pentru ceilalţi este interzis să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice şi/ sau să facă politică la locul de muncă;

Interdicţia cumulului de funcţii publice:

- Rezultă din ideea de unicitate a funcţiei publice, a acelui ansamblu de atribuţii ce corespunde unui interes public pe care funcţionarul public trebuie să-l satisfacă pe deplin;

- Nimeni nu poate fi investit decât cu o funcţie publică retribuită de stat la nivel central, la judeţ, la oraş sau comună cu salariu, diurnă sau orice altă indemnizaţie;

- în occident, se consideră că, în general, un funcţionar public nu poate avea interese contrarii AP şi deci nu poate desfăşura activităţi lucrative în scop personal;

- Totuşi s-au admis derogări pentru activităţi de creaţie artistică, literară, ştiinţifică, activitate de consultanţă specializată ce nu au legătură cu AP, exploatare brevetelor de invenţii;

- La noi, cumulul de funcţii este permis doar pentru domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice sau al creaţiei literar-artistice; regula este interdicţia de a desfăşura alte activităţi remunerate sau neremunerate.

- În ceea ce priveşte cumulul de funcţii administrative, un funcţionar, angajat principal într-un serviciu public, ar putea desfăşura temporar/parţial o activitate remunerată pentru un alt serviciu public al AP cu două condiţii:

- să se încadreze în limitele plafonului de venituri prevăzut de legea salarizării;

- să aibă acordul autorităţii administrative pentru care lucrează.

Doctrina şi legile statelor democratice au promovat o serie de alte principii care definesc cu mai multă fidelitate conţinutul exercitării unei funcţii publice, conduita cerută unui funcţionar public; şi legislaţia românească invocă următoarele principii care stau la baza funcţiei publice:

- legalitatea, imparţialitatea şi obiectivitatea;

- egalitatea de tratament;

- transparenţa;

- eficienţa şi eficacitatea;

- responsabilitatea, conformă prevederilor legii;

- orientarea către cetăţeni;

- stabilitatea în exercitarea funcţiei publice;

- subordonarea ierarhică;

2. Elementele infrastructurii etice în administraţia publică: conţinutul şi elementele infrastructurii etice.

Elementele infrastructurii etice în administraţia publică:

- reprezintă metode, sisteme şi condiţii care oferă impulsuri pentru profesionalizarea AP şi adoptarea unor înalte standarde de conduită pentru funcţionarii publici;

- elementele cheie ale infrastructurii etice sunt următoarele:

* un cadru juridic complet şi explicit: legi şi alte normative prin care să fie definite standardele minimale ale conduitei pe care trebuie să le respecte un funcţionar public, incluzând reglementarea conflictului de interese, regimul incompatibilităţilor cu alte funcţii, interdicţiilor şi al restrângerilor, precum şi metodele de implementare a standardelor, de monitorizare a respectării şi de sancţionare a nerespectării;

* mecanisme eficiente de responsabilizare a funcţionarilor publici: seturi de îndrumări privind activităţile publice, de verificare a rezultatelor înregistrate ( proceduri administrative, de audit, de evaluare a performanţelor instituţiilor şi a funcţionarului public, comisii de monitorizare); ele ar trebui să încurajeze conduita AP şi a funcţionarului public şi să creeze un mediu potrivnic indisciplinei;

* codurile de conduită: ele au succes în sistemele de AP care au implementat un sistem managerial asemănător sectorului privat; ele oferă funcţionarului public îndrumări, stabilesc norme de comportament obligatorii, reglementează conflictele de interese şi regimul incompatibilităţilor, oferă soluţii pentru controlul comportamentului la locul de muncă;

* un corp coordonator de conduită: sub forma unor comisii, consilii, departament; rolul de a controla, consilia, promova normele etice în AP;

* un control intern, extern şi jurisdicţional puternic,deschis şi complet;

* o societate civilă activă, care să sesizeze cu promptitudine excesele.

3. Responsabilitatea şi răspunderea juridică în dreptul administrativ: definiţia şi analiza comparativă a acestora.

- Responsabilitatea este instituţia juridică prin care se instituie răspunderea persoanelor de drept public pentru actele şi faptele juridice ilicite pe care le săvârşesc în elaborarea, organizarea şi executarea atribuţiilor derivate din lege, personal sau prin alte persoane ori prin lucruri aflata în administrarea lor;

- Răspunderea juridică reprezintă răspunderea concretă a persoanei juridice sau fizice, stabilită de o autoritate competentă( administrativă sau judecătorească) în cadrul unei proceduri stabilite de lege, prin aplicarea unei sancţiuni ( civile, disciplinare, contravenţionale sau penale) şi prin anulare actului ilicit, înlăturarea stării de fapt ilegale, restabilirea situaţiei de fapt anterioare şi stabilirea despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat de faptul ilicit.

UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA” CONSTANŢA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE