Drept

Pentru înţelegerea locului şi importanţei dreptului în societate, pe de o parte, iar pe de altă parte în sistemul ştiinţelor se impun clarificări şi delimitări a categoriilor şi termenilor cu care se operează.

Termenul de societate are multiple sensuri şi semnificaţii, dar pentru studierea fenomenului juridic are importanţă categoria de societate umană, în sensul de ansamblu unitar, complex şi sistematic de relaţii între oameni, istoriceşte determinate, condiţie şi rezultat al activităţii acestora de creare a bunurilor materiale şi valorilor spirituale necesare traiului lor individual şi colectiv. Societatea umană nu este suma aritmetică a mai multor grupuri, clase, oameni, ci un complex de oameni, grupuri, clase, realităţi economice şi politice. Ca atare, societatea umană este compusă din fenomene politice, juridice care operează cu categorii precum stat, morală, politică, drept şi ea poate să se impună în structuri organizate, iar structura care a rezistat de-a lungul secolelor este considerat a fi statul.

Conceptul de stat are două înţelesuri şi anume:

1. statul reprezintă suma a trei elemente şi anume teritoriul, populaţia, suveranitatea în sensul puterii organizate statal;

2. statul reprezintă forma organizată a puterii poporului, respectiv, aparatul de stat.

Statul nu poate fi analizat doar conceptual, el reprezintă o realitate chiar dacă nu poate fi pipăit, văzut, auzit. Statul este o construcţie pe care toţi sau cei mai mulţi, deseori o ignoră, dar pe care toţi o invocă şi o solicită când viaţa, liberatea sau averea lor sunt puse în pericol.

Hans Kelsen arăta că statul poate fi caracterizat ca fiind „ordinea de conduită a oamenilor, ordine juridică de constrângere, putere de comandă şi voinţă distinctă de voinţa indivizlor ca sumă aritmetică, situându-se deaspura lor”.

Strict juridic, statul este un ansamblu sistematizat de organe de stat (autorităţi), ce cuprinde parlamente, autorităţi executive, judecătoreşti, poliţie, armată, închisori. Statul se impune democratic prin funcţiile pe care le îndeplineşte (legislativă, executivă, judecătorească, internă-externă, economică, culturală, socială, represivă) şi care concură la realizarea unei ordini în societate.

Statul şi dreptul sunt strâns legate, se sprijină şi se condiţionează reciproc. Statul creează dreptul şi dreptul delimitează configuraţia şi acţiunile statului. Creând dreptul, statul impune reguli de conduită, norme obligatorii pentru toţi. Prin drept, statul îşi exprimă puterea de comandă asupra tuturor sectoarelor vieţii sociale.

Apariţia dreptului. Modalităţi istorice

Odată cu concentrarea bogăţiilor în mâinile unei pături sociale restrînse numericeşte şi concomitent cu sărăcirea continuă a unor largi categorii sociale, precum şi cu creşterea treptată a numărului de sclavi -deveniţi baza producţiei economice-, cadrul organizatoric al vechii orînduiri gentilice devine tot mai necorespunzător. Adunările gentilice nu se mai întruneau, sfaturile obşteşti îşi pierd din importanţă, având un rol pur consultativ, iar puterea conducătorului militar, devenit "rege" al tribului sau al uniunii de triburi, creşte neîncetat ca urmare a sprijinului acordat de cei avuţi.

Se simte, tot mai mult, nevoia unei noi organizări sociale a puterii, care să înlocuiască vechea şi depăşita formă a democraţiei militare, asigurînd noii pături înstărite apărarea şi consolidarea privilegiilor dobândite, iar o asemenea nouă organizare socială a puterii o reprezintă statul.

Statul este expresia organizată şi manifestă a puterii publice pe un anumit teritoriu exercitată prin intermediul autorităţilor specializate, fiind un fenomen social specific societăţii umane superior constituite. El reprezintă o componentă a societăţii cu care însă nu se confundă - căreia nu i se poate opune şi deasupra căreia nu se poate situa- servind înfăptuirii conducerii societăţii în ansamblul ei, iar într-o democraţie, şi în folosul ei precum şi a cetăţenilor luaţi individual.

Apariţia statului este însoţită de un corolar firesc, dreptul, ca ansamblu de reguli servind ocrotirii unor interese sociale generale cât şi altora specifice, garantate, la nevoie, în respectarea şi realizarea lor, de forţa de constrângere a statului.

O primă modalitate de apariţie a dreptului constă în păstrarea unor vechi reguli de conduită gentilice, dar cu un scop nou, conferit de interesele noii aristocraţii şi care consfinţesc proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, inclusiv a sclavilor, modul de efectuare a schimbului de mărfuri, răspunderile pentru vătămarea unor valori sociale recunoscute, etc. Aceste reguli nescrise se vor constitui treptat sub forma dreptului obişnuielnic sau cutumiar, ajungînd, uneori, să fie consacrate şi în formă scrisă , fiind declarate obligatorii pentru întreaga societate sub ameninţarea aplicării unor sancţiuni de stat.