Contractele aleatorii (dupa noul cod civil)

I. CONTRACTELE ALEATORII

Noţiunea şi consideraţii introductive privind contractele aleatorii

1. Definiţie. După cum este cunoscut, în funcţie de scopul urmărit de părţi, contractele de clasifică în contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu gratuit. Contractele cu titlu oneros sunt acele contracte prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate. Contractele cu titlu gratuit sunt acele contracte prin care una dintre părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine în schimb vreun avantaj.

La rândul lor, contractele cu titlu oneros se subclasifică în contracte cu titlu oneros comutative şi contracte cu titlu oneros aleatorii.

Potrivit art. 1.173 alin. (1) din Noul Cod civil (în continuare, NCC) „Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale, existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă.”

Alin. (2) dispune că „Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi incert.”

Aşadar, în cadrul contractelor aleatorii întinderea sau chiar şi existenţa obligaţiei pentru una dintre părţi ori pentru ambele părţi contractante nu se cunoaşte în momentul încheierii contractului deoarece depinde de un eveniment viitor şi incert, incertitudinea referindu-se la îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului (condiţie) ori numai la momentul îndeplinirii (termen incert). Astfel fiind, în contractele aleatorii există şanse de câştig - riscul unei pierderi pentru ambele (toate) părţile contractante; fiecare parte urmăreşte să realizeze un câştig şi să evite suportarea unei pierderi. Aceste şanse nu pot fi evaluate la încheierea contractului, ci numai în momentul îndeplinirii (neîndeplinirii) evenimentului, căci realizarea lui este independentă de voinţa părţilor.

După cum rezultă din această definiţie, în contractele aleatorii întinderea sau chiar şi existenţa obligaţiei (prestaţiei) poate fi incertă pentru una dintre părţi sau pentru ambele părţi contractante (incertitudine uni - sau bilaterală). De exemplu, în contractul de rentă viageră obligaţia credirentierului (care înstrăinează un bun în schimbul unei rente viagere) este certă din momentul încheierii contractului, incertitudinea vizând numai întinderea obligaţiei debirentierului, care este dependentă de durata vieţii credirentierului. În schimb, în contractul de joc şi pariu (de exemplu, pariul sportiv) chiar şi existenţa obligaţiei este incertă pentru ambele părţi (nu se ştie care dintre ele va pierde întrecerea sportivă şi va fi obligată să plătească).

2. Elementul alea . Dacă obligaţia (prestaţia) poate fi incertă numai pentru una dintre părţi, şansa de câştig-riscul unei pierderi (şanse reale şi egale pentru părţi) există întotdeauna pentru ambele (toate) părţile contractante; „nu se poate concepe ca şansa să fie unilaterală” . Din această cauză, un contract cu titlu gratuit nu poate avea caracter aleatoriu, căci una dintre părţi nu poate pierde, iar cealaltă nu poate câştiga.

3. Consecinţe ale caracterului aleatoriu. Întrucât în contractele aleatorii şansa avută în vedere de către părţi la încheierea contractului reprezintă cauza obligaţiilor asumate, în absenţa ei contractul va fi lipsit de efecte. Astfel, dacă renta viageră a fost constituită în favoarea unei persoane decedate la încheierea contractului sau bolnave cu consecinţa morţii în 30 de zile de la data încheierii contractului (art. 2.246-2.247 NCC), lipsa cauzei determină nulitatea contractului. În materie de asigurări, potrivit art. 2.205 NCC, „Contractul de asigurare se desfiinţează de drept în cazul în care, înainte ca obligaţia asigurătorului să înceapă a produce efecte, riscul asigurat s-a produs ori producerea acestuia a devenit imposibilă, precum şi dacă, după ce obligaţia menţionată a început să producă efecte, intervenirea riscului asigurat a devenit imposibilă.”

4. Caracterul aleatoriu al unor contracte. În literatura de specialitate s-au exprimat unele rezerve cu privire la caracterul aleatoriu al unor contracte sau caracterul lor aleatoriu pentru ambele părţi.

Astfel, în ceea ce priveşte contractul de asigurare, unii autori contestă caracterul aleatoriu al acestui contract, pe motiv că asiguratul - care plăteşte primele de asigurare - primeşte de îndată o contraprestaţie şi anume asigurarea, adică siguranţa că va primi, el sau altul, o sumă de bani dacă se întâmplă evenimentul asigurat. Pe de altă parte, şi asiguratorul are o certitudine asupra posibilităţilor de a plăti indemnizaţia de asigurare, deoarece a calculat primele de asigurare în aşa fel încât să poată acoperi toate aceste posibilităţi.

În realitate, contractul de asigurare este un contract aleatoriu, întrucât - la încheierea contractului - nu se ştie dacă se va întâmpla evenimentul păgubitor sau, cel puţin, data la care se va întâmpla. Siguranţa de a primi o sumă de bani dacă se întâmplă evenimentul, este în realitate o eventualitate, care nu poate fi asimilată cu contraprestaţia de la contractele cu titlu oneros comutative. Argumentul că asigurătorul are o certitudine asupra posibilităţilor de a plăti indemnizaţia de asigurare păcătuieşte prin faptul că se referă la totalitatea contractelor încheiate de asigurător, iar nu la fiecare contract în parte, cum trebuie să fie privite lucrurile.

Dacă luăm totalitatea contractelor încheiate de asigurător (portofoliul asigurătorului), desigur că există o certitudine statistică, ştiinţifică (rezultată din calculul probabilităţilor), dar aceasta nu se referă la fiecare contract în parte.

Urmează să analizăm în cadrul contractelor aleatorii: contractul de rentă viageră, contractul de întreţinere, cu menţiunea că pot fi încheiate şi alte contracte aleatorii, numărul lor nefiind limitat (de exemplu, vânzarea unui lucru viitor - de pildă, o recoltă - dacă cumpărătorul şi-a asumat riscul nerealizării, în tot sau în parte, a lucrului viitor; constituirea directă sau indirectă a unui uzufruct sau uz viager; vânzarea nudei proprietăţi; vânzarea de drepturi litigioase; vânzarea în cadrul căreia cumpărătorul şi-a asumat riscul producerii evicţiunii etc.).

Contractul de asigurare, care este un contract aleatoriu foarte important, se studiază la materia Dreptul asigurărilor.