Considerații Privind Răspunderea Juridică Contravențională de Mediu în Dreptul Românesc

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Pentru a putea evidentia aspectele urmarite in tematica, sunt parcurse notiuni generale de răspundere juridică în dreptul mediului românesc si apoi aspecte ale raspunderii contravenţionale de mediu

Raspunderea juridica în dreptul mediului

Din punctul de vedere al importantei dreptului mediului, în literatura juridica internationala de specialitate raspunderea juridica se considera o cale de cointeresare în protectia si dezvoltarea mediului, mai ales în privinta înnaspririi sanctiunilor juridice aplicabile în acest domeniu.

Prin sanctionarea juridica a faptelor anti-mediu, pe langa scopul firesc respectiv, se urmareste educarea celui sanctionat si a celorlalti cetateni pentru formarea acelei constiinte ecologice, de mediu în general, fara de care nu se pot realiza sarcinile complexe ale prevenirii poluarii, depoluarii si îmbunatatirii conditiilor de mediu.

Raportul juridic de constrangere, care are în continutul sau o pluralitate de drepturi si obligatii, de drept material (substantial) si de drept procesual, apare ca rezultat al savarsirii unor fapte ilicite si duce la aplicarea sanctiunilor juridice.

Astfel, orice încalcare a normelor juridice poate da nastere unui raport juridic de constrangere care se stabileste între stat si autorul faptei ilicite.

Noua Constituţie consacră expres dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos:

(Titlul II Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, art. 331-Dreptul la mediu sănătos)

1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi

echilibrat ecologic.

2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

De asemenea, Constituţia stabileşte în sarcina statului trei categorii de obligaţii de mediu

(Titlul IV Economia şi finanţele publice, art. 134-Economia)

- exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional.

- refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic,

- crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii

Situatiile în care intervine raspunderea juridica în dreptul mediului:

Atat functionarul public cat si agentul economic,în general orice persoana fizica sau juridica, pot fi trasi la raspundere juridica pentru nerespectarea legislatiei mediului.

Astfel sunt:

a) raspunderea juridica pentru faptele poluante

Elementul esential avut în vedere în legatura cu raspunderea juridica pentru faptele poluante este poluarea. Poluarea constituie un element esential al raspunderii speciale de dreptul mediului.

Fara poluarea mediului nu se poate vorbi despre o raspundere distincta de celelalte forme ale raspunderii juridice.

Poluarea poate fi rezultatul activitatilor umane, de regula, dar si rezultatul oricaror fiinte vii si chiar rezultatul unor fenomene naturale(ex.eruptia unui vulcan, ploi torentiale, furtuni) care sunt independente de vointa si activitatile omului.

În legea nr 137/1995,anexa І, prin poluant se întelege „orice substanta solida, lichida, sub forma gazoasa sau de vapori ori forma de energie (radiatie electromagnetica, ionizanta, termica, fonica sau vibratii) care, introdusa în mediu, modifica echilibrul constituentilor acestuia si al organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale.”

Asta ar fi deci o situatie în care intervine raspunderea juridica potrivit normelor dreptului mediului si anume, poluarea în sensul aratat al factorilor de mediu.

Tot legea nr.137/1995 stipuleaza urmatoarele :„persoanele fizice si juridice care produc, comercializeaza si/sau utilizeaza îngrasaminte chimice si pesticide au urmatoarele obligatii : sa livreze, sa manipuleze, sa transporte si sa comercializeze îngrasamintele chimice si pesticidele ambalate cu inscriptii de identificare, avertizare, prescriptii de siguranta si folosire, în conditii în care sa nu provoace contaminarea mijloacelor de transport si a mediului ”, iar art 83 lit.e) din aceeasi lege, care prevede sanctiuni cu amenda de la 3.000.000 lei la 15.000.000 lei pentru persoane fizice si de la 15.000.000 lei la 75.000.000 lei pentru persoane juridice, pentru încalcarea prevederilor din lege privind reglementarile pentru îngrasaminte chimice, pesticide si orice alte substante chimice, utilizarea de resurse de radiatii ionizante, protectia atmosferei si apelor, exploatarea rationala a resurselor naturale si respectarea regimului special de protectie, Iar în al doilea rand, art.80 lit.i din aceeasi lege:„protectia mediului constituie o obligatie a tuturor persoanelor fizice si juridice, în care scop nu degradeaza mediul natural sau amenajat prin depozitari necontrolate de deseuri de orice fel”, coroborat cu art.85 pct.1 lit.d din aceeasi lege care prevede faptele ce constituie infractiuni si sanctionarea lor astfel :cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda de la 250.000 lei la 1.500.000 lei, daca acestea au fost de natura sa puna în pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala (provocarea de poluare prin evacuarea, cu stiinta, în apa, în atmosfera sau pe sol, a unor deseuri sau substante periculoase).

Observații:

Artifex, an 3 sem 1

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Consideratii Privind Raspunderea Juridica Contraventionala de Mediu in Dreptul Romanesc.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
7 pagini
Imagini extrase:
7 imagini
Nr cuvinte:
2 404 cuvinte
Nr caractere:
15 355 caractere
Marime:
13.35KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Drept
Predat:
la facultate
Materie:
Drept
Profesorului:
Bartos D
Sus!