Cuprins curs:
În ceea ce priveşte frontierele, art. 2 din Convenţie nu specifică decât că dreptul la viaţă este garantat, fără a defini noţiunea de persoană şi de viaţă, fără a defini noţiunea de „persoană” şi de „viaţă” şi deci fără a preciza beneficiarii acestui drept. Din această cauză, s-a pus problema dacă fătul ar putea fi privit ca o persoană în sensul art.2 şi ar trebui să fie considerat, în virtutea acestei dispoziţii, ca având drept la viaţă.
Curtea a refuzat să dea un răspuns concret la această întrebare, după cum a refuzat şi să determine dacă dispoziţiile din art.2 garantează un drept la avort. Cu toate acestea, Curtea nici nu a exclus ideea că fătul ar putea beneficia de o protecţie din partea art.2 şi lasă statelor o putere de apreciere discreţionară în acest domeniu delicat.
În cauza Vo contra Franţa s-a transpus această soluţie (discreţionarea statelor) la puterea diferită a întreruperii de sarcină contra voinţei mamei, dintr-o eroare medicală. Apreciind că nu există un consens european asupra definiţiei ştiinţifice şi juridice a începutului vieţii, Curtea a renunţat să statueze dacă art.2 din Convenţie protejează dr. copilului nenăscut de a se naşte şi trimite la ampla marjă de apreciere recunoscută statelor. Aceeaşi trimitere la dreptul intern a permis Curţii să statueze că embrionul nu se poate prevala de dreptul la viaţă în cauza Evans contra Regatului Unit al Marii Britanii.
Tot cu privire la avor, fosta Comisie a stabilit că avortul în cea de-a zecea săptămână de sarcină, având scopul de a proteja sănătatea fizică şi mintală a mamei, nu constituie încălcarea art.2 CEDO (Evans contra Regatului Unit).
Cât priveşte restrângerea de către stat a comunicării informării asupra avorturilor, ea a fost calificată ca fiind contrară art.10 din Convenţie, care garantează libertatea de expresie.
Ultima frontieră a dreptului la viaţă rămâne controversată – din cauza legislaţiei interne variate. Este vorba despre eutanasie, care a beneficiat de o abordare diferită din partea statelor europene.
Ex:
- Franţa ignoră această problemă.
- Elveţia interzice eutanasia activă, dar unele cantoane permit eutanasia pasivă, care presupune dreptul de a refuza anticipat prelungirea artificială a vieţii;
- Olanda permite eutanasia din anul 2001.
Poziţia Curţii cu privire la acest aspect (Preety contra Regatului Unit) din Convenţie, care protejează dreptul la viaţă, nu poate fi interpretat ca acordând un drept diametral opus, adică dreptul de a muri, fie de mâna unui terţ, sau cu asistenţa unei autorităţi publice.
Restrângeri ale dreptului la viaţă
Importanţa art.2 nu exclude posibilitatea aducerii de atingeri dreptului la viaţă.
Art.2 prevede 4 situaţii limitative în care statul poate aduce atingere dreptului la viaţă. Astfel, în paragraful 1, se prevede posibilitatea execuţiei
