CEDO - garanții procedurale

Consiuliul Europei s-a constituit la Londra în 1949 prin adoptarea statutului.

Statutul Consiliului Europei prevede în art.1 că menţinerea şi realizarea drepturilor omului reprezintă unul dintre mijloacele pentru realizarea scopului Consiliului Europei, care constă în unitatea între membrii săi pentru protecţia şi realizarea idealurilor şi principiilor care formează patrimoniul lor comun şi pentru facilitarea progresului economic şi social.

Art.2 din Statut condiţionează aderarea statelor de respectarea drepturilor omului. Consiliul Europei reprezintă principala organizaţie internaţională interguvernamentală la nivel european care are ca atribuţie principală consacrarea şi apărarea drepturilor omului.

Calitatea de membru al Consiliului Europei este condiţionată de acceptarea principiului statului de drept, acceptarea principiului potrivit căruia persoana aflată sub jurisdicţia sa trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Încălcarea principiilor inserate în obligaţiile prevăzute la art.5 din Statut atrage una din următoarele sancţiuni prevăzute în art.8 din Statut:

- suspendarea dreptului de reprezentare;

- retragerea din Consiliul Europei la cererea Comitetului de miniştri, cu acest obiect;

- încetarea calităţii de membru al Consiliului Europei prin decizie a Comitetului Miniştrilor.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a materializat scopul Consiliului Europei privitor la prodecţia drepturilor omului. Convenţia a fost adoptată la 4 mai 1950 şi a intrat în vigoare la 3 sept. 1953.

România a semnat Convenţia şi protocoalele sale adiţionale în vigoare la acea dată la 7 oct. 1993, odată cu depunerea intrumentelor de aderare la Statulul Consiliului Europei. Au fost ratificate prin Legea nr. 30/1994 şi în ordinea juridică naţională, pentru România, Convenţia a intrat în vigoare la 20 iunie 1994, dată la care intrumentele de ratificare au fost depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.

DREPTURILE GARANTATE DE CEDO ŞI PROTOCOALELE SALE

În forma iniţială Convenţia garanta următoarele drepturi:

1. dreptul la viaţă;

2. dreptul de a nu fi supus torturii sau altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante;

3. dreptul de a nu fi ţinut în sclavie şi interzicearea muncii forţate;

4. dreptul la libertatea şi siguranţa persoanei;

5. dreptul la un proces echitabil;

6. dreptul de a nu fi supus unor legi şi pedepse (ex) post facto;

7. dreptul la viaţa privată şi de familie;

8. libertatea de conştiinţă, gândire şi religie;

9. libertatea de expresie;

10. libertatea de asociere şi de întrunire paşnică;

11. dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie.

Convenţia mai conţine o clauză de nediscriminare în art.14 şi obligaţia de a se acorda un remediu eficace, prin instanţele naţionale, oricărei persoane ale cărei drepturi au fost violate (art.13).

Aceste drepturi au fost lărgite prin protocoalele adiţionale ulterioare. Până în prezent au fost adoptate 14 protocoale adiţionale la Convenţie, cel de-al 14-lea fiind în curs de ratificare.

Protocolul 1 priveşte dreptul la proprietate, dreptul la educaţie, angajamentul statelor de a organiza alegeri libere şi secrete la intervale de timp rezonabile.

Protocolul 4 priveşte interdicţia privării de libertate pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, dreptul la liberă circulaţie, interzicerea expulzării propriilor cetăţeni şi a expulzării colective a străinilor.

Protocolul 7 priveşte garanţii procedurale în caz de expulzare a străinilor, dreptul la recurs în materie penală, dreptul la reparaţie în caz de eroare judiciară, interdicţia ca o persoană să fie judecată sau pedepsită de două ori pentru aceeaşi faptă şi egalitatea între soţi.

Protocoalele 5 şi 8 amendau dispoziţiile referitoare la organizarea şi funcţionarea organelor Convenţie, adică fosta Comisie şi Curtea, integrate ulterior în textul Convenţiei, fără a mai avea o existenţă distinctă.

Protocolul 9 a fost abrogat prin Protocolul 11 care a modificat mecanismul de control al Convenţie prin instituirea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Protocoalele 1, 4, 7 şi 6 privitoare la abolirea pedepsei cu moartea sunt protocoale normative. Lor li se adaugă Protocolul 13 la Convenţie, care aboleşte pedeapsa cu moartea în orice circumstanţe. Dacă Protocolul 6 interzice pedeapsa cu moartea doar în timp de pace, admiţând-o pentru faptele comise pe timp de război, Protocolul 13 vizează interzicerea pedepsei cu moartea în orice circumstanţe şi a intrat în vigoare la 1 iulie 2003.

Protocolul 12 la Convenţie a intrat în vigoare la 1 aprilie 2005 şi priveşte interdicţia generală a oricărei forme de discriminare.

Protocolul 14 va aduce modificări substanţiale în privinţa competenţei Curţii, durata mandatului judecătorilor, condiţiile de judecată ale Curţii, condiţii de admisibilitate a cererii individuale, posibilitatea de intervenţie într-o cerere aflată deja pe rol în faţa camerei, soluţionarea amiabilă a litigiului, executarea hotărârilor Curţii.

Cursuri