Calomnia

PROTECŢIA DEMNITĂŢII UMANE

A devenit deja comună afirmaţia că libertatea de expresie este unul dintre puţinele câştiguri certe ale societăţii româneşti după 1989. Ceea ce trebuie menţionat în acest context este faptul că libertatea de exprimare nu este un drept absolut. Printre valorile protejate în mod restrictiv în articolul privind libertatea de exprimare se numără şi demnitatea persoanei. În sprijinul acestei informaţii vine art. 30 alin. 6 din Constituţie care prevede: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

Conceptul de demnitate poate fi privit sub două aspecte: subiectiv, în raport cu fiecare persoană în parte, şi obiectiv, în raport cu relaţiile pe care o persoană le stabileşte cu celelalte persoane.

Subiectiv, demnitatea apare ca un sentiment propriu de preţuire morală, intim legat de conştiinţa fiecărui om, format din introspecţie şi determinat de aprecierea favorabilă pe care fiecare om o are despre el însuşi. La Rochefoucaud spunea că: „… este preţuirea pe care ne-o dăm singuri, fără a ne da seama; prin această calitate câştigăm respectul celorlalţi oameni şi, de cele mai multe ori, ea este aceea care ne pune deasupra lor mai mult decât naşterea, funcţiile şi decât meritul”.

Sub aspect obiectiv, demnitatea constă în aprecierea morală pe care alţii o dau unei persoane, părerea pe care ei şi-o formează despre profilul său moral, determinată obiectiv de calităţile, însuşirile morale, comportamentul, meritele acesteia, apreciere manifestată prin stima, consideraţia şi respectul celor din jur. Este reputaţia persoanei, bunul renume de care ea se bucură în rândul semenilor săi, a colectivului de muncă, a cercului de prieteni şi cunoscuţi. După cum spunea V. Dongoroz, este „un patrimoniu moral realmente agonisit de o persoană, adică stima, consideraţiunea, respectul şi preţuirea pe care ea s-a străduit să le dobândească şi de care efectiv se bucură în rândul semenilor săi”.

Aşadar, demnitatea în plan individual, apare ca un bun al persoanei, iar în plan colectiv ca o valoare socială, constituind sub ambele aspecte o condiţie indispensabilă convieţuirii sociale şi deci o valoare demnă de protecţie juridică.

DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE A ROMÂNIEI PRIVITOARE LA DEZINCRIMINAREA FAPTELOR DE INSULTĂ ŞI CALOMNIE.

Legea penală a ocrotit demnitatea omului prin incriminarea faptelor de insultă (art. 205 C. pen.) şi calomnie (art. 206 C. pen.). Legea 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, a abrogat însă prin dispoziţiile art.I pct.56 articolele 205 şi 206 din Codul penal. În condiţiile date, după intrarea legii de modificare în vigoare, în faţa Judecătoriei Timişoara, Judecătoriei Târgu Jiu şi respectiv a Tribunalului Sibiu – Secţia penală a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.56 din Legea 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, de către diferiţi justiţiabili. Prin încheierile pronunţate de instanţele în faţa cărora excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată a fost sesizată Curtea Constituţională care a decis cu majoritate de voturi că se admite excepţia de neconstituţionalitate şi că dispoziţiile art.I pct.56 din Legea 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, privitoare la abrogarea art.205, 206 şi 207 din Codul penal sunt neconstituţionale .

În motivaţia deciziei Curţii Constituţionale s-a reţinut faptul că obiectul juridic al infracţiunilor de insultă şi calomnie, prevăzute de art.205 şi, respectiv, art.206 din Codul penal, îl constituie demnitatea persoanei, reputaţia şi onoarea acesteia. Subiectul activ al infracţiunilor analizate este necircumstaţiat, iar săvârşirea lor se poate produce prin viu grai, prin texte publicate în presa scrisă sau prin mijloace de comunicare audiovizuale. Indiferent de modul în care sunt comise şi de calitatea persoanelor care le comit – simpli cetăţeni, oameni politici, ziarişti, etc., faptele care formează conţinutul acestor infracţiuni lezează grav personalitatea umană, demnitatea, onoarea şi reputaţia celor astfel agresaţi. Dacă asemenea fapte nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, ele ar conduce la reacţia de facto a celor ofensaţi şi la conflicte permanente, de natură să facă imposibilă convieţiuirea socială, care presupune respect faţă de fiecare membru al colectivităţii şi preţuirea în justă măsură a reputaţiei fiecăruia. De aceea, valorile menţionate, ocrotite de Codul penal, au statut constituţional, demnitatea omului fiind consacrată de art.1 alin.(3) din Constituţia României ca una dintre valorile supreme. Astfel, textul citat din legea fundamentală prevede că „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989 şi sunt garantate”.